Soneria nu scoase niciun sunet, aşa că bătu cu putere de câteva ori.Uşa se întredeschise după câteva clipe şi faţa Samanthei se iţi îndărătul ei.

— Cum îţi merge? zise el cu un zâmbet larg.

Tânăra îl inspectă cu un aer inexpresiv, aruncă o privire pe lângă

el, apoi se întoarse şi dispăru.

Michael împinse uşa şi intră în vestibul. O urmă pe fată în salon, o cameră spaţioasă, scăldată într-o lumină albă. Pe ferestrele largi, clădirile din San Francisco păreau să înoate într-o ceaţă ce ameninţa să le înghită.

Tânăra se aşeză pe braţul canapelei şi îşi încrucişă gambele.

Încheiată până la gât. Păcat!

— Am nevoie de serviciile tale, începu Michael.

Ea îl fixă fără urmă de zâmbet.

— O masă în oraş cu unul dintre clienţii mei. Posibilă continuare în pat.

Femeia se uită în ochii lui, inexpresivă.

— Cine e?

— Tu şi curiozitatea ta eternă. Ce s-ar schimba, dacă ai şti?

— Vreau să ştiu cine e.

Michael făcu câţiva paşi prin faţa ferestrei.

— Preşedintele unui grup de mici comercianţi. Pentru mine, un peşte mare.

— Însurat?

89

- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -

El dădu din cap că nu.

— Ori a uitat şi el că e însurat, adăugă, râzând.

Se apropie prin spatele ei şi-i prinse sânii în palme. Ea îl respinse cu un gest sec.

— Ce-am făcut? protestă el.

— Nu sunt cu autoservire.

— Aş putea beneficia de ceva favoruri din când în când… Doar sunt client fidel…

— Adevărat. Aşa că ştii tariful.

— Aşa cum le spun mereu asociaţilor mei: clienţii trebuie respectaţi.

— La fel şi furnizorii.

— Eu, unul, sunt generos cu clienţii. Am grijă de ei…

— Fiecare cu propria politică comercială.

Michael râse din toată inima.

— Şi care va fi programul? întrebă ea pe un ton de neîncredere.

— Doar ţi-am spus. O masă şi restul, dacă omul îşi exprimă

dorinţa.

— Fără lovituri sub centură, bine?

— Dar bineînţeles că nu…

— De genul să mă îmbrac ca o fetiţă ca să ne jucăm de-a babysitterul şi să ne surprindă nevasta, ca să facă o criză de apoplexie…

Michael zâmbi şi-i puse mâna pe umăr.

— Promit! Acum fii fată cuminte şi arată-mi sânii tăi drăguţi…

90

- LAURENT GOUNELLE -

15

— Gazonul tău e de-a dreptul magnific!

— Crezi?

Margie şi Jonathan traversau grădina, coborând încet spre ocean. Aerul era încă respirabil, chiar dacă soarele se ridicase deja pe cer. Mirosea a caprifoi şi a iarbă proaspăt cosită.

— Al meu e invadat de trifoi. Ce n-am încercat! Nimic n-a mers. În final l-am smuls cu mâna. Chiar şi aşa, apare din nou. Nu ştii niciun truc în sensul ăsta?

Margie începu să râdă.

— Eşti tare amuzant.

Jonathan se opri.

— Doar nu vrei să-l las să se întindă fără să fac nimic!