S-a întors.
— Da, domnule ofițer, i-a spus el unuia dintre tinerii ofițeri pe care i-a văzut stând în spatele lui.
Amândoi aveau arme în tocurile desfăcute.
— Domnul… Sherad? a întrebat tânărul.
A urmărit ochii tânărului ofițer și a simțit brusc că i se face rău; omul știa. Fuseseră depistați. Cineva pusese lucrurile cap la cap și găsise răspunsul corect.
— Da, a spus el, zâmbind aproape prostește. Băieți, vreți și voi ceva de băut?
A izbucnit în râs și s-a uitat spre femeie.
— Nu, mulțumim, domnule. Vă rog să veniți cu noi.
— Dar ce s-a întâmplat? a întrebat el pufnind, după care și-a golit paharul. Și-a șters mâinile de reverele hainei. Căpitanul are nevoie de ajutor ca să dirijeze nava, nu-i așa? A râs, a coborât de pe scaunul de la bar, s-a întors spre femeie, i-a luat o mână și i-a sărutat-o. Scumpă doamnă, îmi iau rămas-bun, până ne vom revedea. Și-a dus mâinile la piept. Dar să ții minte: o părticică din inima mea îți aparține pe veci.
Ea a surâs nesigur. El a râs zgomotos, s-a întors și s-a ciocnit de scaunul de bar.
— Hopa!
— Pe aici, domnule Sherad, a spus primul ofițer.
— Da, da, cum doriți.
Sperase că va fi condus în secțiunea rezervată personalului, dar când au urcat în liftul mic, cei doi au apăsat butonul de coborâre spre puntea cea mai de jos, unde se aflau depozitele, bagajele nevidate și camera de arest.
— Cred că nu mă simt prea bine, a spus el imediat ce ușile liftului s-au închis.
S-a aplecat în față, a icnit, silindu-se să verse ultimele băuturi.
Unul dintre ofițeri a sărit într-o parte pentru a-și feri pantofii; celălalt, a simțit Zakalwe, tocmai se apleca pentru a-și lăsa o mână pe spinarea lui.
A încetat să verse și l-a lovit cu cotul în nas pe ofițer, care s-a izbit de ușile din spate ale liftului. Cel de-al doilea încă nu-și recăpătase echilibrul. Zakalwe s-a îndreptat de spate și l-a lovit cu pumnul drept în față. Omul s-a îndoit de mijloc, a căzut în genunchi, apoi s-a prăbușit pe spate. Liftul a scos un clinchet, deoarece încăierarea declanșase alarma de depășire a greutății admise. A apăsat butonul cel mai de sus, iar liftul a început să urce.
A luat pistoalele celor doi ofițeri care își pierduseră cunoștința: arme paralizante. A clătinat din cap. Liftul a scos un nou clinchet. Ajunseseră la etajul de la care coborâseră. A făcut un pas în față, a vârât armele în buzunarele hainei și și-a desfăcut picioarele către colțurile cabinei mici, trecându-le peste cei doi bărbați prăbușiți, apoi a apăsat ușile cu palmele. Efortul de a menține ușile închise l-a făcut să icnească, dar în cele din urmă liftul a renunțat la luptă. Continuând să țină ușile cu ambele mâini, s-a răsucit până când a ajuns cu capul la butonul cel mai de sus și l-a apăsat cu fruntea. Bâzâind, liftul a început din nou să urce.
Când s-au deschis ușile, la nivelul salonului privat, a văzut trei persoane. Acestea s-au uitat la cei doi ofițeri lipsiți de cunoștință și la băltoaca de vomă. Folosindu-și armele, Zakalwe a tras, iar cei trei s-au prăbușit. L-a tras pe unul dintre ofițeri pe jumătate din cabină, astfel ca ușile liftului să nu se poată închide și a folosit armele paralizante și împotriva lor.
Ușa Salonului Starlight era încuiată. Privind în lungul coridorului, unde ușile liftului iluminau intermitent corpul ofițerului căzut ca o amantă indecentă, a apăsat butonul soneriei. S-a auzit un clinchet îndepărtat și o voce a rostit: „Vă rugăm să eliberați ușile. Vă rugăm să eliberați ușile.“
— Da, a spus ușa Salonului Starlight.
— Stap, sunt Sherad. M-am răzgândit.
— Excelent!
Ușa s-a deschis.
A intrat imediat și a apăsat butonul de închidere. Salonul de dimensiuni modeste era plin de fum de droguri, lumini scăzute și oameni mutilați. Se auzea muzică și ochii tuturor - deși nu toți aflați în orbite - s-au îndreptat spre el. Mașinăria înaltă a doctorului se afla în apropierea barului, unde serveau doi oameni.
L-a prins pe doctor între el și ceilalți petrecăreți și i-a vârât țeava pistolului sub bărbie.
— Am vești proaste, Stap. Jucăriile astea sunt mortale de la mică distanță, iar asta e dată la putere maximă. Am nevoie de mașina ta. Aș prefera să cooperezi, dar mă pot descurca și fără cooperarea ta. Vorbesc foarte serios, și mă grăbesc îngrozitor. Așadar, ce preferi?
Stap a scos un sunet ca un gâlgâit.
— Trei, a spus el, apăsând țeava armei ceva mai tare în gâtul micuțului doctor. Doi…
— De acord! Pe aici!
I-a dat drumul și l-a urmat către mașina înaltă pe care o folosea în afacerile lui ciudate. Și-a ținut mâinile împreunate, având pistoalele paralizante în mâneci; în timp ce au înaintat, a salutat din cap câteva persoane. Pentru o clipă, a zărit o linie liberă de foc spre două persoane de la celălalt capăt al salonului. A tras, iar ele s-au prăbușit spectaculos pe masa încărcată cu bunătăți. În timp ce toată lumea privea în acea direcție, el și Stap - împuns în coaste pentru a continua să meargă în momentul în care s-a auzit zgomotul de la masa îndepărtată - a ajuns la mașină.
— Iartă-mă, i-a spus Zakalwe uneia dintre fetele de la bar. Te rog să-l ajuți pe doctor. A făcut semn din cap către zona din spatele barului. Vrea să mute mașina dincolo, nu-i așa, doctore?
Au intrat într-un mic depozit din spatele barului. I-a mulțumit tinerei care a rămas afară, a închis ușa și a încuiat-o, după care a mutat o stivă de cutii în fața ei. I-a zâmbit doctorului, care părea alarmat.
— Stap, vezi peretele din spatele tău?
Doctorul și-a îndreptat privirea spre el.
— O să trecem prin el, doctore, împreună cu mașinăria ta.
— Nu se poate! Vei…
A lipit arma paralizantă de fruntea omului. Stap a închis ochii. Un colț de batistă, care ieșea puțin din buzunarul de la piept, a tremurat.
— Stap, cred că știu cum trebuie să funcționeze mașinăria ta ca să facă toate minunile acelea. Am nevoie de un câmp de tăiere; un cuțit care să desfacă legăturile moleculare. Dacă n-o faci imediat, o să încerc singur, iar dacă greșesc și-ți ard mașinăria, vei avea câțiva clienți foarte, foarte nefericiți; s-ar putea ca ei să-ți facă ție ceea ce tu le-ai făcut lor, dar fără ajutorul mașinii de aici. Ce părere ai?
