— Domnule vicerege, o transmisie din capitala Theed, de pe Naboo.

Videcranul care făcea legătura cu planeta licări, prinzând viaţă, şi pe el apăru chipul unei femei. Era tânără, frumoasă şi senină. Semnul frumuseţii stacojiuînchis îi împărţea în două buza inferioară, iar acoperământul auriu de cap îi încadra faţa fardată în alb. îi privea pe neimoidieni cu o superioritate intangibilă.

— Este chiar regina Amidala, şopti Haako, aflat în afara obiectivului holocamerei.

Gunray înclină din cap, apropiindu-se de videcran.

— În sfârşit obţinem ceva rezultate, murmură el drept răspuns.

Se plasă într-un loc de unde putea fi văzut de regină. Îmbrăcată în veşmintele ceremoniale, Amidala era aşezată pe tron, un jilţ ornat aflat pe un podium, în faţa căruia se găsea o măsuţă scundă. Pe regină o înconjurau cinci cameriste în mantii stacojii cu glugi. Amidala privea direct şi inexpresiv spre vicerege.

— Înălţimea Voastră, începu acesta mieros, Federaţia Comercială se bucură că aţi ales să apăreţi în faţa noastră.

— Nu te vor bucura însă lucrurile pe care ţi le voi spune, vicerege, îi tăie vorba Amidala. Boicotul tău comercial a luat sfârşit.

Gunray îşi stăpâni cu greu tresărirea, dar îşi redobândi stăpânirea de sine şi rânjii spre Haako.

— Într-adevăr, înălţimea Voastră? Nu ştiam că...

— Am aflat că Senatul votează, în sfârşit, asupra acestei probleme, continuă regina, ignorându-l.

— Vorbiţi ca şi cum aţi cunoaşte deja rezultatul votării. (Gunray simţi o uşoară undă de nelinişte.) Mă întreb la ce bun se mai votează.

Amidala se aplecă încet înainte, iar neimoidianul îi simţi pârjolul din ochii căprui.

— Ajunge cu prefăcătoriile, vicerege. Am aflat că ambasadorii Cancelarului Suprem sunt acum lângă tine şi că ţi s-a cerut să ajungi la o înţelegere. Care este aceasta?

Gunray simţi cum încrederea i se clatină.

— Nu ştiu nimic despre nici un ambasador. Cred că vă înşelaţi.

Pe faţa reginei se observă un licăr de surprindere, în timp ce-l studia cu atenţie pe neimoidian.

— Fii atent, vicerege! Spuse ea încet. Federaţia a mers prea departe de data aceasta.

Gunray clătină repede din cap, adoptând o poziţie defensivă.

— Înălţimea Voastră, nu am acţiona niciodată pentru a sfida Senatul. Presupuneţi prea multe!

Amidala rămase nemişcată, cu ochii căprui fixaţi asupra lui, de parcă ar fi putut citi adevărul pe care încerca să-l ascundă.

— Vom vedea, murmură ea.

Ecranul se întunecă. Gunray răsuflă uşurat, fără să-i pese prea mult de felul în care îl făcuse să se simtă femeia aceea.

— Are dreptate, vorbi Haako, care i se alăturase. Senatul nu va permite niciodată ca...

— Este deja prea târziu, i-o reteză Gunray ridicând o mână. Invazia este în curs de desfăşurare.

Haako rămase o clipă fără replică.

— Crezi că ea suspectează ceva?

— Nu ştiu, dar nu vreau să risc. Trebuie să acţionăm rapid şi să bruiem toate comunicaţiile spre planetă, până ce vom termina!

* * *

În cala principală a navei, Qui-Gon şi Obi-Wan stăteau tăcuţi, ghemuiţi într-o deschidere largă a sistemului de ventilaţie, de unde puteau vedea şase nave masive de desant ale Federaţiei. Navele aveau aripi duble şi erau înconjurate de numeroase transportoare, vehicule mari în formă de cizmă, cu bot proeminent. Trapele din boturile acelea se deschiseră, extinseră rampe şi mii de forme argintii mărşăluiră înăuntru, în formaţii perfecte.

— Droizi de luptă, spuse încet Qui-Gon cu un glas în care se simţeau surprinderea şi mânia.

— O armată de invazie, încuviinţă Obi-Wan.

Continuară să privească un timp, numărând transportoarele şi droizii care se îmbarcau în navele de desant, încercând să estimeze mărimea armatei.

— Este o acţiune ciudată din partea Federaţiei, observă Qui-Gon. Trebuie să-i avertizăm pe nabooeni şi să-l contactăm pe Cancelarul Suprem Valorum.

Obi-Wan aprobă din cap.

— Ar trebui s-o facem din alt loc, nu de aici.

Mentorul său îi aruncă o privire scurtă.

— Poate îi rugăm pe prietenii noştri de jos să ne ia şi pe noi.

— Este tot ce putem face, judecând după felul în care ne-au tratat până acum, zise Obi-Wan şi-şi ţuguie buzele. Într-o privinţă ai avut dreptate, maestre: negocierile au fost cu siguranţă scurte.

Qui-Gon zâmbi şi îi făcu semn s-o ia din loc.

4.

Un amurg ceţos care părea perpetuu pogorâse în straturi gri-argintii peste feeria verde a planetei Naboo, când navele de desant ale Federaţiei apărură din spaţiul negru şi infinit, aşezându-se încet pe sol. Trei nave se îndepărtară de celelalte, coborând silenţios printre norii nemişcaţi şi nesfârşiţi ce acopereau suprafaţa de smarald a planetei. Ca nişte fantome, navele cu două aripi trecură prin pâcle şi asolizară lângă o mlaştină mare şi tulbure. Imediat după ce coborâră în apropierea apelor întunecate şi a pâlcurilor de copaci şi ierburi, fuzelajele lor metalice se desfăcură, lăsând transportoarele cu bot proeminent să-şi descarce încărcătura. Detaşamentele începură treptat să se grupeze.

La mică distanţă de cea mai apropiată navă, capul lui Obi-Wan se ivi deasupra undelor liniştite ale mlaştinii. Tânărul inspiră rapid, apoi dispăru din nou sub apă. Mai ieşi o dată la suprafaţă, mult mai departe, iar acum îşi îngădui să se întoarcă şi să privească forţa invadatoare dinapoia sa. Zeci de transportoare ticsite cu droizi de luptă şi tancuri ocupau poziţii în faţa navelor de desant. Unele pluteau peste smârcuri, altele suiseră pe terenul uscat.

Mult în stânga, observă o siluetă care alerga prin ceaţă şi printre arbori. Era Qui-Gon. Obi-Wan mai inspiră o dată adânc, apoi se scufundă şi începu să înoate.

Maestrul Jedi se strecura ca o fantomă prin mlaştină, ascultând vuietele înfundate şi zgomotul crengilor rupte în urma sa de transportoarele Federaţiei, care începuseră să avanseze. Pe lângă zumzetul profund al motoarelor lor, se auzea bâzâitul ascuţit al PAM-urilor – platforme aeriene monoloc – , mici unităţi de foc, pilotate individual, folosite la transportul tiroizilor cercetaşi. PAM-urile bâzâiau deasupra terenului mlăştinos, proiectând în urma lor umbre alungite, în timp ce avansau în faţa marilor transportoare.

Animale de toate formele şi mărimile o zbughiră din adăposturile lor, trecând pe lângă Qui-Gon, în căutarea unui loc mai sigur. Ikopi, Fulumpasete, motti, Peko peko – nume ce trecuseră prin faţa ochilor maestrului Jedi în cursul pregătirii pentru călătorie şi care acum îi reveneau instantaneu în minte. Ferindu-se de creaturile speriate care goneau pe lângă el, Qui-Gon aruncă o privire după Obi-Wan, apoi o luă din loc. Umbra întunecată a unui transportor apăruse din ceaţă chiar în spatele lui.

Alerga pe terenul solid, căutând un drum pentru a ocoli un lac întins, când văzu în faţă o creatură ciudată, asemănătoare unei broaşte. Stătea pe vine în apă, cu trupul ca de cauciuc ghemuit deasupra unei scoici pe care tocmai o deschisese, lingându-i interiorul cu mişcări rapide ale limbii lungi. Coborând cochilia goală, făptura se ridică în faţa lui Qui-Gon, cu urechile mari şi pleoştite fluturând pe lângă capul de amfibie, cu ciocul de raţă încă mestecând delicatesele găsite în scoică. Ochii pedunculari situaţi în partea de sus a capului clipiră nedumeriţi, văzând pe Qui-Gon şi celelalte animale din jur, apoi zăriră pentru prima dată umbra uriaşă de care fugeau aceştia.

— Oh, oh, bolborosi stâlcit creatura.

Qui-Gon sări prin stânga ei, căutând să se ferească din calea transportorului care se apropia. Făptura dădu drumul scoicii şi, cu ochii larg deschişi şi înspăimântaţi, se agăţă de mantia lui.

— Azutor, azutor! Ţipă plângăcios, cu chipul contorsionat de şoc şi disperare.