— Nu putem risca să luăm legătura cu Coruscant – suntem prea departe, aproape de marginea Galaxiei. Am putea fi interceptaţi şi astfel ne-ar descoperi poziţia. Va trebui să ne descurcăm singuri. Coborî vocea şi continuă în şoaptă: Nu lăsa pe nimeni să efectueze nici o transmisie în absenţa mea. Fii atent, Obi-Wan! Simt o perturbare a Forţei.

Ochii tânărului se ridicară, întâlnindu-se cu ai săi.

— O simt şi eu, maestre. Voi fi atent.

Qui-Gon se sculă, îi luă pe Jar Jar şi pe R2-D2, şi coborâră rampa, pe solul planetei. Nisipul se întindea în toate direcţiile, întrerupt numai de formaţiuni masive de roci şi de contururile îndepărtate ale acoperişurilor din Mos Espa, profilate deasupra orizontului. Sorii ce dăduseră viaţă planetei ardeau cu atâta ferocitate, încât păreau că doresc să ia înapoi viaţa aceea. Căldura se înălţa din sol într-un val tremurător, iar aerul uscat absorbea orice umiditate din gât şi din nări.

Jar Jar se uită în sus, rotind ochii pedunculari, iar chipul său terminat prin ciocul de amfibie se strâmbă mânios.

— Ssoare asssta crimă la piele gungan, murmură el.

La semnul lui Qui-Gon, porniră la drum. O caravană ciudată de animale şi călăreţi, căruţe şi sănii apăru la orizont, ca un miraj tremurător, ameninţând parcă să se evapore cât ai clipi. Jar Jar mai bodogăni ceva, dar nimeni nu-i dădea atenţie.

Nu se îndepărtaseră prea mult, când un strigăt îi făcu să se întoarcă. Dinspre transportor, două siluete se grăbeau după ei. Când se apropiară, Qui-Gon îi desluşi pe

Panaka şi pe una dintre cameristele reginei, îmbrăcată în veşmânt ţărănesc grosolan. Cu o încruntătură întipărită pe chipul său leonin, se opri şi-i aşteptă.

Panaka transpirase.

— Înălţimea Sa îţi ordonă să iei şi camerista cu tine. Doreşte ca Padme să-i prezinte propriul ei raport despre...

— Ajunge cu ordinele înălţimii Sale pe ziua de azi, căpitane! Îl întrerupse Qui-Gon, clătinând din cap în semn de refuz. Mos Espa nu va fi un loc plăcut pentru...

— Regina doreşte acest lucru, îl întrerupse la rândul său Panaka, furios şi hotărât. Nu acceptă nici un refuz. Doreşte să afle cât mai multe despre această planetă.

Padme făcu un pas înainte şi ochii ei negri se întâlniră cu ai lui Qui-Gon.

— Am fost instruită în artele autoapărării. Cunosc multe graiuri şi nu-mi este teamă. Pot să am grijă singură de mine însămi.

Panaka suspină, uitându-se peste umăr spre transportor.

— Nu mă face să mă-ntorc şi să-i spun că refuzi.

Qui-Gon ezită, decis să procedeze exact aşa. Apoi o privi din nou pe Padme, văzu puterea în ochii ei şi se răzgândi. Putea să-i fie de folos. Împreună cu o fată, ar fi lăsat impresia unei familii în tranzit şi ar fi fost mai puţin agresivi.

— Nu am vreme acum să ne certăm pe această temă, căpitane, încuviinţă el din cap. Continuu să cred că nu-i o idee bună, dar fata poate să vină.

Se uită din nou la Padme şi o avertiză:

— Să nu te-ndepărtezi de mine!

Porni iarăşi la drum, urmat de ceilalţi. Panaka răsuflă uşurat şi rămase locului, privind micul alai, format acum din Jedi, cameristă, gungan şi astromec îndreptându-se prin zăpuşeală spre Mos Espa.

9.

Înaintea amiezii, grupul condus de Qui-Gon ajunse în Mos Espa şi-şi croi drum spre centrul astroportului. Mos Espa era o aşezare mare şi întinsă, cu aspectul unui şarpe noduros, care se ascunsese în nisip pentru a scăpa de arşiţă. Clădirile aveau domuri şi ziduri groase, circulare, care să le protejeze de soare, iar tarabele şi magazinele prelungeau copertine şi verande pentru a oferi puţină umbră vânzătorilor. Străzile erau largi şi ticsite cu creaturi de toate formele şi mărimile, cele mai multe provenite din afara planetei. Unele călăreau eopi adaptaţi la viaţa în deşert. Banthe domesticite, masive şi încornorate, şi dewbackuri greoaie trăgeau căruţe, sănii şi remorci pe roţi, alături de camioane mecanizate, într-un amalgam de negoţ desfăşurat între astroporturile mici de pe Tatooine şi planetele altor sisteme stelare.

Qui-Gon era cu ochii în patru. Zărise rodieni, dugi şi alte rase ale căror obiective erau întotdeauna îndoielnice. Majoritatea celor pe lângă care treceau nu le acorda însă nici o atenţie. Unul-doi trecători aruncară o privire după Jar Jar, dar îl ignorară imediat după ce-şi făcură o impresie despre el. Ca grup, se încadrau destul de bine în mediul acela. Existau atâtea combinaţii de fiinţe din toate speciile, încât apariţia alteia nu însemna practic nimic.

— Tatooine este patria lui Jabba, huttul care controlează grosul contrabandei, pirateria şi exploatarea sclavilor – principalele surse de bogăţie ale planetei, explică Qui-Gon care fusese pe Tatooine cu ani în urmă. Jabba controlează astroporturile şi toate aşezările şi zonele populate. Deşertul aparţine însă gunoierilor jawa, care colectează tot ce poate fi vândut sau dat la schimb, şi tuskenilor, care duc o viaţă nomadă şi se simt îndreptăţiţi să fure de la oricine.

Maestrul Jedi îşi păstra vocea joasă şi tonul conversaţional. Padme păşea tăcută alături de el, privind atentă în toate direcţiile. Speedere treceau întruna pe lângă ei, iar droizi de toate mărimile trudeau în slujba localnicilor îmbrăcaţi în straie pentru deşert.

— La marginea oraşului, există ferme care profită de climatul planetei. Majoritatea se bazează pe colectarea umidităţii şi sunt conduse de străini de planetă, care nu fac parte din triburile indigene şi n-au legături cu huttii. Este un loc violent şi periculos, iar mulţi îl evită. Puţinele lui astroporturi au devenit un adevărat rai pentru cei care nu doresc să fie găsiţi.

— Ca noi, de exemplu, îi aruncă o privire Padme.

Pe strada largă cobora o pereche de banthe domesticite, animale miţoase care trăgeau un tren de sănii încărcat cu blocuri de piatră şi traverse metalice. Capetele încornorate ale banthelor se legănau parcă moţăind, iar tălpile lor cu pernuţe stârneau norişori de nisip şi de praf la fiecare pas greoi. În prima sanie, conducătorul atelajului aţipise, neînsemnat în umbra blocurilor transportate.

Jar Jar Binks stătea cât putea mai aproape de Jedi şi de fată, cu ochii rotindu-i-se când la stânga, când la dreapta, astfel încât capul îi părea gata să se desprindă de pe umeri. Nimic din cele ce vedea nu-i erau familiare sau plăcute. Trecătorii îl priveau cu răutate. Ochi încruntaţi îl măsurau pentru treburi la care ar fi preferat să nici nu se gândească. În cazul cel mai fericit, privirile erau iscoditoare, iar în cazul cel mai neplăcut, neprietenoase. Gunganului nu-i plăcea oraşul şi ar fi dorit să fie oriunde altundeva.

— E foarte primejdioss. Înghiţi cu greu nodul din gât, provocat nu numai de căldura sufocantă, ci şi de teamă: Nusa nimic bun aici.

Neatent, păşi într-o baltă cu nămol urât mirositor şi se afundă până la gleznă.

— Oh, oh! Caca!

R2-D2 rula lângă el bucuros, ciripind într-un efort zadarnic de a-l convinge că totul era în regulă.

Străbătură strada principală a astroportului şi cotiră pe o străduţă lăturalnică, ce ducea într-o piaţetă înconjurată de dughene cu piese vechi, demontate din epave. Qui-Gon privi maldărele de componente pentru motoare, console de comandă şi cipuri de comunicaţii recuperate din nave spaţiale şi speedere.

— Să încercăm întâi la un negustor mai mic, spuse el arătând spre o prăvălie, în curtea căreia se zărea un morman imens de transportoare vechi şi componente.

Pătrunseră pe uşa joasă şi fură întâmpinaţi de o creatură albăstruie şi dolofană, care zbura prin faţa lor ca o sondă automată scăpată de sub control, cu aripile micuţe bâzâind atât de rapid, încât abia puteau fi văzute.

— Hi chubba da na goo? Lătră el cu voce guturală, întrebându-i ce treabă aveau acolo.

―Un toydarian‖, îşi spuse Qui-Gon. Nu cunoştea prea multe despre rasa aceea.

— Am nevoie de piese pentru un nubian tip J-327.

Toydarianul străluci de încântare, iar trompa lui reticulară se încovoie deasupra gurii cu colţi proeminenţi şi emise plescăituri ciudate.

— Ah, da! Nubian! Avem multe din astea.

Ochii bulbucaţi şi ageri trecură de la unul la altul, oprindu-se asupra lui Jar Jar.

— Ce-i ăsta?

Gunganul se ascunse temător în spatele lui Qui-Gon.

— Ne poţi ajuta sau nu?

— Mă puteţi plăti sau nu? Asta-i întrebarea!

Toydarianul îşi încrucişase sfidător braţele albastre şi slăbănoage peste trunchiul rotund, privindu-i cu dispreţ.

— Ce piese doreşti, fermierule?