Proiectilele-cuțit s-au îndepărtat de ușă și au ajuns, fiecare cu un declic, în carcasa dronei.
— Să nu mai faci așa ceva, a mormăit drona continuând să sorteze ciorapii și șosetele ei.
Sma s-a șters la gură și a rămas cu ochii căscați la monstrul îmblănit colorat în cafeniu-gălbui, înalt de trei metri care încerca să se ghemuiască pe coridor, în fața ușii.
— Navă… Xeny, ce naiba faci?
— Îmi cer iertare, a spus uriașa creatură cu un glas ceva mai profund decât atunci când fusese cât un bebeluș. Am crezut că dacă nu agreai un animal mic și îmblănit vei prefera o versiune mai mare.
— Ei, drace, a spus Sma, clătinând din cap. Intră, a invitat-o ea retrăgându-se spre baie. Ori ai vrut doar să-mi arăți cât de mare ai crescut?
Și-a clătit gura de pastă și a scuipat.
Xeny s-a strecurat pe ușă, s-a aplecat și s-a retras într-un colț.
— Skaffen-Amtiskaw, îmi pare rău pentru situația creată.
— Nicio problemă, a răspuns cealaltă mașină.
— A, nu, domnișoară Sma, a spus Xeny. De fapt, voiam să-ți vorbesc despre…
Skaffen-Amtiskaw a rămas imobilă preț de o secundă. În realitate, în acest timp drona și Mintea navei au purtat o discuție foarte lungă, amănunțită și oarecum aprinsă, dar Sma a perceput doar ezitarea lui Xeny când a început să vorbească.
— … despre un bal mascat, în această seară, organizat în onoarea ta, a improvizat nava.
Aflată încă în baie, Sma a zâmbit.
— Minunată idee, navă. Îți mulțumesc, Xeny. Da, de ce nu?
— Bine; m-am gândit să mă consult întâi cu tine. Ai vreo idee privind costumația?
Sma a izbucnit în râs.
— Da, mă voi îmbrăca la fel ca tine; să-mi faci un costum ca acela pe care îl porți acum.
— A, da. Bună idee. De fapt, alegerea asta ar fi destul de comună, dar vom cere să nu existe două persoane cu același fel de costum. Corect. Mai vorbim.
Xeny a ieșit din cameră și ușa s-a închis. Sma a apărut din zona băii, ușor surprinsă de plecarea bruscă a navei, dar s-a mulțumit să înalțe din umeri.
— O vizită scurtă, dar plină de evenimente, a remarcat ea, scotocind printre șosetele pe care Skaffen-Amtiskaw abia le aranjase în funcție de culori. Ciudată mai e mașina asta.
— Păi, la ce te așteptai? a spus Skaffen-Amtiskaw. Doar e navă stelară.
„Puteai să-mi fi spus, i-a comunicat Mintea lui Skaffen-Amtiskaw, că ai păstrat secretă anvergura destinației noastre finale.“
„Sper, i-a răspuns drona, că oamenii noștri care se află deja acolo vor descoperi unde este omul pe care îl căutăm și ne vor da poziția exactă, caz în care Sma nici nu va trebui să știe că a existat vreo problemă.“
„Adevărat, dar de ce să nu fim cinstite cu ea?“
„Ei, na! N-o cunoști pe Sma?“
„A! Să înțeleg că e temperamentală?“
„Dar la ce te așteptai? Doar e ființă umană!“
Nava a pregătit un ospăț și a plasat substanțe chimice în diferitele feluri de mâncare și băuturi în doze normale, fără să afișeze pe fiecare bol, farfurie, cană sau pahar avertismente specifice privind riscurile pentru sănătate. A anunțat membrii echipajului în legătură cu petrecerea și a reorganizat zona socială, instalând o diversitate de oglinzi și câmpuri inversoare (având o listă de invitați de doar douăzeci și două de persoane - fără a se include pe sine - transformarea acelui loc într-unul cât de cât aglomerat era unul dintre obstacolele majore cu care s-a confruntat când a apărut necesitatea de a crea impresia unei petreceri serioase și depline).
Sma a luat micul dejun și a vizitat nava - deși nu avea multe de văzut; aceasta era aproape în întregime un motor - și și-a petrecut restul zilei verificându-și cunoștințele despre istoria și politica din ciorchinele Voerenhutz.
Nava a trimis invitații oficiale fiecărui membru de echipaj și a precizat o regulă strictă: nu se vor discuta probleme legate de activitatea lor. Spera că în acest fel, luând în considerare bogăția de substanțe narcotice din mâncare și băutură, nimeni nu va vorbi despre locul spre care se îndreptau. Cochetase cu ideea de a le spune oamenilor că apăruse o problemă și de a le cere să nu discute despre ea, dar a bănuit că în echipaj existau cel puțin doi oameni care vor interpreta acea interdicție drept o provocare la adresa integrității lor, ceea ce i-ar fi determinat să abordeze subiectul când s-ar fi ivit prima ocazie. În asemenea situații, Xenofobul era înclinată să analizeze posibilitatea de a-și schimba statutul și de a deveni navă fără echipaj, dar știa că le va duce dorul oamenilor dacă le-ar fi cerut să plece; de obicei, era amuzant să aibă ființe umane la bord.
Nava a dat muzica tare, a prezentat holograme interesante și a creat un peisaj holografic fabulos în jurul încăperii, cu verdeață luxuriantă și albastru, cu tufișuri zburătoare și copaci suspendați în care se zbenguiau păsări stranii, cu opt aripi, și dincolo de care un strat alb și sclipitor de negură, copleșit de nori înalți și pufoși, dar și mărunți, se întindea până la faleza înaltă din stânci în nuanțe pastelate, cutreierată de cascade aurii și având deasupra orașe fabuloase și turle, dar și poduri zvelte, care făceau privitorul să-și dea capul pe spate pentru a le contempla. Soligramele4 dependente de navă ale unor renumite figuri istorice umblau printre petrecăreți sporind iluzia de aglomerație și purtau încântate discuții cu oamenii costumați. Pentru mai târziu erau promise alte și alte surprize și tratații speciale.
Sma s-a costumat drept Xeny, Skaffen-Amtiskaw a ales să fie un model al Xenofobului, iar nava a produs încă o dronă-remote una acvatică, tot cafeniu-gălbuie, dar arătând ca un pește gras, cu ochi mari, care plutea într-o sferă de apă cu diametrul de un metru, susținută de câmpuri, și aluneca prin încăpere ca un balon ciudat.
— Ais Disgarve, pe care l-ai cunoscut, a spus drona navei cu un glas care a sunat bolborosit când a prezentat-o pe Sma tânărului care o întâmpinase în hangar în ziua precedentă. Și Jetart Hrine.
Sma a zâmbit și i-a salutat cu un gest din cap pe Disgarve, atenționându-se în gând să uite numele de Disgarb, și pe o tânără femeie aflată alături de el.
— Salutări. Ce mai faceți?
— Bumă, a spus Disgarve, care era îmbrăcat ca un vechi explorator arctic, înfofolit în blănuri.
— Bună, a spus Jetart Hrine.
Era destul de scundă și dolofană, foarte tânără, și avea pielea atât de neagră, încât bătea în albastru. Purta o uniformă militară antică, în culori surprinzător de vii, și ținea atârnată pe un umăr o flintă cu proiectile, cu țeava ghintuită. A sorbit ceva dintr-un pahar și apoi a spus:
