Luat complet prin surprindere, Rimkar reacţionă reflex şi apăsă puternic manetele, intrând direct în munte. Fragmente din ataşul şi motoarele sale se revărsară din stâncă, într-o ploaie de schije metalice, lăsând o cicatrice neagră şi prelungă pe suprafaţa rocii.
Anakin ar fi putut avea aceeaşi soartă, dacă nu s-ar fi lăsat călăuzit de instincte. Aproape înainte de a şti ce face, chiar în momentul în care simţi flăcările lui Sebulba izbindu-l, redresă şi se îndepărtă de munte, aproape lovindu-se de dug, care, surprins la rândul lui, viră larg, pentru a se salva. Manevra bruscă a lui Anakin îl propulsă pe băiat în plină bătaie a sorilor, departe de traseu, într-o tumbă necontrolată. Trase maneta înspre el, încetini, tăie alimentarea cu combustibil şi privi solul care se grăbea săl întâmpine, ca un ocean de nisip şi de lumină reflectată.
Impactul fu violent. Ambele cabluri de control fură retezate, motoarele uriaşe zburară care încotro, iar ataşul viră mai întâi la stânga, apoi la dreapta, pentru ca în cele din urmă să pornească de-a rostogolul. Anakin nu putu decât să se proptească cu braţele în interior, rotindu-se şi învârtindu-se prin nisip şi căldură, şi rugându-se să nu se izbească de vreo stâncă. Se auziră scrâşnete metalice ca nişte gemete, iar praful umplu interiorul ataşului. Undeva în dreapta, un motor explodă, cutremurând solul. Anakin se sprijinea cu mâinile de ambele extremităţi ale carlingii, rămânând în echilibru, în timp ce tumbele ataşului continuau.
Se opri finalmente, răsturnat pe o parte. Anakin aşteptă un moment, apoi îşi desfăcu centura de siguranţă şi se târî afară. Căldura deşertului îl lovi năucitor, iar lumina orbitoare a soarelui îi pătrunse prin ochelarii de protecţie. Deasupra, ultimul concurent se îndepărta spre orizontul albastru, cu motoarele ambalate la maxim. Apoi se aşternu liniştea, adâncă şi profundă.
Anakin privi în jur, spre ceea ce mai rămăsese din motoare, evaluând pagubele şi munca necesară pentru a le repune în funcţiune. Apoi se uită la ataş şi nu-şi putu stăpâni o grimasă: Watto n-avea să fie deloc mulţumit.
Watto nu era însă niciodată mulţumit.
Băiatul se sprijini cu spatele de epavă, adăpostinduse pe cât putea de pârjolul sorilor gemeni ai lui Tatooine. În câteva minute, un speeder de sol urma să apară să-l recupereze. Watto va veni cu siguranţă, pentru a-l face cu ou şi cu oţet. Şi mama lui Anakin avea să fie acolo, ca să-l îmbrăţişeze şi să-l ducă acasă. Nu era deloc mulţumit de turnura pe care o luaseră lucrurile, dar nu se simţea nici descurajat. Ar fi putut câştiga, dacă Sebulba ar fi alergat corect. Ar fi putut câştiga cu uşurinţă.
Suspină şi-şi dădu casca pe ceafă.
Într-o bună zi, avea să câştige o mulţime de curse. Poate chiar la anul, când urma să împlinească zece ani.
2.
— Ai idee cât o să mă coste chestia asta, băiete? Ai cea mai mică idee? Oba chee kal.
Watto se agita în faţa lui, vorbind fără să-şi dea seama în huttă, limbă care-i oferea o gamă largă de adjective insultătoare. Anakin stătea stoic în faţa lui, inexpresiv, cu ochii aţintiţi asupra toydarianului albăstriu şi grăsuţ care plutea în faţa sa. Aripile lui Watto băteau atât de repede, încât păreau gata să se desprindă de trupul durduliu. Lui Anakin îi venea să râdă, într-atât de bine îşi imaginase scena aceasta. Nu era însă cazul să râdă tocmai acum.
Când Watto se opri să-şi tragă respiraţia, Anakin spuse încet:
— N-a fost vina mea. Sebulba m-a lovit cu gazele de propulsie şi aproape că m-a zdrobit în Crevasa Metta. A trişat.
Gura lui Watto se mişcă, de parcă ar fi mestecat ceva, iar trompa se zbârci peste colţii ce-i ieşeau în afară.
—Bineînţeles c-a trişat, băiete! El trişează-
ntotdeauna! Aşa şi câştigă! Poate c-ar trebui să trişezi şi tu din când în când! Poate c-aşa nu te-ai mai prăbuşi mereu şi nu m-ai mai costa atâţia bani!
Se aflau în prăvălia lui Watto, din cartierul negustoresc din Mos Espa, o colibă sărăcăcioasă din lut şi nisip, ticsită cu piese de rachete şi motoare demontate din epave. Înăuntru era umbră şi răcoare, întrucât arşiţa planetei era oprită de pereţii groşi, dar şi aici praful atârna suspendat în fuioare ceţoase, reflectând lumina proiectată de lămpi. Cursa se încheiase demult, iar sorii gemeni coborâseră spre orizont, o dată cu apropierea lentă a serii. Epavele ataşului şi motoarelor fuseseră transportate de droizi la prăvălie; Anakin fusese adus şi el, dar cu mai puţin entuziasm.
— Rassa dwee cuppa, peedunkel! Zbieră Watto, într-o nouă răbufnire în huttă.
Corpul îndesat avansa câţiva centimetri clătinându-se la fiecare epitet, făcându-l pe Anakin să se retragă, în ciuda fermităţii sale. Braţele şi picioarele osoase ale negustorului erau însoţite de mişcări ale capului şi corpului ce-i confereau un aspect amuzant. Toydarianul era furios, dar Anakin îl mai văzuse în starea aceea şi ştia la ce să se aştepte. Nu se făcu mic şi nici nu-şi plecă fruntea, ci acceptă morala fără să clintească. Era sclav, iar Watto era stăpânul lui. Muştruluielile făceau parte din viaţă. Mai mult, Watto urma să se liniştească în curând, accesul de furie fiind doar un mijloc prin care putea arunca vina pe altcineva, după care lucrurile aveau să revină la normal.
Toate cele trei degete ale mâinii drepte a negustorului erau aţintite asupra băiatului.
— N-ar trebui să te mai las să pilotezi pentru mine!
Asta ar trebui să fac! Ar trebui să găsesc alt pilot!
— Cred că-i o idee foarte bună, fu de acord Shmi.
Mama lui Anakin stătea deoparte. Nu scosese nici un cuvânt cât ţinuse diatriba lui Watto, dar acum profită rapid de sugestia pe care, dacă ar fi fost întrebată, ar fi făcut-o şi ea.
Watto se răsuci violent, cu aripile zumzăind şi zbură spre ea ca s-o înfrunte. Privirea ei calmă îl opri însă undeva în aer, la mijlocul distanţei dintre mamă şi fiu.
— Este oricum prea periculos, continuă femeia înţelept. E doar un copil.
Negustorul trecu imediat în defensivă.
— E băiatul meu, proprietatea mea, şi-o să facă ce vreau eu!
— Exact, sclipiră aprins ochii negri ai lui Shmi. Tocmai de aceea nu va mai concura, dacă nu vreţi s-o facă. N-aţi spus tocmai asta?
Watto păru contrariat. Deschise gura, dar nu rosti nici un cuvânt. Anakin îşi privi mama admirativ. Părul ei negru şi lung începuse să încărunţească, iar mişcările cândva graţioase erau acum încetinite de trecerea anilor. El însă o considera frumoasă şi curajoasă. O considera perfectă.
Negustorul se mai apropie cu câţiva centimetri de femeie, apoi se opri din nou. Shmi stătea dreaptă şi neclintită, la fel ca Anakin, refuzând să cedeze. Watto o privi cu asprime, după care se întoarse şi zbură spre băiat.
— O să repari tot ce-ai stricat! Îl ameninţă cu degetul. Vei repara motoarele şi ataşul, şi le vei face ca noi! Ba chiar mai bune! Şi vei începe chiar acum. Treci la treabă!
Se întoarse apoi sfidător spre Shmi.
— Mai e încă mult până se-ncheie ziua, aşa că băiatul poate să muncească! Timpu-nseamnă bani! Gesticulă mai întâi spre mamă, apoi spre fiu: La treabă amândoi! La treabă, hai, la treabă!
Shmi îl privi pe Anakin cu un zâmbet cald.
— Du-te, îi spuse, te aştept la cină.
Se întoarse şi ieşi pe uşă. După ce aruncă spre Anakin o ultimă privire dispreţuitoare, Watto o urmă. Băiatul rămase o secundă în prăvălia semiîntunecată, privind în gol. Se gândea că n-ar fi trebuit să piardă cursa. Data viitoare (şi, după cum îl cunoştea pe Watto, avea să existe o dată viitoare), n-o va mai pierde.
Suspinând frustrat, se întoarse şi ieşi în curtea din spatele prăvăliei. Era un băiat scund, deşi împlinise nouă ani, destul de bine legat, cu o claie de păr nisipiu, ochi albaştri, nas cârn şi privire întrebătoare. Iute şi puternic pentru vârsta sa, manifesta aptitudini în direcţii care-i surprindeau mereu pe cei din jur. Devenise deja un pilot apreciat în cursele de ataşe, ceva inedit pentru un umanoid de vârsta lui, şi avea dexteritate tehnică, care-i permitea să repare aproape orice. Îi era folositor lui Watto în ambele domenii, iar negustorul nu era genul care să irosească talentul unui sclav.
Nimeni însă, cu excepţia lui Shmi, nu ştia de presentimentele sale. Adesea Anakin simţea lucrurile chiar înainte să se întâmple. Era ca o volbură prin aer, o şoaptă de avertizare, sau o sugestie pe care nimeni altul n-o putea simţi. Îl ajutase mult în curse, dar şi în alte ocazii. Deţinea talentul de a recunoaşte cum stăteau lucrurile, sau cum puteau să fie organizate mai bine. La numai nouă ani, vedea deja lumea într-un mod în care mulţi adulţi n-aveau s-o vadă niciodată.
