— Anakin, încuviinţă fata din cap. Eşti doar un băieţel.
Privirea lui o fixă insistent.
— Dar nu voi fi mereu, zise el încet.
* * *
În curtea-depozit, Watto studia ecranul memoriei portabile pe care o ţinea într-o mână şi căuta înregistrările din inventar. Cu braţele încrucişate în poncho, Qui-Gon aştepta răbdător, alături de R2-D2.
— Aha, l-am găsit! Un generator de hiperpropulsie T14!
Aripile toydarianului fâlfâiră nebuneşte, planând în
faţa maestrului Jedi; bătu în ecran cu un deget noduros:
— Ai noroc. Sunt singurul din Mos Espa care are aşa ceva. Dar ai putea la fel de bine să-ţi cumperi o navă nouă – ar fi mai ieftin. Apropo de asta, cum vei plăti, fermierule?
Qui-Gon se gândi.
— Am 20 000 de datari republicani...
— Credite republicane? Explodă dezgustat Watto. Creditele republicane nu-s recunoscute aici! N-ai altceva mai bun, de valoare?
Maestrul Jedi clătină din cap.
— Nu am nimic altceva. Ridică o mână şi o trecu prin faţa toydarianului: Dar creditele sunt foarte bune.
— Nu, nu sunt! Ripostă Watto, bâzâind furios.
Qui-Gon se încruntă şi trecu din nou mâna prin faţa creaturii albastre, aducând toată forţa puterii sale Jedi de convingere.
— Creditele sunt bune, repetă el.
— Ba nu sunt! Pufni Watto. Ce crezi că faci, de-ţi tot fluturi mâna aia? Te-oi credea vreun Jedi cumva? Ha! Eu sunt toydarian! Şmecheriile minţii nu ţin la mine, numai banii! N-ai bani, n-ai piese, nu facem nici un târg! Şi nimeni nu mai are un generator de hiperpropulsie T-14, pot să te asigur de asta!
Umilit, Qui-Gon reveni spre dugheană, urmat de R2D2. Toydarianul strigă după el să se întoarcă atunci când va avea ceva de valoare şi-l ocărî în continuare pentru că încercase să-i bage pe gât credite republicane. Maestrul Jedi reintră în prăvălie, exact în momentul în care Jar Jar scotea o piesă dintr-o stivă uriaşă, năruind cu zgomot întregul aranjament. Eforturile lui de a repara accidentul nu reuşiră decât să dărâme alt raft.
Băiatul şi camerista erau adânciţi în discuţie şi nu-i acordau nici o atenţie gunganului.
— Plecăm, o anunţă Qui-Gon pe fată, îndreptându-se spre uşa prăvăliei, cu R2-D2 rulând înapoia lui.
Jar Jar îl urmă repede, nerăbdător să scape din haosul pe care-l provocase. Padme zâmbi cald spre băiat.
— Mă bucur că te-am întâlnit, Anakin, spuse ea şi dispăru după cei trei.
— Şi eu mă bucur, strigă băiatul cu o reţinere evidentă în glas.
Watto apăru din curtea din spate, scuturând dezgustat din cap.
— Străinii ăştia! Cred că dacă trăim atât de departe de restul lumii, noi nu ştim nimic!
— Mie mi s-au părut destul de drăguţi, spuse Anakin continuând să privească lung după Padme.
Watto fornăi şi zbură drept în faţa lui.
— Curăţă mizeria asta şi pe urmă poţi să pleci acasă!
Anakin se lumină, pe chip îi înflori un zâmbet şi se puse repede pe treabă.
* * *
Qui-Gon îşi conduse tovarăşii prin piaţeta prăvăliilor cu piese de schimb, spre strada principală. Într-un loc în care două clădiri formau o nişă ferită, maestrul Jedi îi împinse pe toţi înăuntru, ascunzându-i vederii celor de pe stradă, şi scoase comunicatorul de sub poncho. Padme şi R2-D2 aşteptară liniştiţi, dar Jar Jar se învârtea prin spaţiul îngust ca şi cum ar fi fost închis în cuşcă, privind nervos strada aglomerată.
Când Obi-Wan răspunse, Qui-Gon îl puse rapid în temă cu situaţia.
— Eşti sigur că n-a mai rămas nimic de valoare la bord? Întrebă el în cele din urmă.
După o pauză, ucenicul îi răspunse:
— Câteva containere cu alimente, garderoba reginei, poate şi câteva bijuterii. Insuficient pentru un troc. Nu acoperă suma necesară.
— Bine, se încruntă Qui-Gon. Sunt sigur că vom găsi altă soluţie. Te voi ţine la curent.
Strecură comunicatorul sub poncho şi le făcu semn celorlalţi. Se îndrepta din nou spre stradă, când Jar Jar îl prinse de braţ.
— Nusa, îl imploră gunganul. Aici trăiesssc nebuni. Noisa prădaţi şi bumbăciţi!
— Nu cred, oftă Qui-Gon eliberându-se din strânsoare. N-avem nimic de valoare. Tocmai asta-i problema noastră.
Porniră din nou pe stradă. Qui-Gon încerca să se gândească ce ar mai fi de făcut, Padme şi R2-D2 ţineau aproape şi-şi croiau drum prin mulţime, dar Jar Jar rămase treptat în urmă, distras de imaginile şi aromele ciudate. Treceau pe lângă un local în aer liber ale cărui mese erau ocupate de o adunătură de extratereştri fioroşi, printre care un dug care susţinea sus şi tare meritele curselor de ataşe. Jar Jar zori să-şi ajungă tovarăşii, însă văzu un şirag de broaşte atârnate pe o sârmă în faţa unui chioşc. Gunganul încetini, simţind cum i se face gura apă. Nu mai mâncase de ceva vreme. Se uită atent înjur, să nu fie văzut de cineva, apoi îşi derulă limba lungă şi înghiţi una dintre broaşte, care-i dispăru fulgerător în gură.
Din nefericire, rămase legată de sârmă, aşa că Jar Jar încremeni, cu firul ieşindu-i din gură, fără să poată face o mişcare.
Vânzătorul se grăbi să iasă din chioşc.
— Hei, asta face şapte truguţi!
Jar Jar privi alarmat în lungul străzii după însoţitorii săi, care dispăruseră deja din vedere. În disperare de cauză, dădu drumul broaştei, care ţâşni din gura lui ca dintr-o praştie, legănându-se la capătul sârmei întinse. Bălăngănindu-se în toate părţile, se desprinse în cele din urmă şi căzu exact în farfuria dugului, împroşcându-l cu lichid lipicios.
Dugul slăbănog ţâşni în picioare furios, observându-l pe nefericitul Jar Jar care încerca să se depărteze de vânzătorul de broaşte. Sărind peste masă şi aterizând pe toate patru membrele, ajunse într-o clipă lângă gungan şi-l înşfăcă de gât.
— Chubba! Hei, tu! Mârâi dugul prin botul său acoperit cu franjuri cărnoşi, cu antenele zburlite şi mandibulele scrâşnind. Asta-i a ta?
Împinse broasca ameninţător în nasul gunganului. Jar Jar nu putea rosti nici un cuvânt. Încerca din răsputeri să se elibereze şi să respire. Ochii i se roteau disperaţi, căutând un ajutor inexistent. Alte făpturi îl înconjurară, printre care şi câţiva rodieni. Dugul îl zvârli pe Jar Jar pe jos, răcnind şi aplecându-se deasupra lui. Disperat, gunganul încercă să se strecoare printre cei adunaţi.
— Nusa, nusa, se tângui el căutând o portiţă de scăpare. De ce mereu eusa?
— Pentru că ţi-e frică, îi răspunse calm o voce.
