Suntem o comunitate săracă.
Răspunsul îl făcu să tremure.
— Nu vrem bani, Giovanni, răspunse Gerhardt. Vrem informaţii.
— Ce fel de informaţii aş putea eu să am care să intereseze nişte
165 ➢
oameni ca voi?
Bărbatul mai scund se supără.
— Cum adică oameni ca noi? Crezi că eşti mai bun decât noi?
Gerhardt îi spuse tovarăşului său să tacă din gură.
— Vrem să ne spui cum ai căpătat rănile, spuse Gerhardt.
Preotul se holbă nedumerit la el, ceea ce-l determină pe Gerhardt să întrebe din nou.
— Stigmatele mele? spuse, în sfârşit, Giovanni. Despre asta mă
întrebaţi?
— Da, foarte bine, ţi-ai dat seama despre ce te întreb, spuse Gerhardt, sarcastic.
— Dar, cu siguranţă, vă daţi seama că nu ştiu cum am ajuns să am aceste răni. Hristos probabil că are vreun plan cu mine.
Celălalt bărbat pufăi.
— Mă întreb dacă noi facem parte din acest plan.
Gerhardt se întoarse spre el şi îi spuse:
— De ce nu te duci sus să verifici dacă pilotul-automat este în funcţiune?
— Sigur că este în funcţiune.
— Du-te! îi porunci Gerhardt.
Bărbatul se strecură ca un câine bătut şi trânti uşa glisantă de canatul ei.
Giovanni stătea cu capul plecat şi Gerhardt îi spuse să se uite la el.
— Ştiu că ai fost la Biserica Sf. Atanasie. Ştiu că l-ai urmat pe fratele Augustin în criptă. Ştiu că ai început să sângerezi de a doua zi.
Ceea ce vreau să aflu este ce era în criptă?
O expresie de teroare şi dezgust îi schimonosi faţa lui Giovanni.
— Cine eşti? spuse el cu o voce pierită.
— Nu contează cine sunt eu. Ce era în criptă?
— Nimic. Nu era nimic.
— Era o ţepuşă, nu-i aşa? spuse Gerhardt. O ţepuşă, un cui mare, nu?
Preotul nu spuse nimic.
Gerhardt adusese cu el o geantă mică. Desfăcu fermoarul, scoase de acolo un obiect învelit într-o cârpă şi făcu un adevărat spectacol din dezvelirea lui.
166 ➢
Giovanni se holbă la vârful de suliţă.
— Ceva mai multă lumină, spuse Gerhardt şi trase perdeaua aflată
deasupra banchetei lui. Lumina strălucitoare a soarelui ajunse pe teaca aurie care înconjura mijlocul suliţei şi se reflectă în pupilele dilatate ale preotului, făcându-l să clipească.
— Ştii ce este asta?
Giovanni negă din cap.
— E cunoscută sub multe nume. Suliţa Destinului. Lancea lui Longinus. Lancea Sfântă. Este vârful suliţei care a fost înfiptă în coastele lui Iisus atunci când se afla răstignit pe cruce.
Giovanni simţi cum i se uscă gura. Îşi simţea limba groasă şi inutilă. Vocea lui nu mai părea să fie a lui.
