prezint toate ambiguităţile glorioase şi să las cititorul să tragă

propriile concluzii.

— Dar pe Giovanni Berardino l-ai întâlnit.

— L-am întâlnit.

— Şi crezi că este autentic?

— Aşa cred.

Papa îşi desfăcu braţele şi, deşi scaunele lor erau la un metru distanţă, el simţi ca şi cum ar fi fost îmbrăţişat.

— Şi iată, spuse Celestin. De asta, când am auzit că te-ai întors în Italia, am decis că trebuie să vorbesc cu tine personal. Când le cer părerea lui Lauriat şi Gallegos, ei îmi vorbesc pe ocolite. Cu ei am nevoie de o hartă ca să găsesc drumul spre adevăr. Înainte să fiu papă, mă pricepeam destul de bine să vorbesc mult fără să spun nimic.

Sincer să fiu, asta mi se cerea pe când eram la secretariatul de stat.

Dar acum se pare că nu pot să-i mai schimb. Profesore, vreau să-mi oferi ceea ce cred că voi, americanii, numiţi „să vorbeşti deschis”.

Dragul meu prieten, cardinalul da Silva te-a recomandat călduros. Ţi-am citit cartea. Ţi-am citit raportul. Acum avem această răpire traumatizantă şi încurcată. Trebuie să ştiu, mai mult ca oricând, cu ce avem de-a face.

Era o ofertă pe care Cal nu o putea refuza. Papa dorea faptele nefiltrate şi el urma să-i facă pe plac.

— Nu ştiu cum să spun asta altfel decât să o spun pur şi simplu, începu el, dar sunt de părere că Giovanni Berardino este un miracol, uimitor, în carne şi oase.

Papa îşi arătă surpriza.

— Păreai să înclini spre această părere în raportul tău, dar aici, astăzi, ceea ce spui sună destul de hotărât. Au existat fapte pe care nu le-ai menţionat în raport sau au apărut fapte noi?

— Câte puţin din amândouă, dar, în special, fapte noi, Sfinte Părinte. Multe fapte noi.

Nu omise nimic. Vorbea cu liderul spiritual a peste un miliard de oameni, un om cu linie directă de succesiune de la apostolul Petru. Şi,

 212 ➢

în calitate de catolic, deşi unul cu multe lipsuri, simţea greutatea momentului. Întâi îi povesti lui Celestin ceea ce omisese din raport. Îi descrise viziunea pe care o avusese atunci când îl îmbrăţişase Giovanni, suspiciunea lui despre călugărul de la Sf. Atanasie că fusese ucis şi convingerea lui că ceva ce se găsea ascuns în cripta vechii biserici jucase un rol în apariţia stigmatelor. Apoi vorbi despre accidentul lui de maşină, regretând propoziţia melodramatică „cred că cineva mă dorea mort” imediat ce o spuse.

— Teribil, teribil, spuse Suveranul Pontif. Toate astea sunt tulburătoare. Mai e şi altceva?

— Multe altele.

Studie expresia schimbătoare de pe faţa papei în timp ce îi povestea. Bilocaţia, viziunile vii, multisenzoriale, dovada, din punctul de vedere al lui Cal şi al lui Irene, că Giovanni comunica cu ei. El îi arătă schiţa lui Irene cu tatuajul cu Lancea Sfântă şi îl auzi murmurând: „Embleme SS naziste? Ce poate să însemne asta?” Apoi îi arătă fotografia paginii din Istoria secretă.

— Deci asta crezi tu că a văzut preotul în criptă? întrebă Celestin.

— Pot să dovedesc? Nu. Cred asta? Da. Uitaţi, ştiu că, prin definiţie, doctrina Bisericii consideră că miracolele nu au nevoie de nicio altă explicaţie în afară de intervenţia divină. Dar există o interfaţă între misticism şi ştiinţă pe care, personal, o găsesc deosebit de incitantă. Aţi auzit vreodată de inseparabilitatea cuantică?

Papa nu auzise, dar, cinci minute mai târziu, îi mulţumi lui Cal pentru lecţie.

— Consider că fizica asta modernă este destul de fascinantă, din ceea ce reuşesc să înţeleg din ea, spuse Celestin. Foarte puţini studenţi la teologie au minte capabilă să pătrundă în adâncurile tuturor acestor matematici, ale acestor ecuaţii complexe. Dar trebuie să-ţi spun, nu cred că cineva trebuie să caute o anumită interfaţă

între ştiinţă şi credinţă. Cred că toată ştiinţa, tot ceea ce cunoaştem despre lumea fizică, tot ce vom învăţa despre lumea fizică în viitor este o manifestare a creaţiei divine. Dumnezeu ne-a dat acest univers glorios de materie şi energie. Dacă această inseparabilitate cuantică

este adevărată, după cum sugerezi tu că ar putea să fie, dacă Padre Gio are stigmatele ca urmare a contactului cu o relicvă care L-a atins

 213 ➢

pe Iisus Hristos, atunci nu are importanţă ce nume îi dai, miracol sau ştiinţă. Este minunat. Este extraordinar. Este divin. Spune-mi, profesore, ce vei face acum?

— O să încerc să-l găsesc pe Giovanni.

— Sper să reuşeşti. Tânărul preot a dat de necaz, şi dacă un bărbat bun ca tine şi o femeie bună ca sora lui îl pot ajuta, atunci aveţi binecuvântarea mea.

— Mulţumesc.

— Dar, înainte să pleci, spune-mi un lucru. De ce îi eşti atât de devotat? De ce te-ai întors în Italia, poate cu riscul de te pune în pericol?

Cal se gândi câteva momente înainte să răspundă simplu.

— Pentru că m-a atins.

Papa dădu din cap şi întinse braţele în lături.

— Profesore, înţeleg perfect.

 214 ➢

DOUĂZECI ŞI TREI

Aşteptau la banda pentru bagaje a aeroportului din München să

apară valiza de modă veche a Irenei, genul de valiză fără roţi şi prea mare ca să încapă în cabină.

Ea se scuză pentru întârziere.

— Nu prea călătoresc, admise ea.

— Nicio problemă. N-avem nimic programat pentru astă-seară în afară de a ne caza la hotel şi a găsi un loc unde să luăm cina.

— Îmi poţi spune de unde îl cunoşti pe tipul ăsta cu care ne vedem mâine?

— Klaus Langer a fost în aceeaşi comisie cu mine, în urmă cu câţiva ani, la o conferinţă academică de la Paris. Subiectul era despre catari. Ştiu destul de multe despre istoria lor. El este expert în nazişti şi neonazişti şi legăturile lor cu misticismul catar.

Valiza îşi făcu apariţia. El o ridică de pe bandă şi o duse până afară.

Odată urcaţi în taxi, ea îi spuse că nu ştia absolut nimic despre catari.