— Spuneţi-mi, de ce mi-au luat băiatul?
— Mi-e teamă că nu ştiu. Ce v-a spus poliţia?
171 ➢
— Ei nu ştiu nimic, spuse Carla dispreţuitoare. Sau nu ne spun nouă nimic. În orice caz, suntem tot în întuneric. Irene îmi spune că
aţi fost trimis de Vatican să cercetaţi stigmatele lui Giovanni. La ce concluzii aţi ajuns?
— Putem să-i oferim omului ceva de băut, înainte? spuse Irene.
— Sunt bine, mulţumesc, spuse el.
Carla îl întrebă din nou, abrupt.
— Deci, la ce concluzii aţi ajuns?
El se scuză.
— Îmi pare rău, dar Vaticanul m-a pus să semnez un acord de confidenţialitate. Nu am permisiunea să vorbesc despre asta.
Asta o făcu să fiarbă de furie.
— Aţi venit în casa surorii mele şi le-aţi încolţit cu întrebări şi acum nu aveţi amabilitatea să le spuneţi ce credeţi despre Giovanni?
— Vaticanul nu îl place, strigă Domenica. Ei cred că este un impostor. Giovanni al nostru le ia faţa tuturor oamenilor puternici cu pălăriile lor roşii şi cu feţele lor de încrezuţi. N-aş fi surprinsă dacă ei s-ar afla în spatele acestei poveşti.
Îi scăpă fără să vrea. Dar, după ce o spuse, nu-i păru rău.
— Eu nu cred că este un impostor, zise el.
Domenica izbucni în lacrimi. Băiatul ridică privirea de la jucăriile lui şi Irene îngenunche lângă mama ei.
— Mamă.
— Asta am spus mereu, suspină Domenica. A fost atins de sfinţenie. Domnul va avea grijă de el în vremuri de restrişte.
Irene o mângâie pe mână, se ridică şi îl întrebă pe Cal dacă ar putea să stea de vorbă în camera fratelui ei.
— Vă mulţumesc pentru că aţi spus asta, îi zise ea după ce închise uşa. Este adevărat?
— Nu ştiu dacă cineva poate afla adevărul în astfel de cazuri, dar este ceea ce cred eu.
Ea se aşeză obosită pe patul lui Giovanni şi Cal trase scaunul de la birou şi se aşeză în faţa ei.
— Şi eu l-am văzut, spuse ea.
Ea îi spuse ce văzuse în dormitorul ei. Se potrivea în detaliu cu viziunea lui, cu excepţia faptului că ea auzise strigătul lui de ajutor.
172 ➢
Cal o întrebă dacă i se mai întâmplase ceva similar şi înainte. Deşi ea negase înainte că ar fi avut viziuni care să-l implice pe Giovanni, acum îi spuse totul: episodul de bilocaţie la care fusese martoră, afirmaţia mamei ei că îi văzuse faţa lui Iisus atunci când Giovanni o îmbrăţişase.
Cal se agăţă de fiecare cuvânt şi, când îi veni rândul, şi el îi spuse tot. Îi povesti despre cele două viziuni pe care le avusese cu faţa care semăna cu Hristos, o dată când îl îmbrăţişase Giovanni şi a doua în timpul accidentului de maşină din Croaţia.
— Mai este ceva, spuse el când o văzu cu câtă uimire îl asculta.
Noaptea trecută, în timpul zborului, mi s-a întâmplat ceva.
Ea arătă către încheietura ei dreaptă.
— O durere aici?
— Dumnezeule, aşa a fost, spuse el.
— A mea a fost atât de rea încât am ţipat, iar mama a auzit şi a venit alergând. I-am spus că am avut un coşmar.
— Da, durea ca dracu’.
— Şi aţi văzut ceva? întrebă ea.
El căută în geantă, scoase carnetul şi îi arătă desenul pe care-l făcuse.
— Am văzut asta.
Fără să scoată un cuvânt, ea se ridică, îl lăsă singur şi merse în camera ei. Reveni cu o bucată de hârtie şi o despături.
El aşeză cele două desene, al ei în creion, al lui cu pixul, unul lângă
