— Probabil, dar în cazul de faţă… să-ţi asculţi inima nu înseamnă
mare lucru, trebuie să recunoşti.
76
- LAURENT GOUNELLE -
— Te înşeli: inima e cea care decide. În societatea de azi, ne-am băgat în cap că totul se petrece în minte, astfel încât am pierdut legătura cu restul corpului. Nu mai preţuim decât creierul, cu neuronii lui care controlează totul. Ridicol! Află că avem neuroni şi în inimă şi nimeni nu spune nimic despre ei. Află că avem şi în intestine, şi…
— Glumeşti, nu?
— Ai în jur de patruzeci de mii de neuroni în inimă şi cam cinci sute de milioane în intestine. Fiecare dintre aceste două organe dispune de un sistem nervos independent şi extrem de bine dezvoltat.
— Chiar aşa?
— Cele mai bune decizii vin de la inimă, ori din pântece. Nu din cap. În Egiptul Antic, o ştiau foarte bine, de altfel.
— A… în spatele biologului stă foarte aproape arheologul…
— Înainte de a mumifica un faraon, egiptenii îi extrăgeau din corp toate viscerele. Le păstrau apoi pe cele mai importante, conservându-le cu grijă în vase somptuoase care urmau să fie îngropate împreună cu mumia. Era vorba chiar de inimă şi de intestine.
Făcu o mică pauză înainte de a adăuga:
— Creierul îl aruncau la gunoi.
77
- ZIUA ÎN CARE AM ÎNVĂŢAT SĂ TRĂIESC -
11
Ryan focaliză pe silueta lui Gary. Aşezat în vechiul său scaun de plastic de un alb îngălbenit de soare, acesta se încrunta deschizându-şi corespondenţa. În apropiere, copiii alergau după o minge.
Ryan aşteptă răbdător. Ridicarea din umeri întârzia. Gary avu apoi o mişcare bruscă de recul, însoţită de o uşoară mijire a ochilor în timp ce-şi privea mâna. Ryan făcu un zoom. Câteva picături de sânge periau vârful degetului lui Gary.
Idiotul! Se tăiase în timp ce-şi deschidea scrisorile.
— Terminaţi odată cu prostiile! urlă el înspre copii.
Ryan trecu repede la panoramă. Fir-ar! Îi ratase pe puştii care tocmai trimiseseră mingea în stratul de flori.
— Sunteţi tâmpiţi sau ce? strigă din nou Gary, vânăt de furie.
Degeaba vă spun să aveţi grijă la flori! Creiere de găină ce sunteţi!
Puştii rămaseră încremeniţi câteva secunde, vizibil speriaţi, apoi recuperară mingea şi se uşchiră în casă.
Gary dădu din cap, apoi desfăcu scrisoarea şi începu să-şi sugă
degetul rănit.
Ryan făcu din nou un zoom.
Gary se încruntă în timp ce capul lui mare se mişca de la stânga la dreapta, urmărind rândurile. În spatele camerei, Ryan nu-şi putu reţine un zâmbet.
Apoi, în sfârşit, ridicarea din umeri atât de aşteptată.
Cameramanul zâmbi cu cruzime. Postarea zilei era asigurată.
***
Pânzele velierelor fâlfâiau vesele în bătaia vântului uşor ce aducea valuri de miresme marine şi adieri de aer proaspăt în soarele după-amiezii.
78
- LAURENT GOUNELLE -
Caută divinul din tine!
Uşor de zis… Jonathan se instalase de vreo două ore pe terasa acelei cafenele din portul Monterey şi încercase din toate puterile să
„prindă valul”, dar nimic.
Din timp în timp, îşi lăsa gândurile să zboare spre trecători şi frânturile de conversaţii pe care le prindea. Oameni ca el, fără
îndoială, cu o mică diferenţă: păreau lipsiţi de griji, spre deosebire de el. Nu mai apuci sfârşitul anului. Vocea celei de-a doua ţigănci îi răsuna încă în minte.
Privi spre larg, în încercarea de a-şi alunga senzaţia de angoasă
