— Este cea adevărată?
— Tu să-mi spui. Uite, ridică mâinile şi apuc-o. Tu să-mi spui dacă
este adevărată.
Giovanni o luă cu mâinile încătuşate şi cercetă artefactul greu, negru şi auriu.
— Ei bine, e adevărat?
— Nu, spuse preotul, încet. Nu e adevărat.
— De unde ştii?
— Pur şi simplu, ştiu.
— Ei bine, ai absolută dreptate, spuse Gerhardt şi zâmbi pentru prima dată, arătând un şir de dinţi foarte albi. Este o replică. Una excelentă, dar un fals. Dar tu nu eşti un fals, nu-i aşa, Giovanni? Tu eşti autentic. Ceva te-a făcut să sângerezi şi nu este ceva ce ţi-ai provocat tu însuţi. Deci, te întreb din nou. Ce era în criptă? Era un cui?
Când nu primi niciun răspuns, Gerhardt îi luă lancea din mână şi o încercă în palmă.
— Este destul de ascuţită, spuse el.
Apoi, cu abilitatea unei pisici, apucă mâna dreaptă a lui Giovanni şi o trase spre el. Cătuşele îi traseră şi mâna stângă. Bandajul de la încheietura mâinii drepte era pătat cu un strop de sânge şi Garhardt îl folosi ca ţintă, înfigând vârful de lance în el, în timp ce ţinea strâns mâna preotului.
Singurul lucru care-l făcu să se oprească era faptul că îl deranjau
167 ➢
ţipetele lui Giovanni.
Părea că preotul era pe cale să leşine. Pleoapele îi tremurau.
Gerhardt luă o sticlă cu apă şi i-o turnă în cap.
Când Giovanni deschise din nou ochii, se trezi holbându-se direct în bicepsul stâng al uriaşului. Jumătatea de jos a unui tatuaj îi ieşea de sub mânecă şi Giovanni încă se holba la el atunci când întrebările începură din nou şi oţelul negru îi străpunse iarăşi rana deschisă.
Căpitanul cursei Alitalia de la Boston la Roma anunţă că zburau la altitudinea de croazieră şi stinse semnul pentru prinderea centurilor de siguranţă. O însoţitoare de zbor de la clasa business, care îi zâmbise fără jenă lui Cal încă din momentul în care urcase în avion, veni lângă scaunul lui şi îl întrebă dacă dorea să-i aducă încă o băutură.
El îi zâmbi înapoi şi ridică paharul pentru ea.
— Votcă şi gheaţă, spuse ea. Dublu?
— Nu încerci să mă îmbeţi, nu-i aşa? răspuns el în italiană.
— Nu aş face niciodată aşa ceva, doctore Donovan. Sunteţi medic?
În caz că avem vreo urgenţă medicală la bord.
— Nu sunt genul acela de doctor. Predau religie.
— Atunci o să vă chem dacă avem vreo urgenţă religioasă.
— Fac şi vizite la domiciliu, spuse el.
În timp ce ea dispărea în spatele perdelei, durerea îl lovi fulgerător.
Simţea că încheietura mâinii drepte era gata să explodeze.
Strânse din dinţi, închise ochii şi avu nevoie şi de ultima picătură
de voinţă ca să nu ţipe.
Apoi, cu ochii închişi, văzu ceva, o imagine curioasă, şi, câteva minute mai târziu, când durerea îi dispăruse şi respiraţia revenise la normal, deschise jurnalul şi desenă, cu furie, o schiţă a ceea ce văzuse.
168 ➢
Însoţitoarea de zbor reveni cu băutura şi se întinse peste el ca să o aşeze pe un şerveţel.
— Deci, şi tu eşti artist? spuse ea, privind spre carnetul lui. Ce este aia?
El se întinse după băutură şi spuse:
— Nu am absolut nicio idee.
169 ➢
