Ziua următoare se vădi clară şi luminoasă, cu sorii gemeni ai lui Tatooine proiectându-şi razele de pe cerul albastru şi senin. Furtuna de nisip se îndreptase spre alte regiuni, nivelând peisajul, mai puţin munţii, formaţiunile stâncoase ale deşertului şi clădirile din Mas Espa. Anakin se trezise şi se îmbrăcase înaintea oaspeţilor lui, dornic să ajungă la prăvălie şi să-i spună lui Watto planurile sale pentru cursa de a doua zi. Qui-Gon îl avertizase să nu se grăbească să-i povestească totul toydarianului, ci să fie calm şi să-l lase pe el să se târguiască. Anakin fusese însă atât de emoţionat, încât abia dacă îi auzise cuvintele. Maestrul Jedi ştia că va depinde numai de el să dea dovadă de toată viclenia şi diplomaţia de care era în stare pentru a-şi atinge scopul dorit.

Lăcomia era bineînţeles cuvântul de ordine în negocierile cu Watto, cheia care urma să deschidă toate uşile toydarianului.

Porniră din cartierul sclavilor către prăvălia lui Watto, cu Anakin deschizându-le drumul, urmat îndeaproape de Qui-Gon şi Padme, iar Jar Jar şi R2-D2 încheind grupul. Oraşul se trezise devreme şi fremăta de activitate – vânzătorii şi comercianţii îndepărtau şi măturau mormanele de nisip, reasamblau stâlpii şi copertinele, îndreptau căruţele şi gardurile stricate. Fopi şi rontosi trăgeau din greu acolo unde săniile şi droizii nu răzbeau. Camioanele aduceau deja alimente şi mărfuri proaspete din depozite şi magazii, iar pistele astroportului erau din nou gata să primească nave de pe alte planete.

Când se apropiară de prăvălie, Qui-Gon îl lăsă pe Anakin s-o ia înainte, pentru a deschide discuţia cu Watto despre cursă. Urmat de ceilalţi, maestrul Jedi traversă strada şi se apropie de o tarabă cu alimente, unde, folosindu-se de puterea de convingere, îl determină pe vânzător să se despartă de câteva dweezele moi, în aşteptarea momentului potrivit. După ce mâncară, porniră spre dugheana lui Watto. Surescitat deja de atâtea evenimente, Jar Jar se aşeză pe o ladă lângă intrare, rezemându-se cu spatele de perete şi privind în toate părţile, ca şi cum s-ar fi aşteptat să i se întâmple ceva îngrozitor. R2-D2 veni lângă el, scoţând bip-uri liniştitoare, încercând să-l asigure că totul era în regulă.

Qui-Gon o rugă pe Padme să-l ţină sub supraveghere pe gungan, fiindcă nu dorea ca acesta să intre în alte buclucuri. Tocmai se pregătea să intre, când fata îi puse o mână pe braţ.

— Eşti sigur? Întrebă ea cu o evidentă îndoială în ochii căprui. Să ne încredinţăm soarta în mâinile unui băiat pe care nu-l cunoaştem? Încruntă fruntea netedă:

Regina n-ar fi de acord.

Qui-Gon o privi pătrunzător.

— Regina nu trebuie să ştie.

Ochii fetei sclipiră sfidători.

— Ei bine, eu nu sunt de acord.

El o cercetă întrebător, apoi se întoarse fără un cuvânt.

În prăvălie, îi găsi pe Watto şi pe Anakin într-o discuţie aprinsă; toydarianul se legăna la câţiva centimetri în faţa băiatului, cu trompa încovrigată şi aripile albastre lovind rapid aerul, în timp ce gesticula violent cu amândouă mâinile.

— Patra goo bolla! Strigă el în huttă şi corpul durduliu îi vibră de iritare.

Băiatul clipi, dar îşi susţinu punctul de vedere.

— No batta!

— Peedunkel! zbură Watto încoace şi încolo, înainte şi înapoi.

— Banyo, banyo! ţipă Anakin.

Qui-Gon ieşi de sub umbra pragului şi se opri într-un loc unde putea fi văzut cu uşurinţă. Watto se întoarse imediat dinspre Anakin, clămpănind furios din buze, şi zbură spre Jedi, fără să-şi mascheze iritarea.

— Băiatul zice că-l sponsorizezi pentru cursa de mâine! Explodară cuvintele cu putere. Tu nu-ţi poţi permite să cumperi nişte piese! Cum de-l poţi înscrie în cursă? Cred că nu cu credite republicane!

Izbucni într-un râs răutăcios, dar Qui-Gon îi observă licărul de curiozitate din ochii ca două fante.

— Cu nava mea, recunoscu maestrul Jedi.

Băgă mâna sub poncho şi scoase un holoproiector micuţ. Apăsă pe butonul de activare şi proiectă holograma transportorului regal. Toydarianul zbură mai aproape, studiind-o cu atenţie.

— Nu-i rău. Nu-i rău deloc, spuse Watto, scuturânduşi trompa albastră, încreţită. Un nubian.

— E-n stare perfectă, mai puţin piesele de care am nevoie.

Qui-Gon îl mai lăsă o clipă, apoi stinse proiectorul şi-l strecură la loc, sub poncho.

— Pe ce concurează puştiul? Întrebă iritat Watto. În ultima cursă mi-a făcut praf ataşul. Este imposibil să fie reparat pentru Boonta.

Qui-Gon îi aruncă o privire lui Anakin, care era evident stânjenit.

— N-a fost vina mea. Sebulba m-a lovit cu gazele de propulsie. De fapt, am salvat ataşul. Aproape...

Watto râse sălbatic.

— Chiar aşa! Băiatul e priceput, fără îndoială!

Totuşi... clătină el din cap.

— Am câştigat un ataş la joc, îl întrerupse Qui-Gon, atrăgându-i atenţia asupra sa. Cel mai rapid construit vreodată.

Nu se uita la Anakin, dar îşi putea imagina expresia de pe faţa băiatului.

— Sper că n-ai omorât vreun cunoscut de-al meu! Şuieră Watto şi izbucni într-o nouă repriză de râs, apoi se stăpâni. Deci, tu dai ataşul şi taxa de înscriere, iar eu băiatul. Câştigul îl împărţim pe jumătate, da?

— Jumătate? Pufni Qui-Gon excluzând sugestia. În cazul ăsta, achită tu taxa de înscriere. Dacă vom câştiga, tu păstrezi premiul, mai puţin costul pieselor mele. Dacă pierdem, ai nava mea.

În mod evident, Watto era luat prin surprindere. Căzu pe gânduri, scărpinându-şi trompa şi bătând bâzâitor din aripi. Oferta suna prea bine şi era suspicios. Cu coada ochiului, Qui-Gon îl văzu pe Anakin privindu-l nervos.

— Oricum ar fi, ieşi în câştig, concluzionă Qui-Gon.

Negustorul lovi cu pumnul în palma deschisă a celeilalte mâini.

— S-a făcut! Spuse el, apoi se întoarse spre Anakin, chicotind pe înfundate. Prietenul tău face pariuri prosteşti, băiete! Mai bine învaţă-l ce ştii despre cum trebuie să tratezi pentru mărfuri!

Încă mai râdea, când Qui-Gon părăsi prăvălia.

* * *

Maestrul Jedi îi luă pe Jar Jar, Padme şi R2-D2 şi-i lăsă vorbă lui Anakin să li se alăture îndată ce Watto îl lăsa să lucreze la ataş. Deoarece negustorul era mai interesat de cursă decât de afacerile prăvăliei, îi dădu drumul băiatului imediat, instruindu-l să se asigure că vehiculul pe care-l va pilota va arăta cum se cuvine şi nu va fi o rablă care să-l facă pe toydarian de râs, pentru decizia lui prostească de a-l înscrie în concurs.

Ca urmare, Anakin ajunse acasă aproape înaintea lui Qui-Gon şi a tovarăşilor săi. Nerăbdător, îi conduse pe maidanul unde-şi ascunsese proiectul. Ataşul avea forma unei jumătăţi de cilindru îngust, cu o talpă palonier fixată de fundul plat, carlinga decupată în curbura superioară şi levierele de comandă ale direcţiei ataşate în lateral. Motoarele Radon-Ulzer, provenite de la o navetă de vânătoare, cu stabilizatoare aeriene în formă de cupe, remorcau ataşul prin cabluri de oţelton. Aspectul general era de gândac doop tras de două banthe.

Lucrând laolaltă, activară elevatoarele antigravitaţionale şi transportară ataşul şi motoarele enorme în curtea din spatele locuinţei lui Anakin. În timp ce Padme, Jar Jar şi R2-D2 îi ofereau asistenţă şi încurajări, băiatul trecu imediat la treabă, pregătind vehiculul pentru cursa de a doua zi.

Qui-Gon sui în veranda dinapoia casei, se uită în jur, pentru a se asigura că era singur, apoi activă comunicatorul şi-l contactă pe Obi-Wan. Ucenicul îi răspunse imediat, nerăbdător să afle noutăţile, şi Qui-Gon îl puse la curent cu situaţia.

— Dacă totul merge bine, vom avea generatorul de hiperpropulsie mâine după-amiază şi vom părăsi planeta, încheie el.

Tăcerea lui Obi-Wan era elocventă.

— Şi dacă planul eşuează, maestre? Am putea rămâne aici mult timp.

Qui-Gon privi peste mizeria din cartierul sclavilor, mai departe spre acoperişurile clădirilor din Mos Espa şi apoi către sorii ce dogoreau cu putere deasupra.