atât de tare încât ţipă şi o sperie pe mama ei, care dormea în camera de vizavi.
Giovanni părea înspăimântat şi părea că se opunea unor forţe care-l trăgeau.
Apoi se răsuci şi spuse ceva către ea. Din nou, ulterior, ea o va asemăna cu experienţa privitului la televizor cu sunetul oprit.
Ştia că era iraţional. Ştia că el nu fusese cu adevărat acolo. Dar ea tot îl strigă.
— Giovanni!
Se întâmplă ca şi cum cineva ar fi dat brusc volumul la maximum.
Era atât de tare încât o sperie şi o făcu să ţipe.
Ajutaţi-mă! Ajutaţi-mă!
Cal încercă să adoarmă din nou, dar halucinaţiile sale fuseseră atât de vii şi tulburătoare, încât rămase treaz până la 2.30 a.m., după care renunţă şi se duse să-şi facă o cafea. Era o diferenţă de şase ore faţă
de Italia şi, la 3 dimineaţa, o oră destul de convenabilă pentru un apel, sună la numărul casei parohiale a lui Giovanni, în Monte Sulla.
Îi răspunse o femeie; părea grăbită şi tulburată când îl salută. Cal îi vorbi în limba italiană.
— Bună ziua, sunt Calvin Donovan. V-am vizitat de curând în numele Vaticanului.
— Da, da, profesore Donovan, sunt maica Vera, răspunse ea cu respiraţia întretăiată.
— Mă întreb dacă nu aş putea să vorbesc cu părintele Berardino.
— O, Dumnezeule! Dumenzeule! strigă ea. Padre Gio a dispărut, profesore. A dispărut. Au venit nişte bărbaţi şi l-au luat, azi de dimineaţă. Purtau măşti. Este şi poliţia aici. Nu ştim ce să facem. Ce ar trebui să facem?
159 ➢
ŞAPTESPREZECE
Cal nu încercase niciodată să găsească la telefon un secretar de stat al Vaticanului, dar se dovedi a fi o sarcină dificilă. Prima dată când sună, se prezentă şi întrebă de cardinalul Lauriat doar pentru a primi răspunsul că prelatul nu este disponibil.
— Când va fi disponibil? întrebă el.
Un monsenior îi răspunse că era greu de ştiut.
— Trebuie să vorbesc cu el astăzi. Îi puteţi transmite, vă rog, că a sunat Calvin Donovan? Acesta este numărul meu de mobil.
Încercă din nou, o oră mai târziu, de asemenea fără succes.
În cele din urmă, la al treilea apel, insistă.
— Uitaţi ce este. Îmi pare rău, dar trebuie să-i transmiteţi cardinalului că trebuie neapărat să vorbesc cu el. Este vorba despre preotul Giovanni Berardino. Biroul dumneavoastră este informat că a fost răpit?
— Îmi pare rău, aţi spus răpit? întrebă monseniorul.
— Da, astăzi de dimineaţă, devreme.
— Puteţi să rămâneţi la telefon, vă rog?
Secretarul de stat veni imediat la telefon şi Cal presupuse că fusese acolo toată dimineaţa, ocolindu-i apelurile.
— Profesore, sper că aţi avut o călătorie liniştită spre casă, spuse Lauriat.
— Eu sunt bine, dar Giovanni Berardino nu este.
— Nu am auzit nimic despre această presupusă răpire. De unde aveţi informaţia?
— L-am sunat în dimineaţa asta. Una dintre maici mi-a povestit ce s-a întâmplat.
— De ce l-aţi sunat tocmai în dimineaţa asta?
Cal minţi. Nu era momentul să discute despre experienţe mistice.
— Mai aveam nişte întrebări pentru el.
— O coincidenţă uluitoare, aş zice, spuse cardinalul, mai ales că
treaba dumneavoastră s-a încheiat. Nu am fost anunţat de nimic până
acum.
160 ➢
