— Ai idee cât o să mă coste chestia asta, băiete? Ai cea mai mică idee? Oba chee kal.

Watto se agita în faţa lui, vorbind fără să-şi dea seama în huttă, limbă care-i oferea o gamă largă de adjective insultătoare. Anakin stătea stoic în faţa lui, inexpresiv, cu ochii aţintiţi asupra toydarianului albăstriu şi grăsuţ care plutea în faţa sa. Aripile lui Watto băteau atât de repede, încât păreau gata să se desprindă de trupul durduliu. Lui Anakin îi venea să râdă, într-atât de bine îşi imaginase scena aceasta. Nu era însă cazul să râdă tocmai acum.

Când Watto se opri să-şi tragă respiraţia, Anakin spuse încet:

— N-a fost vina mea. Sebulba m-a lovit cu gazele de propulsie şi aproape că m-a zdrobit în Crevasa Metta. A trişat.

Gura lui Watto se mişcă, de parcă ar fi mestecat ceva, iar trompa se zbârci peste colţii ce-i ieşeau în afară.

—Bineînţeles       c-a       trişat,       băiete!       El       trişează-

ntotdeauna! Aşa şi câştigă! Poate c-ar trebui să trişezi şi tu din când în când! Poate c-aşa nu te-ai mai prăbuşi mereu şi nu m-ai mai costa atâţia bani!

Se aflau în prăvălia lui Watto, din cartierul negustoresc din Mos Espa, o colibă sărăcăcioasă din lut şi nisip, ticsită cu piese de rachete şi motoare demontate din epave. Înăuntru era umbră şi răcoare, întrucât arşiţa planetei era oprită de pereţii groşi, dar şi aici praful atârna suspendat în fuioare ceţoase, reflectând lumina proiectată de lămpi. Cursa se încheiase demult, iar sorii gemeni coborâseră spre orizont, o dată cu apropierea lentă a serii. Epavele ataşului şi motoarelor fuseseră transportate de droizi la prăvălie; Anakin fusese adus şi el, dar cu mai puţin entuziasm.

— Rassa dwee cuppa, peedunkel! Zbieră Watto, într-o nouă răbufnire în huttă.

Corpul îndesat avansa câţiva centimetri clătinându-se la fiecare epitet, făcându-l pe Anakin să se retragă, în ciuda fermităţii sale. Braţele şi picioarele osoase ale negustorului erau însoţite de mişcări ale capului şi corpului ce-i confereau un aspect amuzant. Toydarianul era furios, dar Anakin îl mai văzuse în starea aceea şi ştia la ce să se aştepte. Nu se făcu mic şi nici nu-şi plecă fruntea, ci acceptă morala fără să clintească. Era sclav, iar Watto era stăpânul lui. Muştruluielile făceau parte din viaţă. Mai mult, Watto urma să se liniştească în curând, accesul de furie fiind doar un mijloc prin care putea arunca vina pe altcineva, după care lucrurile aveau să revină la normal.

Toate cele trei degete ale mâinii drepte a negustorului erau aţintite asupra băiatului.

— N-ar trebui să te mai las să pilotezi pentru mine!

Asta ar trebui să fac! Ar trebui să găsesc alt pilot!

— Cred că-i o idee foarte bună, fu de acord Shmi.

Mama lui Anakin stătea deoparte. Nu scosese nici un cuvânt cât ţinuse diatriba lui Watto, dar acum profită rapid de sugestia pe care, dacă ar fi fost întrebată, ar fi făcut-o şi ea.

Watto se răsuci violent, cu aripile zumzăind şi zbură spre ea ca s-o înfrunte. Privirea ei calmă îl opri însă undeva în aer, la mijlocul distanţei dintre mamă şi fiu.

— Este oricum prea periculos, continuă femeia înţelept. E doar un copil.

Negustorul trecu imediat în defensivă.

— E băiatul meu, proprietatea mea, şi-o să facă ce vreau eu!

— Exact, sclipiră aprins ochii negri ai lui Shmi. Tocmai de aceea nu va mai concura, dacă nu vreţi s-o facă. N-aţi spus tocmai asta?

Watto păru contrariat. Deschise gura, dar nu rosti nici un cuvânt. Anakin îşi privi mama admirativ. Părul ei negru şi lung începuse să încărunţească, iar mişcările cândva graţioase erau acum încetinite de trecerea anilor. El însă o considera frumoasă şi curajoasă. O considera perfectă.

Negustorul se mai apropie cu câţiva centimetri de femeie, apoi se opri din nou. Shmi stătea dreaptă şi neclintită, la fel ca Anakin, refuzând să cedeze. Watto o privi cu asprime, după care se întoarse şi zbură spre băiat.

— O să repari tot ce-ai stricat! Îl ameninţă cu degetul. Vei repara motoarele şi ataşul, şi le vei face ca noi! Ba chiar mai bune! Şi vei începe chiar acum. Treci la treabă!

Se întoarse apoi sfidător spre Shmi.

— Mai e încă mult până se-ncheie ziua, aşa că băiatul poate să muncească! Timpu-nseamnă bani! Gesticulă mai întâi spre mamă, apoi spre fiu: La treabă amândoi! La treabă, hai, la treabă!

Shmi îl privi pe Anakin cu un zâmbet cald.

— Du-te, îi spuse, te aştept la cină.

Se întoarse şi ieşi pe uşă. După ce aruncă spre Anakin o ultimă privire dispreţuitoare, Watto o urmă. Băiatul rămase o secundă în prăvălia semiîntunecată, privind în gol. Se gândea că n-ar fi trebuit să piardă cursa. Data viitoare (şi, după cum îl cunoştea pe Watto, avea să existe o dată viitoare), n-o va mai pierde.

Suspinând frustrat, se întoarse şi ieşi în curtea din spatele prăvăliei. Era un băiat scund, deşi împlinise nouă ani, destul de bine legat, cu o claie de păr nisipiu, ochi albaştri, nas cârn şi privire întrebătoare. Iute şi puternic pentru vârsta sa, manifesta aptitudini în direcţii care-i surprindeau mereu pe cei din jur. Devenise deja un pilot apreciat în cursele de ataşe, ceva inedit pentru un umanoid de vârsta lui, şi avea dexteritate tehnică, care-i permitea să repare aproape orice. Îi era folositor lui Watto în ambele domenii, iar negustorul nu era genul care să irosească talentul unui sclav.

Nimeni însă, cu excepţia lui Shmi, nu ştia de presentimentele sale. Adesea Anakin simţea lucrurile chiar înainte să se întâmple. Era ca o volbură prin aer, o şoaptă de avertizare, sau o sugestie pe care nimeni altul n-o putea simţi. Îl ajutase mult în curse, dar şi în alte ocazii. Deţinea talentul de a recunoaşte cum stăteau lucrurile, sau cum puteau să fie organizate mai bine. La numai nouă ani, vedea deja lumea într-un mod în care mulţi adulţi n-aveau s-o vadă niciodată.

Deşi în clipa aceea nu-l ajuta cu nimic.

Trase un şut în nisipul curţii, ridicându-l în aer, şi porni spre locul unde droizii depozitaseră motoarele şi ataşul. În mintea lui se gândea deja ce trebuia să facă pentru a repara motoarele. Cel din dreapta scăpase aproape neatins, dacă nu lua în considerare zgârieturile. Cel din stânga era însă distrus, ataşul se turtise şi îndoise, iar consola de comandă fusese făcută bucăţi.

— Grabă, murmură ca pentru sine. Pur şi simplu grabă!

Droizii ieşiră la chemarea lui şi se puseră pe treabă, demontând vehiculul avariat. După ce scotoci câteva minute printre rămăşiţe, Anakin îşi dădu seama că avea nevoie de piese de care Watto nu dispunea în mod curent, inclusiv de varistoare termice şi relee pentru turbine. Înainte de a începe reasamblarea ataşului, trebuia să le cumpere de la alţi negustori, iar lui Watto nu avea să-i placă asta. Detesta să cumpere din alte prăvălii, insistând că avea deja tot ce era valoros, cu excepţia cazurilor în care piesa respectivă provenea din afara planetei. Faptul că ar fi obţinut prin troc piesele necesare nu părea să i diminueze ranchiuna care îl încerca atunci când trebuia să negocieze cu localnicii. Ar fi preferat să câştige ceea ce-i trebuia la o cursă. Sau, mai simplu, să fure.

Anakin privi spre cer; lumina zilei începuse să pălească. Răsăreau primele stele, stropi mici şi argintii pe fundalul tot mai negru al serii. Lumi pe care băiatul nu le văzuse niciodată, şi la care nu putea decât să viseze, aşteptau acolo, dar, într-o bună zi, avea să le viziteze. Nu va rămâne pe Tatooine o veşnicie. În nici un caz.

— Pst! Anakin!

O voce îi şopti cu precauţie numele, chemându-l din spatele curţii, şi două umbre se strecurară prin gaura îngustă din gard, în colţul unde sârma acestuia cedase. Erau Kitster, cel mai bun prieten al său, şi Wald, alt prieten, care-l urma aproape. Kitster era micuţ şi oacheş, cu părul tăiat într-o chică scurtă, cu haine largi, croite astfel încât să păstreze umezeala şi să nu permită pătrunderea nisipului şi a căldurii. Wald era rodian şi venise recent pe Tatooine. Deşi cu câţiva ani mai tânăr decât prietenii lui, era curajos, astfel că aceştia îi îngăduiau de cele mai multe ori să-i însoţească.

— Ce faci Annie? Întrebă Kitster, privind în jur precaut, aşteptându-se parcă în fiecare clipită să-l vadă pe Watto apărând de după colţ.

Anakin strânse din umeri.

— Watto spune că trebuie să repar ataşul, să-l fac să arate ca nou.

— Bine, dar nu azi. Ziua-i pe terminate. Haide! Ai toată ziua de mâine la dispoziţie pentru asta. Hai să bem un bliel rubiniu.

Era băutura lor preferată şi Anakin simţi că-i lasă gura apă.

— Nu pot. Trebuie să stau şi să lucrez până...

Se opri. Voise să spună ―până la căderea nopţii‖, dar era aproape beznă, aşa că...

— Cu ce-l cumpărăm? Întrebă el.

Kitster arătă spre Wald.

— Are cinci drugaţi, pe care i-a găsit nu ştiu cum. Cel puţin aşa zice. Îl sfredeli pe Wald cu privirea.

— Îi am chiar aici, încuviinţă puştiul din capul straniu şi solzos, clipind des cu ochii protuberanţi. Nu mă crezi? Se trase el de urechea verde.

— Ba da, ba da, te credem, făcu Kitster cu ochiul spre Anakin. Hai să mergem, până nu se-ntoarce boşorogul cu aripi.

Ieşiră prin deschizătura din gard şi porniră pe drumeagul din spatele curţii, cotiră la stânga şi traversară grăbiţi piaţa aglomerată îndreptându-se spre dughenele alimentare aflate în partea opusă a acesteia. Străzile continuau să fie ticsite, dar traficul era orientat spre cartierele rezidenţiale, sau spre localurile hutte de desfrâu. Băieţii se strecurară printre grupuri de oameni şi cărucioare, trecură de speedere ce pluteau la înălţime mică deasupra solului, pe sub copertine care începuseră să fie rulate şi prin faţa grămezilor de produse ce erau depozitate şi încuiate în magazine.