— După câte s-au întâmplat astăzi, nu cred c-o să-ţi mai ceară. Va găsi pe altul.

Anakin tăcu, dar ştia că mama lui greşea. Nu exista un pilot de curse mai bun decât el. Nici chiar Sebulba nu era mai bun, dacă n-ar mai fi putut să trişeze. În plus, Watto n-ar fi plătit niciodată pe altul să piloteze, când Anakin o putea face pe gratis. Va fi mânios încă o zi sau două, apoi va începe iarăşi să viseze cum s-ar putea să câştige, încă înainte de sfârşitul lunii, Anakin avea să alerge din nou în curse.

Privi spre cer, simţind mâna mamei apăsându-l uşor pe braţ, şi se întrebă cum ar fi fost să plece de pe Tatooine, să piloteze crucişătoare şi navete de vânătoare, să călătorească spre planete îndepărtate şi locuri stranii. Nu-i păsa de spusele lui Wald, deoarece n-avea să rămână sclav toată viaţa. Tot aşa cum nu avea să rămână băieţel toată viaţa. Va găsi o cale să părăsească Tatooine. Va găsi o cale să-şi ia şi mama. Visurile i se învălmăşeau în minte ca un caleidoscop de imagini luminoase, în timp ce privea stelele. Îşi închipui cum avea să fie. Văzu limpede totul, şi surâse.

―Într-o bună zi‖, gândi el, zărind în întuneric faţa bătrânului pilot cu zâmbet ironic şi ochi cenuşii ciudaţi,

―într-o bună zi voi face tot ce ai făcut tu. Tot!‖ Inspiră adânc şi păstră aerul în piept.

―Ba chiar am să zbor cu cavalerii Jedi.‖

Expiră încet, pecetluind astfel promisiunea făcută sieşi.

3.

Micul crucişător republican de culoare roşie – simbolul neutralităţii ambasadorilor – străbătea întunericul spaţiului, îndreptându-se spre Naboo, planeta de culoarea smaraldului, şi spre blocada formată în jurul ei de navele Federaţiei Comerciale. Navele erau aidoma unor imense fortăreţe toroidale din care fusese decupat un segment circular, în interiorul cărora se găsea sfera ce conţinea puntea de comandă, centrul de comunicaţii şi hiperpropulsia. Gurile de foc se iţeau din fiecare cală şi deschidere spre exterior, iar navetele de vânătoare ale Federaţiei roiau ca nişte ţânţari în jurul navelor gigantice. Crucişătorul republican, mult mai tradiţional ca formă, cu trei motoare, fuzelaj plat şi carlingă paralelipipedică, părea o gânganie pe lângă uriaşele nave de război, dar îşi continuă drumul spre ele fără ezitare.

Căpitanul şi copilotul crucişătorului stăteau pe scaune alăturate la consolele cabinei prova, deplasându-şi rapid mâinile peste comenzi, în timp ce se apropiau de nava cu insigna viceregelui Federaţiei. În mişcările lor se observa o nervozitate inconfundabilă. La răstimpuri, îşi aruncau ocheade scurte sau priveau peste umăr, către silueta aflată în penumbra dinapoia lor.

Pe videcranul din faţă apăruse Nute Gunray, viceregele Federaţiei Comerciale, aflat pe puntea navei spre care se îndreptau. Neimoidianul aştepta, privindu-i cu ochii portocaliu-roşietici, cu expresia lui permanent acră, colţurile gurii coborâte şi fruntea osoasă încruntată, care-i subliniau nemulţumirea. Pielea verde-cenuşiu reflecta lumina ambientală din navă, palidă şi rece, în contrast cu mantia, colanul şi tricornul de culoare închisă.

— Căpitane...

Căpitanul crucişătorului se întoarse spre silueta ascunsă în semiîntuneric.

— Da, domnule?

— Spune-le că dorim să venim imediat la bordul navei lor.

Vocea era profundă şi blândă, dar hotărârea ei nu putea fi confundată.

— Da, domnule, spuse căpitanul, aruncând pe furiş o privire către copilot, care ridică la rându-i din sprâncene.

Căpitanul se răsuci către videcranul pe care trona imaginea lui Gunray.

— Cu tot respectul, domnule vicerege, ambasadorii Cancelarului Suprem solicită accesul imediat în navă.

Neimoidianul încuviinţă iute din cap.

— Da, da, căpitane, desigur. Suntem bucuroşi să-i primim pe ambasadori, oricând o doresc. Bucuroşi, şi chiar încântaţi.

Videcranul se stinse şi căpitanul ezită, privind spre silueta din spatele său.

— Domnule?

— Continuă, căpitane, spuse Qui-Gon Jinn.

Maestrul Jedi privea liniştit cum nava de război a Federaţiei Comerciale creştea în faţa lor, acoperind tot videcranul. Qui-Gon era un bărbat înalt şi bine făcut, cu trăsături proeminente, leonine. Barba şi mustaţa îi erau tunse scurt, dar părul îl purta lung, strâns în coadă la spate. Tunica, pantalonii şi mantia cu glugă erau uşoare şi confortabile, iar talia îi era încinsă cu o cingătoare, de care atârna sabia de lumină, ascunsă vederii, dar la îndemână.

Ochii săi albastru-intens fixau nava, ca şi cum ar fi dorit să vadă ce anume aştepta acolo. Taxele pe care Republica le impusese asupra rutelor comerciale dintre sistemele solare fuseseră contestate încă de la introducerea lor, dar până acum Federaţia Comercială se mulţumise să protesteze. Blocada impusă planetei Naboo era primul act evident de sfidare. Federaţia era o organizaţie puternică, dispunând de propria sa flotă de război şi de o armată de droizi, dar acţiunea de acum era total atipică. Neimoidienii nu erau luptători, ci oameni de afaceri. Le lipsea tăria de caracter necesară pentru a înfrunta Republica. Se părea că, într-un fel sau altul, până la urmă descoperiseră această tărie, iar pe Qui-Gon îl deranja cel mai mult faptul că nu-şi putea da seama cum se întâmplase asta.

Îşi trecu greutatea de pe un picior pe altul, în timp ce crucişătorul intra încet în deschiderea din toroidul navei portdrapel a Federaţiei Comerciale, îndreptându-se spre cala hangar. Razele de tractare îl preluară, ghidându-l în interior, unde fu ancorat de clame magnetice.

Blocada intrase în funcţie de aproape o lună. Senatul Republicii continua să dezbată acţiunea, căutând o modalitate amiabilă de rezolvare a disputei, dar nu ajunsese la nici o concluzie, aşa că, în cele din urmă, Cancelarul Suprem anunţase în secret Consiliul Jedi să trimită doi Jedi la iniţiatorii blocadei, neimoidienii, pentru a rezolva direct conflictul. Fusese o mişcare îndrăzneaţă. Teoretic, Jedi îl serveau pe Cancelarul Suprem, răspunzând direct la comanda sa, în situaţii critice, însă orice intervenţie în politica internă a organismelor membre ale Senatului, în special în cazurile conflictelor armate între planete, necesita aprobarea Senatului. Cancelarul Suprem îşi depăşise atribuţiile în chestiunea blocadei neimoidienilor şi, în varianta cea mai optimistă, acţiunea aceea secretă avea să provoace o aprigă dezbatere în Senat.

Maestrul Jedi oftă. Chiar dacă nu era problema lui, nu putea ignora implicaţiile unui eventual eşec al misiunii sale. Cavalerii Jedi erau păstrătorii păcii; aceasta era natura ordinului şi esenţa crezului lor. De mii de ani, serveau Republica, fiind o sursă constantă de stabilitate şi ordine într-un univers aflat în plină schimbare. Înfiinţat ca grup de studiu teologic şi filozofic, în vremuri învăluite în legendă, ordinul Jedi devenise treptat conştient de existenţa Forţei şi închinase ani întregi studiului, contemplării înţelesului şi stăpânirii puterii acesteia.

Treptat, ordinul evoluase, abandonând practica izolării şi meditaţiei, în favoarea unui rol mai responsabil faţă de societate. Înţelegerea Forţei într-atât încât să poată fi stăpânită presupunea mai mult decât studiul solitar. Implica slujirea comunităţii şi implementarea unui sistem de legi care să garanteze dreptate şi egalitate pentru toţi. Bătălia respectivă nu fusese câştigată deocamdată, şi probabil că nici n-avea să fie vreodată, dar cavalerii Jedi nu voiau s-o piardă fără să fi încercat tot ce le stătea în putinţă.

Pe vremea lui Qui-Gon, zece mii de cavaleri Jedi aflaţi în slujba Republicii luptau zilnic, pe toată durata vieţii lor, pe o sută de mii de planete diferite, răspândite într-o galaxie atât de vastă, încât cu greu putea fi imaginată.

Qui-Gon se răsuci puţin, atunci când tovarăşul său de călătorie apăru pe punte şi veni lângă el.

— Urcăm la bord? Întrebă încet Obi-Wan Kenobi.

Qui-Gon înclină din cap.

— Viceregele se va întâlni cu noi.

Aruncă o scurtă privire spre protejatul său, măsurându-l din ochi. La douăzeci şi cinci de ani, ObiWan era cu peste treizeci de ani mai tânăr, şi încă învăţa artele Jedi. Nu fusese numit deocamdată cavaler, dar momentul respectiv se apropia repede. Mai scund decât Qui-Gon, Obi-Wan era îndesat şi foarte rapid. Faţa lui netedă şi copilăroasă sugera o imaturitate pe care o lepădase de mult. Purta aceleaşi haine ca şi Qui-Gon, dar părul îi era tăiat ca la ucenicii padawani, scurt şi egal, cu excepţia unei codiţe împletite care îi atârna peste umărul drept.

Privind pe videcran spre interiorul navei Federaţiei, Qui-Gon vorbi din nou:

— De ce tocmai Naboo? Ce crezi, tânărul meu ucenic? De ce tocmai această planetă, când puteau alege dintre atâtea altele, mai mari, care ar fi resimţit mai puternic efectele blocadei?

Obi-Wan nu-i răspunse. Naboo fusese într-adevăr o alegere ciudată pentru o acţiune de acest gen – o planetă la marginea Galaxiei, care nu se remarca prin nimic. Conducătoarea ei, Amidala, era practic o necunoscută, aleasă regină cu numai câteva luni înainte de începerea blocadei. Se zvonea că, în ciuda tinereţii, era incredibil de talentată şi foarte bine pregătită. Se mai spunea că putea înfrunta pe oricine în arena politică, că era circumspectă sau curajoasă, după cum o cerea situaţia, şi că înţelepciunea îi întrecea cu mult vârsta.

Înainte de a părăsi Coruscantul, celor doi Jedi le fusese arătată o hologramă a reginei. Amidalei îi plăceau machiajele teatrale şi rochiile ornate, ascunzându-se sub zorzoane şi farduri ce-i confereau o aură de splendoare şi frumuseţe. Era precum un cameleon, ascunzându-se de obicei sub o mască exterioară şi căutând doar compania exclusivistă a celor câtorva cameriste care o însoţeau pretutindeni.

Qui-Gon ezită ceva mai mult, gândindu-se profund, apoi îi spuse lui Obi-Wan:

— Să mergem.

Străbătură nava, îndreptându-se către trapa principală, aşteptară ca ledul de avertizare să devină verde şi eliberară bara de blocare a rampei, activându-i deplierea. Îşi puseră glugile, ascunzându-şi feţele, şi păşiră în lumină.

Un droid de protocol TC-14 îi aştepta, pentru a-i escorta către locul unde urma să se desfăşoare întâlnirea. Îi conduse printr-o serie de coridoare, la o sală de conferinţe goală şi le făcu semn să intre.

— Sper că vă veţi simţi confortabil aici, onorabililor, reverberă glăsciorul său între pereţii metalici. Stăpânul meu va veni în curând.

Se întoarse apoi şi ieşi, închizând încet uşa. Qui-Gon

se uită după el, aruncă o privire scurtă spre creaturile exotice, asemănătoare unor păsări, închise în colivia de lângă uşă, după care se apropie de Obi-Wan. Aflat lângă o fereastră largă, acesta privea dincolo de puzderia de nave de luptă ale Federaţiei, către sfera verde a planetei Naboo, parcă agăţată pe cerul întunecat.

— Am un presentiment neplăcut, spuse Obi-Wan, după ce contemplă planeta un moment.

— Eu nu simt nimic, clătină din cap Qui-Gon.

— Presimţirea nu este legată de locul acesta, nici de misiune. Este ceva... altundeva. Ceva foarte vag...