parte.

— Ştiţi cine este? întrebă Cal.

— Da, ştim, dar nu-l putem lua la întrebări, din păcate. L-am găsit astăzi după-amiază în apartamentul lui. Era mort de mai mult de o săptămână. Asasinat. Cartea nu era acolo.

— Dumnezeule, suspină Irene.

Cal se gândi că e pe cale să leşine şi îi umplu paharul cu apă. Văzu că o cuprinde un atac de panică.

— Nu vă simţiţi bine, signorina? întrebă Pandolfi.

— Îmi revin, spuse ea, neconvingător. Este oribil.

— Da, o afacere oribilă, consimţi preotul.

— Ai vreo idee cine este în spatele acestei poveşti?

— Poliţia din Roma şi Jandarmeria Vaticanului investighează, dar, din păcate, nu. Profesore, pot să te întreb pentru ce ai vrut să vezi cartea, astăzi?

Cal se întrebă dacă viceprefectul era suspicios în legătură cu momentul solicitării lui.

— Pentru unul dintre proiectele mele de cercetare despre Biserica din secolul al şaptesprezecelea.

— Textul cărţii Istoria secretă este disponibil. Chiar şi eu am mai multe ediţii.

— Nu textul mă interesează. Ceea ce caut sunt notele în latină şi greacă din VAT GR 1001.

— A, notele, înţeleg. Cele mai multe sunt scrise de bibliotecar, Nicolo Alamanni, ca să-l ajute la pregătirea primei ediţii tipărite a cărţii.

— Asta mă interesează, o privire din interior în cenzura oficială şi atitudinea bisericii.

— Ei bine, Procopius n-a ascuns prea multe în materie de vicii şi sexualitate la curtea lui Justinian, spuse Pandolfi.

— Exact, acceptă Cal, în speranţa că Pandolfi nu ştia despre celelalte note. Deci este o mare tragedie că a fost furată cartea şi o pierdere şi pentru mine, pentru că cercetarea mea este blocată. Am mai încercat să văd cartea, cu ani în urmă, când mă ocupam de un alt proiect de cercetare. Atunci nu era disponibilă, aşa că norocul meu cu Procopius nu prea ţine.

 187 ➢

— Când ai făcut cererea anterioară?

Cal îşi scoase telefonul mobil, verifică agenda şi găsi data exactă la care fusese în bibliotecă.

Pandolfi îşi lovi fruntea cu degetul pentru câteva momente şi spuse:

— Ştii, sunt aproape convins că eram în toiul unui proiect fotografic în perioada aceea. Cardinalul bibliotecar din vremea respectivă se hotărâse să acorde unei edituri de artă şi de albume fotografice dreptul de publica o carte care se numea Comori din Biblioteca Vaticanului.

— Cunosc cartea. Am un exemplar, spuse Cal.

— Fotograful angajat de editor şi-a instalat echipamentele în laboratorul nostru de restaurare şi cartea a fost, probabil, acolo în perioada în care ai solicitat-o tu. Sunt destul de sigur că doar pagina de titlu din Istoria secretă a fost publicată, până la urmă, dar sunt la fel de sigur că au fost fotografiate multe pagini.

Cal se aplecă în faţă, nerăbdător.

— Ai aceste fotografii, Guido?

— Îmi pare rău, Cal, dar nu le am. În timp ce Cal se dezumflă, dezamăgit, Pandolfi adăugă: Dar editorul le-ar putea avea.

 188 ➢

DOUĂZECI

Birourile editurii Penta se aflau în apropiere de Piazza Navona, într-o casă elegantă, care aparţinuse, iniţial, străbunicului editorului.

Monseniorul Pandolfi îl sunase în numele lui Cal. Când Cal şi Irene ajunseră pentru întâlnire, în dimineaţa următoare, îi întâmpină Laura Penta, preşedinta companiei.

— Suntem foarte încântaţi să vă cunoaştem, profesore Donovan, îi spuse ea în holul de la recepţie. V-am căutat pe Google în dimineaţa asta şi am văzut ce autoritate eminentă sunteţi. Vom încerca să vă

fim de folos.

Cal îi mulţumi, menţionă că deţinea câteva dintre cărţile de artă şi arhitectură tipărite cu generozitate de editură şi o prezentă pe Irene.

— Berardino, spuse Penta şi se gândi pentru o clipă. Acesta este numele preotului cu stigmate care a dispărut, nu-i aşa?

Cal sperase că Irene va răspunde destul de vag, dar ea nu o făcu.

— Sunt sora lui.

— Dumnezeule! spuse editorul. Îmi pare atât de rău! Ce vremuri oribile pentru dumneavoastră. Întâlnirea noastră de astăzi are ceva de-a face cu asta?

Cal răspunse repede.

— Este doar o coincidenţă. Irene mă ajută în cercetarea mea ca să-şi ţină mintea ocupată. Poliţia se bucură de toată încrederea familiei.

Irene îşi strânse buzele.

— Da, toată încrederea, spuse ea.

— Ei bine, urmaţi-mă în camera de consiliu. Avem toate fotografiile cărţii Comori din Biblioteca Vaticanului, în cutii. Vestea proastă este că, în urmă cu cinci ani, am rămas fără cutii de îndosariere a fotografiilor. Aveam nevoie urgentă pentru un proiect nou, aşa că l-am prădat pe Petru ca să-l plătim pe Pavel. Toate fotografiile din cartea de la Biblioteca Vaticanului au fost transferate în cutii mai mari, fără să se respecte organizarea iniţială. Dar măcar le-am păstrat. Ne destrămăm pe la cusături, dar nu pot suporta să

arunc o lucrare pentru care am dat bani.

 189 ➢

Cal albi când văzu masa de conferinţe. Pe ea erau îngrămădite mormane de cutii mari de carton, neetichetate, pline cu fotografii developate şi foi de contact.

— E o treabă grea, spuse Penta. Din fericire, sunteţi doi. Există o maşină de cafea şi apă minerală. Dacă doriţi ceva, asistentul meu se află chiar la capătul culoarului.