Deşi în clipa aceea nu-l ajuta cu nimic.
Trase un şut în nisipul curţii, ridicându-l în aer, şi porni spre locul unde droizii depozitaseră motoarele şi ataşul. În mintea lui se gândea deja ce trebuia să facă pentru a repara motoarele. Cel din dreapta scăpase aproape neatins, dacă nu lua în considerare zgârieturile. Cel din stânga era însă distrus, ataşul se turtise şi îndoise, iar consola de comandă fusese făcută bucăţi.
— Grabă, murmură ca pentru sine. Pur şi simplu grabă!
Droizii ieşiră la chemarea lui şi se puseră pe treabă, demontând vehiculul avariat. După ce scotoci câteva minute printre rămăşiţe, Anakin îşi dădu seama că avea nevoie de piese de care Watto nu dispunea în mod curent, inclusiv de varistoare termice şi relee pentru turbine. Înainte de a începe reasamblarea ataşului, trebuia să le cumpere de la alţi negustori, iar lui Watto nu avea să-i placă asta. Detesta să cumpere din alte prăvălii, insistând că avea deja tot ce era valoros, cu excepţia cazurilor în care piesa respectivă provenea din afara planetei. Faptul că ar fi obţinut prin troc piesele necesare nu părea să i diminueze ranchiuna care îl încerca atunci când trebuia să negocieze cu localnicii. Ar fi preferat să câştige ceea ce-i trebuia la o cursă. Sau, mai simplu, să fure.
Anakin privi spre cer; lumina zilei începuse să pălească. Răsăreau primele stele, stropi mici şi argintii pe fundalul tot mai negru al serii. Lumi pe care băiatul nu le văzuse niciodată, şi la care nu putea decât să viseze, aşteptau acolo, dar, într-o bună zi, avea să le viziteze. Nu va rămâne pe Tatooine o veşnicie. În nici un caz.
— Pst! Anakin!
O voce îi şopti cu precauţie numele, chemându-l din spatele curţii, şi două umbre se strecurară prin gaura îngustă din gard, în colţul unde sârma acestuia cedase. Erau Kitster, cel mai bun prieten al său, şi Wald, alt prieten, care-l urma aproape. Kitster era micuţ şi oacheş, cu părul tăiat într-o chică scurtă, cu haine largi, croite astfel încât să păstreze umezeala şi să nu permită pătrunderea nisipului şi a căldurii. Wald era rodian şi venise recent pe Tatooine. Deşi cu câţiva ani mai tânăr decât prietenii lui, era curajos, astfel că aceştia îi îngăduiau de cele mai multe ori să-i însoţească.
— Ce faci Annie? Întrebă Kitster, privind în jur precaut, aşteptându-se parcă în fiecare clipită să-l vadă pe Watto apărând de după colţ.
Anakin strânse din umeri.
— Watto spune că trebuie să repar ataşul, să-l fac să arate ca nou.
— Bine, dar nu azi. Ziua-i pe terminate. Haide! Ai toată ziua de mâine la dispoziţie pentru asta. Hai să bem un bliel rubiniu.
Era băutura lor preferată şi Anakin simţi că-i lasă gura apă.
— Nu pot. Trebuie să stau şi să lucrez până...
Se opri. Voise să spună ―până la căderea nopţii‖, dar era aproape beznă, aşa că...
— Cu ce-l cumpărăm? Întrebă el.
Kitster arătă spre Wald.
— Are cinci drugaţi, pe care i-a găsit nu ştiu cum. Cel puţin aşa zice. Îl sfredeli pe Wald cu privirea.
— Îi am chiar aici, încuviinţă puştiul din capul straniu şi solzos, clipind des cu ochii protuberanţi. Nu mă crezi? Se trase el de urechea verde.
— Ba da, ba da, te credem, făcu Kitster cu ochiul spre Anakin. Hai să mergem, până nu se-ntoarce boşorogul cu aripi.
Ieşiră prin deschizătura din gard şi porniră pe drumeagul din spatele curţii, cotiră la stânga şi traversară grăbiţi piaţa aglomerată îndreptându-se spre dughenele alimentare aflate în partea opusă a acesteia. Străzile continuau să fie ticsite, dar traficul era orientat spre cartierele rezidenţiale, sau spre localurile hutte de desfrâu. Băieţii se strecurară printre grupuri de oameni şi cărucioare, trecură de speedere ce pluteau la înălţime mică deasupra solului, pe sub copertine care începuseră să fie rulate şi prin faţa grămezilor de produse ce erau depozitate şi încuiate în magazine.
Peste câteva minute, ajunseseră la prăvălia care vindea bliei rubiniu şi-şi croiseră drum spre tejghea.
Wald nu minţise, ci scoase drugaţii şi cumpără trei pahare de bliel. Le luară, ieşiră din local, sorbind prin paie licoarea lipicioasă, şi porniră fără grabă pe stradă, sporovăind despre piloţi de curse şi speedere, despre cuirasate, crucişătoare şi navete de vânătoare, şi despre piloţii lor. Într-o bună zi, aveau cu toţii să fie piloţi, aşa îşi promiseră unul altuia, un legământ pe care-l pecetluiră prin tradiţionalul scuipat urmat de lipirea palmelor.
Erau în toiul unei discuţii aprinse despre avantajele navetelor de vânătoare, când o voce rosti din apropiere:
— Dac-ar fi după mine, aş alege de fiecare dată un Z95 Headhunter.
Băieţii se întoarseră la unison. Un pilot spaţial bătrân îi privea.
Rezemat de capota unui speeder. Îl recunoscură imediat, după haine, arme şi insigna militară, mică şi uzată, prinsă de tunică. Era o insignă a Republicii din care nu se zăreau multe pe Tatooine.
— Te-am văzut azi în cursă, i se adresă bătrânul lui Anakin. (Era înalt, slab şi vânos, cu faţă tăbăcită de vânt şi arsă de soare, ochi cenuşii ciudaţi, păr scurt şi ţepos, şi zâmbet ironic şi cald.) Cum te cheamă?
— Anakin Skywalker, răspunse băiatul nesigur. Ei sunt prietenii mei, Kitster şi Wald.
Pilotul spaţial înclină uşor din cap spre cei doi, fără să scoată un cuvânt, cu ochii aţintiţi asupra lui Anakin.
— Zbori după cum ţi-e numele, Anakin. Mergi prin văzduh, de parc-ar fi al tău. Ai stofă!
Se îndreptă şi-şi trecu greutatea de pe un picior pe altul, cu o uşurinţă îndelung practicată, privirea lui alunecând de la un băiat la celălalt.
— Deci vreţi să pilotaţi navele mari, într-o bună zi?
Cei trei prieteni încuviinţară din cap şi bătrânul zâmbi.
— Nimic nu se compară cu asta. Nimic! Am pilotat toate tipurile de nave, cu ceva timp în urmă, când eram mai tânăr. Am zburat pe tot ce se ridica în aer, şi-n armată, şi-n afara ei. Ştiţi insigna asta, băieţi?
Încuviinţară din nou, atraşi acum de plăcerea de a cunoaşte un spaţial adevărat, nu un simplu pilot de curse, ci unul de crucişătoare, navete de vânătoare şi nave de linie.
— Au trecut mulţi ani de atunci, spuse pilotul cu voce nostalgică. Am părăsit armata acum şase ani... îmbătrânisem. Timpul trece şi trebuie să-ţi găseşti altceva de făcut în puţinele zile care ţi-au mai rămas, continuă el încreţind buzele. Cum mai e blielul rubiniu, la fel de bun? N-am mai băut unul de ani de zile. Poate c-ar fi cazul acum. Ce spuneţi, băieţi, beţi un bliel cu un bătrân pilot al Republicii?
Nu trebui să întrebe de două ori. Se întoarseră împreună în localul de unde tocmai plecaseră şi pilotul cumpără patru pahare, pentru el şi pentru băieţi. Ieşiră în piaţă şi-şi găsiră un loc liniştit, sorbiră din băuturi şi priviră cerul. Lumina dispăruse demult şi stelele sclipeau pe firmamentul întunecat, ca o perdea argintie pe negrul de smoală al nopţii.
— Am zburat toată viaţa, le spuse solemn bătrânul, cu ochii aţintiţi spre cer. Am zburat peste tot unde am putut... şi ştiţi ceva? N-am putut să văd nici măcar a suta parte din tot ce există. Ce spun eu, a suta parte? Nici măcar a milioana parte! A meritat însă să-ncerc. A meritat din plin...
Reveni cu privirea spre băieţi.
— Am pilotat un crucişător cu soldaţi republicani spre Makem Te, când cu rebeliunea de acolo. Mi-a fost cam frică atunci. Cândva am zburat şi cu cavaleri Jedi.
