Peste câteva minute, ajunseseră la prăvălia care vindea bliei rubiniu şi-şi croiseră drum spre tejghea.

Wald nu minţise, ci scoase drugaţii şi cumpără trei pahare de bliel. Le luară, ieşiră din local, sorbind prin paie licoarea lipicioasă, şi porniră fără grabă pe stradă, sporovăind despre piloţi de curse şi speedere, despre cuirasate, crucişătoare şi navete de vânătoare, şi despre piloţii lor. Într-o bună zi, aveau cu toţii să fie piloţi, aşa îşi promiseră unul altuia, un legământ pe care-l pecetluiră prin tradiţionalul scuipat urmat de lipirea palmelor.

Erau în toiul unei discuţii aprinse despre avantajele navetelor de vânătoare, când o voce rosti din apropiere:

— Dac-ar fi după mine, aş alege de fiecare dată un Z95 Headhunter.

Băieţii se întoarseră la unison. Un pilot spaţial bătrân îi privea.

Rezemat de capota unui speeder. Îl recunoscură imediat, după haine, arme şi insigna militară, mică şi uzată, prinsă de tunică. Era o insignă a Republicii din care nu se zăreau multe pe Tatooine.

— Te-am văzut azi în cursă, i se adresă bătrânul lui Anakin. (Era înalt, slab şi vânos, cu faţă tăbăcită de vânt şi arsă de soare, ochi cenuşii ciudaţi, păr scurt şi ţepos, şi zâmbet ironic şi cald.) Cum te cheamă?

— Anakin Skywalker, răspunse băiatul nesigur. Ei sunt prietenii mei, Kitster şi Wald.

Pilotul spaţial înclină uşor din cap spre cei doi, fără să scoată un cuvânt, cu ochii aţintiţi asupra lui Anakin.

— Zbori după cum ţi-e numele, Anakin. Mergi prin văzduh, de parc-ar fi al tău. Ai stofă!

Se îndreptă şi-şi trecu greutatea de pe un picior pe altul, cu o uşurinţă îndelung practicată, privirea lui alunecând de la un băiat la celălalt.

— Deci vreţi să pilotaţi navele mari, într-o bună zi?

Cei trei prieteni încuviinţară din cap şi bătrânul zâmbi.

— Nimic nu se compară cu asta. Nimic! Am pilotat toate tipurile de nave, cu ceva timp în urmă, când eram mai tânăr. Am zburat pe tot ce se ridica în aer, şi-n armată, şi-n afara ei. Ştiţi insigna asta, băieţi?

Încuviinţară din nou, atraşi acum de plăcerea de a cunoaşte un spaţial adevărat, nu un simplu pilot de curse, ci unul de crucişătoare, navete de vânătoare şi nave de linie.

— Au trecut mulţi ani de atunci, spuse pilotul cu voce nostalgică. Am părăsit armata acum şase ani... îmbătrânisem. Timpul trece şi trebuie să-ţi găseşti altceva de făcut în puţinele zile care ţi-au mai rămas, continuă el încreţind buzele. Cum mai e blielul rubiniu, la fel de bun? N-am mai băut unul de ani de zile. Poate c-ar fi cazul acum. Ce spuneţi, băieţi, beţi un bliel cu un bătrân pilot al Republicii?

Nu trebui să întrebe de două ori. Se întoarseră împreună în localul de unde tocmai plecaseră şi pilotul cumpără patru pahare, pentru el şi pentru băieţi. Ieşiră în piaţă şi-şi găsiră un loc liniştit, sorbiră din băuturi şi priviră cerul. Lumina dispăruse demult şi stelele sclipeau pe firmamentul întunecat, ca o perdea argintie pe negrul de smoală al nopţii.

— Am zburat toată viaţa, le spuse solemn bătrânul, cu ochii aţintiţi spre cer. Am zburat peste tot unde am putut... şi ştiţi ceva? N-am putut să văd nici măcar a suta parte din tot ce există. Ce spun eu, a suta parte? Nici măcar a milioana parte! A meritat însă să-ncerc. A meritat din plin...

Reveni cu privirea spre băieţi.

— Am pilotat un crucişător cu soldaţi republicani spre Makem Te, când cu rebeliunea de acolo. Mi-a fost cam frică atunci. Cândva am zburat şi cu cavaleri Jedi.

— Jedi! Exclamă Kitster. Uau!

— Chiar ai zburat cu Jedi? Întrebă Anakin cu ochii larg deschişi.

Bătrânul pilot râse de uimirea lor.

— Să-mi spuneţi rahat de bantha dacă mint! Asta a fost cu mult timp în urmă. Am dus patru Jedi într-un loc despre care nici măcar acum n-am voie să vorbesc. Vă zic, am fost peste tot unde un bărbat poate să ajungă într-o viaţă. Peste tot!

— Şi eu vreau să zbor spre alte planete, într-o bună zi, vorbi încet Anakin.

— Eşti sclav, Annie, fornăi cu neîncredere Walt. Nu poţi pleca nicăieri.

Bătrânul privi spre Anakin, care lăsă ochii în pământ.

— Ei bine, spuse pilotul, în viaţa asta, adesea te naşti într-un fel şi mori în alt fel. Nu trebuie să te resemnezi că ceea ce primeşti când vii pe lume va fi singura ta avuţie când o vei părăsi.

Râse pe neaşteptate şi urmă:

— Asta-mi aminteşte de ceva. Cu mult timp în urmă, am zburat pe ruta Kessel. Nu-s mulţi cei care au făcut-o şi care au mai apucat să şi povestească după aceea. Mulţi mi-au spus că n-o să pot, că nu merită să-ncerc... mi-au spus să renunţ şi să fac altceva. Dar eu doream să-ncerc, aşa c-am făcut-o, şi le-am arătat că greşeau.

Se uită spre Anakin.

— Poate că asta va trebui să faci, tinere Skywalker. Am văzut cum te descurci în curse. Ai atenţia distributivă şi instinctele care-ţi trebuie.

Eşti mai bun decât am fost eu când aveam de două ori vârsta ta. Încuviinţă solemn din cap: Dacă doreşti cu adevărat, ca într-o bună zi să zbori cu navele mari, cred co să reuşeşti.

Îl privi din nou şi, de data aceasta, Anakin îi întoarse căutătura. Bătrânul pilot zâmbi şi dădu încet din cap.

— Da, da, Anakin Skywalker, cred că-ntr-o bună zi vei reuşi.

* * *

Anakin întârzie la cină şi căpătă a doua muştruluială din ziua aceea. Ar fi putut să inventeze ceva, să spună că lucrase până târziu pentru Watto, dar nu-şi minţea mama. Niciodată, pentru nimic în lume. Îi spuse adevărul, despre cum o ştersese cu Kitster şi cu Wald, despre blielurile rubinii şi despre poveştile bătrânului pilot spaţial. Shmi nu fu însă impresionată. Nu-i plăcea ca fiul ei să-şi petreacă timpul cu necunoscuţi, chiar dacă înţelegea felul de a fi al băieţilor şi chiar dacă ştia că Anakin putea să-şi poarte singur de grijă.

— Dacă simţi nevoia să tragi chiulul de la munca la care te-a pus Watto, vino să mă vezi spetindu-mă prin casă, spuse ea sever.

Anakin n-o contrazise, fiind deja suficient de inteligent ca să-şi dea seama că nu ajungea nicăieri dacă o contrazicea în asemenea situaţii. Se aşeză tăcut, mâncând cu capul plecat, aprobând când era cazul, gândindu-se că mama îl iubea şi era îngrijorată pentru el, şi că era firesc să fie supărată şi frustrată.

După cină, se aşezară pe taburetele din faţa casei şi priviră stelele în răcoarea nopţii. Lui Anakin îi plăcea să stea afară, înainte de culcare. Nu mai era îngrădit între patru pereţi, şi putea respira în voie. Casa lor era micuţă şi sărăcăcioasă, lipită de celelalte câteva zeci din jur, cu pereţi groşi, făcuţi dintr-un amestec de lut şi nisip. Era tipică pentru locuinţele sclavilor din acest cartier al lui Mos Espa: o încăpere centrală şi câteva nişe pentru dormit. Shmi o păstra însă curată, iar Anakin avea propria lui cămăruţă, unde îşi ţinea lucrurile; un banc de lucru şi sculele ocupau majoritatea spaţiului respectiv. Acum încerca să construiască un droid de protocol, care s-o ajute pe mama lui. Adunase piesele una câte una, de pe unde apucase, restaurându-l treptat. Deja droidul putea vorbi, se mişca şi executa acţiuni simple. În curând avea să-l termine şi să-l pună la treabă.

— Eşti obosit? Îl întrebă mama după o tăcere prelungă.

— Nu prea, clătină el din cap.

— Încă te mai gândeşti la cursă?

— Da.

Şi chiar se gândea la cursă, dar parcă mai mult la bătrânul pilot şi la poveştile lui despre navele de linie ce zburau spre planete îndepărtate, despre cum luptase pentru Republică şi transportase cavaleri Jedi.

— Nu vreau să mai concurezi în curse, Annie, spuse încet mama. Şi nu vreau să-l mai rogi pe Watto să te lase s-o faci. Promite-mi că n-o să-l rogi.

— Promit, aprobă fără chef băiatul.

Se gândi un moment, apoi continuă:

— Dar dacă Watto îmi va spune că trebuie să pilotez, ce pot să fac, mamă? Trebuie să-l ascult. Dacă mi-o cere, va trebui să concurez.

Ea îi puse mâna pe braţ, mângâindu-l.