— Jedi! Exclamă Kitster. Uau!
— Chiar ai zburat cu Jedi? Întrebă Anakin cu ochii larg deschişi.
Bătrânul pilot râse de uimirea lor.
— Să-mi spuneţi rahat de bantha dacă mint! Asta a fost cu mult timp în urmă. Am dus patru Jedi într-un loc despre care nici măcar acum n-am voie să vorbesc. Vă zic, am fost peste tot unde un bărbat poate să ajungă într-o viaţă. Peste tot!
— Şi eu vreau să zbor spre alte planete, într-o bună zi, vorbi încet Anakin.
— Eşti sclav, Annie, fornăi cu neîncredere Walt. Nu poţi pleca nicăieri.
Bătrânul privi spre Anakin, care lăsă ochii în pământ.
— Ei bine, spuse pilotul, în viaţa asta, adesea te naşti într-un fel şi mori în alt fel. Nu trebuie să te resemnezi că ceea ce primeşti când vii pe lume va fi singura ta avuţie când o vei părăsi.
Râse pe neaşteptate şi urmă:
— Asta-mi aminteşte de ceva. Cu mult timp în urmă, am zburat pe ruta Kessel. Nu-s mulţi cei care au făcut-o şi care au mai apucat să şi povestească după aceea. Mulţi mi-au spus că n-o să pot, că nu merită să-ncerc... mi-au spus să renunţ şi să fac altceva. Dar eu doream să-ncerc, aşa c-am făcut-o, şi le-am arătat că greşeau.
Se uită spre Anakin.
— Poate că asta va trebui să faci, tinere Skywalker. Am văzut cum te descurci în curse. Ai atenţia distributivă şi instinctele care-ţi trebuie.
Eşti mai bun decât am fost eu când aveam de două ori vârsta ta. Încuviinţă solemn din cap: Dacă doreşti cu adevărat, ca într-o bună zi să zbori cu navele mari, cred co să reuşeşti.
Îl privi din nou şi, de data aceasta, Anakin îi întoarse căutătura. Bătrânul pilot zâmbi şi dădu încet din cap.
— Da, da, Anakin Skywalker, cred că-ntr-o bună zi vei reuşi.
* * *
Anakin întârzie la cină şi căpătă a doua muştruluială din ziua aceea. Ar fi putut să inventeze ceva, să spună că lucrase până târziu pentru Watto, dar nu-şi minţea mama. Niciodată, pentru nimic în lume. Îi spuse adevărul, despre cum o ştersese cu Kitster şi cu Wald, despre blielurile rubinii şi despre poveştile bătrânului pilot spaţial. Shmi nu fu însă impresionată. Nu-i plăcea ca fiul ei să-şi petreacă timpul cu necunoscuţi, chiar dacă înţelegea felul de a fi al băieţilor şi chiar dacă ştia că Anakin putea să-şi poarte singur de grijă.
— Dacă simţi nevoia să tragi chiulul de la munca la care te-a pus Watto, vino să mă vezi spetindu-mă prin casă, spuse ea sever.
Anakin n-o contrazise, fiind deja suficient de inteligent ca să-şi dea seama că nu ajungea nicăieri dacă o contrazicea în asemenea situaţii. Se aşeză tăcut, mâncând cu capul plecat, aprobând când era cazul, gândindu-se că mama îl iubea şi era îngrijorată pentru el, şi că era firesc să fie supărată şi frustrată.
După cină, se aşezară pe taburetele din faţa casei şi priviră stelele în răcoarea nopţii. Lui Anakin îi plăcea să stea afară, înainte de culcare. Nu mai era îngrădit între patru pereţi, şi putea respira în voie. Casa lor era micuţă şi sărăcăcioasă, lipită de celelalte câteva zeci din jur, cu pereţi groşi, făcuţi dintr-un amestec de lut şi nisip. Era tipică pentru locuinţele sclavilor din acest cartier al lui Mos Espa: o încăpere centrală şi câteva nişe pentru dormit. Shmi o păstra însă curată, iar Anakin avea propria lui cămăruţă, unde îşi ţinea lucrurile; un banc de lucru şi sculele ocupau majoritatea spaţiului respectiv. Acum încerca să construiască un droid de protocol, care s-o ajute pe mama lui. Adunase piesele una câte una, de pe unde apucase, restaurându-l treptat. Deja droidul putea vorbi, se mişca şi executa acţiuni simple. În curând avea să-l termine şi să-l pună la treabă.
— Eşti obosit? Îl întrebă mama după o tăcere prelungă.
— Nu prea, clătină el din cap.
— Încă te mai gândeşti la cursă?
— Da.
Şi chiar se gândea la cursă, dar parcă mai mult la bătrânul pilot şi la poveştile lui despre navele de linie ce zburau spre planete îndepărtate, despre cum luptase pentru Republică şi transportase cavaleri Jedi.
— Nu vreau să mai concurezi în curse, Annie, spuse încet mama. Şi nu vreau să-l mai rogi pe Watto să te lase s-o faci. Promite-mi că n-o să-l rogi.
— Promit, aprobă fără chef băiatul.
Se gândi un moment, apoi continuă:
— Dar dacă Watto îmi va spune că trebuie să pilotez, ce pot să fac, mamă? Trebuie să-l ascult. Dacă mi-o cere, va trebui să concurez.
Ea îi puse mâna pe braţ, mângâindu-l.
— După câte s-au întâmplat astăzi, nu cred c-o să-ţi mai ceară. Va găsi pe altul.
Anakin tăcu, dar ştia că mama lui greşea. Nu exista un pilot de curse mai bun decât el. Nici chiar Sebulba nu era mai bun, dacă n-ar mai fi putut să trişeze. În plus, Watto n-ar fi plătit niciodată pe altul să piloteze, când Anakin o putea face pe gratis. Va fi mânios încă o zi sau două, apoi va începe iarăşi să viseze cum s-ar putea să câştige, încă înainte de sfârşitul lunii, Anakin avea să alerge din nou în curse.
Privi spre cer, simţind mâna mamei apăsându-l uşor pe braţ, şi se întrebă cum ar fi fost să plece de pe Tatooine, să piloteze crucişătoare şi navete de vânătoare, să călătorească spre planete îndepărtate şi locuri stranii. Nu-i păsa de spusele lui Wald, deoarece n-avea să rămână sclav toată viaţa. Tot aşa cum nu avea să rămână băieţel toată viaţa. Va găsi o cale să părăsească Tatooine. Va găsi o cale să-şi ia şi mama. Visurile i se învălmăşeau în minte ca un caleidoscop de imagini luminoase, în timp ce privea stelele. Îşi închipui cum avea să fie. Văzu limpede totul, şi surâse.
―Într-o bună zi‖, gândi el, zărind în întuneric faţa bătrânului pilot cu zâmbet ironic şi ochi cenuşii ciudaţi,
―într-o bună zi voi face tot ce ai făcut tu. Tot!‖ Inspiră adânc şi păstră aerul în piept.
―Ba chiar am să zbor cu cavalerii Jedi.‖
Expiră încet, pecetluind astfel promisiunea făcută sieşi.
3.
Micul crucişător republican de culoare roşie – simbolul neutralităţii ambasadorilor – străbătea întunericul spaţiului, îndreptându-se spre Naboo, planeta de culoarea smaraldului, şi spre blocada formată în jurul ei de navele Federaţiei Comerciale. Navele erau aidoma unor imense fortăreţe toroidale din care fusese decupat un segment circular, în interiorul cărora se găsea sfera ce conţinea puntea de comandă, centrul de comunicaţii şi hiperpropulsia. Gurile de foc se iţeau din fiecare cală şi deschidere spre exterior, iar navetele de vânătoare ale Federaţiei roiau ca nişte ţânţari în jurul navelor gigantice. Crucişătorul republican, mult mai tradiţional ca formă, cu trei motoare, fuzelaj plat şi carlingă paralelipipedică, părea o gânganie pe lângă uriaşele nave de război, dar îşi continuă drumul spre ele fără ezitare.
Căpitanul şi copilotul crucişătorului stăteau pe scaune alăturate la consolele cabinei prova, deplasându-şi rapid mâinile peste comenzi, în timp ce se apropiau de nava cu insigna viceregelui Federaţiei. În mişcările lor se observa o nervozitate inconfundabilă. La răstimpuri, îşi aruncau ocheade scurte sau priveau peste umăr, către silueta aflată în penumbra dinapoia lor.
