— Am nevoie de piese pentru un nubian tip J-327.
Toydarianul străluci de încântare, iar trompa lui reticulară se încovoie deasupra gurii cu colţi proeminenţi şi emise plescăituri ciudate.
— Ah, da! Nubian! Avem multe din astea.
Ochii bulbucaţi şi ageri trecură de la unul la altul, oprindu-se asupra lui Jar Jar.
— Ce-i ăsta?
Gunganul se ascunse temător în spatele lui Qui-Gon.
— Ne poţi ajuta sau nu?
— Mă puteţi plăti sau nu? Asta-i întrebarea!
Toydarianul îşi încrucişase sfidător braţele albastre şi slăbănoage peste trunchiul rotund, privindu-i cu dispreţ.
— Ce piese doreşti, fermierule?
— Droidul meu are o listă cu ceea ce ne trebuie, zise Qui-Gon şi privi spre R2-D2.
Plutind în continuare chiar în faţa nasului lui QuiGon, toydarianul strigă peste umăr.
— Peedunkel! Naba dee unko!
Un băiat micuţ şi zburlit apăru în fugă din curtea cu piese şi se opri nesigur în faţa lor. Hainele îi erau zdrenţuite şi murdare, şi purta expresia cuiva îngrijorat să nu mănânce o chelfăneală. Tresări când toydarianul se retrase şi ridică un braţ, în semn de avertisment.
— De ce a durat atâta?
— Mei tass cho-pas kee, răspunse băiatul imediat, examinându-i pe nou-veniţi cu o privire rapidă a ochilor albaştri. Curăţăm containerele, cum...
— Chut-chut! ridică mânios mâinile toydarianul. Lasacum containerele! Supraveghează prăvălia! Trebuie să vând ceva!
Se întoarse spre clienţii săi.
— Vino-n curtea din spate. Acolo găseşti tot ce-ţi trebuie.
Ţâşni ca o săgeată spre curtea de depozitare, făcându-i nerăbdător semn cu mâna lui Qui-Gon. Maestrul Jedi îl urmă, cu R2-D2 rulând după el. Jar Jar se apropie de un raft şi ridică o bucăţică de metal cu o formă tare curioasă, întrebându-se ce putea fi.
— N-atinge nimic! Spuse peste umăr Qui-Gon, cu voce apăsată.
Gunganul puse obiectul la loc, dar, după ce Qui-Gon se îndepărtă, scoase limba după el, sfidător. Când maestrul Jedi dispăru din vedere, ridică din nou obiectul ciudat.
* * *
Anakin nu-şi putea dezlipi ochii de la fată. O observase din clipa în care cei patru intraseră, chiar înainte ca negustorul să fi spus ceva, şi de atunci nu se putuse opri să n-o privească necontenit. Abia dacă auzise porunca lui Watto, să păzească prăvălia. Şi abia dacă observase creatura ciudată care intrase o dată cu fata şi care scotocea acum prin rafturi şi containere. Chiar şi după ce fata observase că Anakin se holba la ea, băiatul tot nu se putuse opri.
Se cocoţă pe un spaţiu gol de pe tejghea şi trase cu ochii spre fată, prefăcându-se preocupat de curăţarea bateriei unui transmiţător. Fu acum rândul ei să-l cerceteze, stânjeneala transformându-se în curiozitate. Era scundă şi subţire, cu păr şaten lung şi împletit, ochi căprui şi o faţă pe care băiatul o considera atât de frumoasă, încât n-o putea compara cu nimic. Purta veşminte ţărăneşti grosolane, dar părea perfect stăpână pe sine.
Îi surâse amuzată şi băiatul se simţi topindu-se, zăpăcit şi mirat. Trase adânc aer în piept şi o întrebă încet:
— Eşti un înger?
Fata îl privi nedumerită.
— Poftim?
— Un înger, se îndreptă puţin Anakin. Îngerii trăiesc, lui se pare, pe sateliţii lui Iego. Sunt fiinţele cele mai frumoase din Univers. Sunt buni şi blânzi, şi atât de frumoşi încât îi fac până şi pe cei mai cruzi piraţi spaţiali să plângă ca nişte copii.
— N-am auzit niciodată de îngeri, îl privi ea încurcată.
— Sunt sigur că eşti un înger, insistă Anakin. Poate că nu ştii încă.
— Eşti un băieţel ciudat, zâmbi din nou fata. Cum de ştii atât de multe?
Anakin surâse şi el, apoi ridică din umeri.
— Îi ascult pe toţi negustorii şi piloţii care vin aici. Aruncă o privire spre curte: şi eu sunt pilot, să ştii, şi-ntro zi voi zbura departe de locul ăsta.
Fata se apropie de un capăt al tejghelei, se uită în jur, apoi reveni la băiat.
— Eşti demult aici?
— De când eram mititel... de la trei ani, cred. Eu şi mama am fost vânduţi huttei Gardulla, care ne-a pierdut într-un pariu la curse, în favoarea lui Watto. Cred că Watto este un stăpân mult mai bun.
Fata se uită la el stupefiată.
— Eşti sclav?
