151 ➢
ŞAISPREZECE
Cambridge, Massachusetts
Cal descuie uşa biroului său de la Divinity Hall, deschise jaluzelele pentru a lăsa lumina soarelui să intre şi aşeză pe masă o cutie plină de corespondenţă. Aruncă o privire peste birou; hârtiile lui despre d’Aquino şi cărţile se aflau acolo unde le lăsase, în grămezi şi teancuri precise.
— Ţi-a fost dor de mine, Sfinte Toma? întrebă el obiectele neînsufleţite şi se aşeză fericit pe scaun, înarmat cu un deschizător de scrisori.
În scurt timp, părintele Murphy apăru în uşă cu un gest teatral.
— Nu-mi vine să cred, exclamă el. S-a întors profesorul.
— Mă temeam că dacă voi fi plecat prea multă vreme, trândăveala ta se va transforma în lene adevărată, spuse Cal. Intră.
— Mă confunzi cu ceilalţi studenţi ai tăi. Am fost o maşină
neobosită de cercetare.
— Ce ai să-mi arăţi?
— Capitolul opt. Complet şi necenzurat.
— Dă-l încoace şi întoarce-te pe la trei.
— Nu vrei să te linişteşti puţin, mai întâi?
— Ceea ce vreau este să fac ceva şi să îngrop amintirile neplăcute de la Vatican.
Murphy reveni după-amiază şi se aşeză în faţa lui Cal, care citea ultima pagină a noului său capitol.
— Ce crezi? întrebă preotul.
— Este ceea ce mă aşteptam de la tine, Joe. Documentare excelentă, păreri originale, scriitură bună.
— Doar bună?
— Ei bine, mai mult decât bună pentru cineva care are engleza ca a doua limbă.
— Ai grijă, ameninţă Murphy, sau îţi trimit capitolul nou în irlandeză.
152 ➢
— Vreau să mă uit mai atent pe pasajul tău din Dialogurile lui Gregoriu, volumul doi, capitolul patru, paragraful…
— Paragraful doi. Mă aşteptam să ajungi acolo, spuse Murphy, unde Benedict spune „Nu vezi ce anume îl îndepărtează pe acest călugăr de rugăciunile lui?”
— Bingo. Textul precizează clar că el vorbeşte cu amândoi, cu stareţul, Pompeianus, şi cu călugărul, Maurus. Dar tu pari să fii destul de sigur că el îi adresează întrebarea lui Maurus.
— Lasă-mă să-ţi explic.
Petrecură o bună bucată de vreme discutând pasajul, până când Cal se declară satisfăcut că Murphy se afla pe calea cea bună.
În timp ce îşi adună hârtiile, Murphy întrebă:
— Deci, cum a fost călătoria?
Cal se lăsă pe spate, în scaun.
— Ţi-am spus vreodată cât de tare urăsc Vaticanul?
— De fapt, Cal, cred că eu sunt cel care are prea puţin timp pentru pompă şi politică. Până acum, mi s-a părut că mai degrabă tu ai fost fermecat de locul ăla.
— Bine, pune-mă la zid.
— Să înţeleg că nu ai avut parte de audienţa la Sfântul Părinte.
Dacă l-ai fi văzut, mă aşteptam să fi fost mult mai voios.
— Mi s-a cerut să o amân. Dar nu ăsta a fost cel mai rău lucru.
Murphy îşi dădu ochii peste cap.
— Foarte bine, profesore, descarcă-te pe un biet preot irlandez aproape ruginit.
Cal nu avu nevoie să fie întrebat de două ori.
