— Nu este aici. Sora preotului l-a luat cu ea.

— Şi ea unde se află?

— Este la München.

— De ce la München?

— Nu ştiu. Dacă-ţi vine să crezi, este cu Donovan.

— Auzisem că s-a întors.

— De ce nu mi-ai spus şi mie?

— N-aveai nevoie să ştii. Acum, ştii. Ai aflat unde stau?

— Da.

— Vreau să te ocupi personal, Gerhardt. Poţi avea încredere în italieni să se ocupe de mamă?

— Este aici şi sora ei. Cu băiatul.

— Rahat. Se pot ocupa de toţi trei?

— Nu sunt nişte genii, dar sunt destul de competenţi pentru treaba asta.

— Gerhardt.

— Da?

— Nu-mi place că Donovan îşi bagă iarăşi nasul. Asigură-te că de data asta îl termini.

Cicatrice şi complicele lui se amuzau urmărind la televizor un film american vechi în timp ce băiatul, acoperit cu o pătură, adormise pe covor, iar Domenica şi Carla moţăiau în fotoliile lor. Gerhardt plecase

 222 ➢

în urmă cu câteva ore, după ce îi instruise ce să facă. Ordinele erau să

aştepte până la ora două dimineaţa, înainte să le scoată pe cele două

femei şi pe băiat, pe intrarea de serviciu a blocului, în apropierea locului unde parcaseră duba. Vor conduce până la apartamentul mobilat pe care-l închiriaseră la periferia Romei, unde vor ajunge înainte de răsărit. Le vor ţine pe femei şi pe copil acolo până când vor fi contactaţi. Nu aveau voie să facă nicio greşeală. Altfel…

Mai aveau încă o oră până la momentul plecării şi Cicatrice spuse că-i era foame.

Celălalt bărbat era absorbit de film şi îl ignoră.

— Adu-mi ceva de mâncare, spuse Cicatrice.

Nu veni niciun răspuns.

Aruncă un suport de pahare de pe măsuţa de cafea şi îl lovi pe celălalt direct în faţă.

— Ce e?

— Vorbeam cu tine. Vezi ce găseşti în frigider.

Bărbatul înjură şi se ridică, cu o evidentă lipsă de chef.

— Şi ţine-ţi nenorocitele de mănuşi pe mâini.

Se întoarse cu o oală Tupperware plină cu paste reci, două farfurii şi furculiţe. Mâncară, cu lăcomie, tot. Timpul trecea şi, în timp ce se derula genericul filmului, bărbatul îndesat trase o băşină şi anunţă că

se duce la toaletă.

El îşi făcu treaba şi se întinse după rola de hârtie igienică.

— Cum ar trebui să fac asta cu mănuşi? bombăni el.

Când reveni, Cicatrice era în picioare, în sufragerie, şi vorbea la telefon.

— A fost germanul, spuse el. Voia să fie sigur că plecăm acum.

— Nu are încredere în noi. Ar trebui să o facă totuşi.

Cicatrice o înghionti pe Domenica, să o trezească.

— Sunt convins că ne omoară dacă o dăm în bară cu treaba asta.

 223 ➢

DOUĂZECI ŞI PATRU

Klaus Langer era destul de apropiat ca vârstă de Cal, dar părea cu mult mai tânăr. Era blond şi durduliu, cu o privire neastâmpărată, de parcă ar fi avut doar gânduri amuzante. Cal şi Irene se întâlniră cu el, dis-de-dimineaţă, la Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii Ludwig Maximilian, din München. El îi aştepta cu nişte produse de patiserie.

— Bun venit la LMU! Este minunat să te văd din nou, Cal, şi să te cunosc, Irene. Îmi pare rău să aud de problemele fratelui tău. Trebuie să fie foarte dureros.

Irene se lăsă convinsă să ia o brioşă cu dulceaţă. Karl şi Cal se puneau la curent cu proiectele lor de cercetare. Langer dezvălui, cu mândrie, că fusese de curând numit într-o comisie federală pentru investigarea crimelor neonaziştilor împotriva comunităţii musulmane din Germania.

— Ai zice că viermii ăştia ar trebui să dispară, dar, asemenea gândacilor de bucătărie, au carapacea tare, spuse Langer. Acum, spune-mi despre simbolul ăsta SS pe care încerci să-l identifici.

El îi arătă versiunea tatuajului desenată de Irene. El o studie şi se strâmbă în timp ce se gândea.

— Sunt atât de multe lucruri de genul ăsta pe care le-am văzut de-a lungul anilor. Sunt variaţiuni pe aceeaşi temă. Pumnale, fulgere SS, vulturi, ce vrei. Acesta este unic, cu certitudine, din cauză că are lancea şi, da – sunt de acord cu ce mi-ai spus la telefon –, asta reprezintă, cu siguranţă, Lancea Sfântă. Ca simbol, este ceva ce m-aş

aştepta să văd, mai degrabă, în perioada nazistă, nu în timpul fazelor neonaziste, din perioada postbelică. Avea un înţeles puternic pentru cei ca Himmler şi Hitler, dar nu cred că golanii tineri din Germania modernă ar şti ce este, nici dacă ar fi la nasul lor. Eşti sigur că este modern?

— Aşa credem, spuse Cal.