— Pare destul de serioasă. Mai bine am închide nava înainte să se înteţească.
Comunicatorul căpitanului piui şi Panaka îl scoase de la centură.
— Da?
— Mesaj de acasă, se auzi vocea lui Ric. Panaka şi Obi-Wan schimbară o privire.
— Venim imediat, răspunse căpitanul.
Urcară rapid rampa, etanşând-o în urma lor. Mesajul fusese primit în cabina reginei. Îndrumaţi de Olie, o găsiră pe Amidala şi cameristele ei, Eirtae şi Rabe, privind holograma lui Bibble care pâlpâia slab într-un colţ al încăperii, vocea guvernatorului întrerupându-se în timpul transmisiei.
-... tăiat orice aprovizionare până la revenirea voastră... rata deceselor creşte, catastrofic... trebuie să facem cum vor ei, înălţimea Voastră...
Imaginea şi vocea lui Bibble se estompară, apoi reveniră.
— Vă rog, vă implor, spuneţi-ne ce să facem! Dacă mă puteţi auzi, înălţimea Voastră, trebuie să mă contactaţi...
Transmisiunea pâlpâi şi se întrerupse. Vocea guvernatorului lăsă locul tăcerii. Regina stătea nemişcată, privind spre locul gol acum, cu îngrijorarea vizibilă pe faţa ei netedă. Mâinile i se frământau în poală, trădând o nervozitate pe care nu mai reuşea s-o ascundă.
Privirea i se întoarse spre Obi-Wan, iar acesta clătină iute din cap.
— Este o capcană, înălţimea Voastră. Nu răspundeţi, nu transmiteţi nimic!
Amidala se uită la el, nesigură preţ de o clipă, apoi înclină din cap, semn că a înţeles. Obi-Wan părăsi încăperea fără un cuvânt, sperând din toată inima că luase decizia corectă.
10.
Furtuna de nisip se dezlănţuise pe străzile din Mos Espa într-un vârtej orbitor şi sufocant, care trăgea cu o forţă nebănuită de haine şi de părţile expuse ale pielii. Anakin ţinea strâns mâna lui Padme, ca să n-o piardă, iar fermierul, fiinţa amfibie şi R2-D2 îi urmau, străduindu-se să ajungă în timp la locuinţa băiatului din cartierul sclavilor. Alţi localnici şi străini de planetă treceau pe lângă ei, angajaţi în tentative similare, cu capetele plecate, feţele acoperite şi corpurile parcă gârbovite de vârstă. Undeva în depărtare un eopie urla îngrozit. Lumina căpătase o nuanţă ciudată, gălbui-cenuşiu, filtrată prin nisip şi pietricele, iar clădirile dispăruseră sub o pâclă profundă şi impenetrabilă.
Deşi se lupta din greu cu furtuna, gândurile lui Anakin erau în altă parte. Se gândea la Padme, la şansa de a o duce acasă şi a o prezenta mamei sale, de a-i arăta proiectele sale, de a o mai ţine puţin de mână. Gândurile acestea îl copleşeau cu un val de căldură, şi în acelaşi timp de teamă. Se simţea mândru de el. Se gândea în acelaşi timp şi la fermier – dacă era fermier, ceea ce băiatul nu mai credea acum. Avea o sabie de lumină, şi numai cavalerii Jedi aveau asemenea arme. Era mai mult decât ar fi putut spera, ca un Jedi adevărat să vină în casa lui, să-l viziteze. Instinctul lui Anakin îl avertiza în acelaşi timp că nu se înşală – ceva misterios şi tulburător îi scosese în cale acel grup mic.
Se mai gândea, în cele din urmă, şi la visurile şi speranţele pentru sine şi pentru mama lui, sperând că din întâlnirea neaşteptată va rezulta ceva minunat, care să-i
schimbe viaţa pentru totdeauna.
Ajunseră în cartierul sclavilor, un vălmăşag de cocioabe cocoţate una peste cealaltă, astfel încât semănau cu nişte muşuroaie de furnici.
Toate locuinţele având ziduri şi scări comune. Piaţa din faţa lor era aproape pustie, deoarece furtuna îi făcuse pe toţi să se refugieze în case. Prin lumina slabă care răzbătea prin nisipul din aer, Anakin îşi conduse însoţitorii la uşa de la intrare şi o deschise.
— Mamă! Mamă! Am venit! Strigă el emoţionat.
Pereţii din chirpici, decoloraţi şi frecaţi bine, luceau blând în lumina slabă infiltrată prin ferestruicile arcuite, căreia i se adăuga strălucirea electrică, difuză, a plafonierelor. Se găseau în camera principală, un spaţiu destul de îngust, dominat de masă şi scaune. Bucătăria ocupa un perete, iar în lungul altui perete se afla bancul de lucru. Deschizăturile din ziduri duceau spre nişe şi dormitoare.
Afară, vântul urla pe lângă uşi şi ferestre, erodând încă o pojghiţă de pe exteriorul pereţilor.
Jar Jar privi în jur, curios şi în acelaşi timp uşurat.
— Essste plăcut, murmură el.
Mama lui Anakin îşi făcu apariţia dintr-un spaţiu de lucru lateral, ştergându-şi mâinile de rochie. Era o femeie de patruzeci de ani, cu păr şaten lung, strâns la spate, eliberându-i chipul ridat, purtând haine simple şi grosolane. Cândva fusese o femeie frumoasă, iar Anakin o considera şi acum frumoasă, deşi trecerea anilor şi greutăţile vieţii îşi puneau tot mai mult amprenta pe faţa ei. Zâmbetul cu care îşi întâmpină fiul era cald şi tineresc, dar dispăru imediat ce-i zări pe însoţitorii lui.
— Vai de mine! Exclamă ea încetişor, privind nesigură de la unul la altul. Annie, ce-i asta?
Anakin radia de încântare.
Prietenii mei, mamă. Zâmbi spre cameristă: Ea este
Padme Naberrie, iar aceştia sunt...
Se opri.
— Hopa, cred că nu prea vă ştiu numele, recunoscu el.
Qui-Gon făcu un pas înainte.
— Numele meu este Qui-Gon Jinn, iar acesta este Jar Jar Binks, arătă el spre gungan, care flutură din mâini în chip de salut.
R2-D2 emise un bip.
— Şi droidul nostru, R2-D2, completă Padme.
— Şi eu construiesc un droid, anunţă Anakin, nerăbdător să-i arate lui Padme proiectul său. Vrei să-l vezi?
— Anakin! Îl opri din drum vocea mamei, care se înăsprise la faţă. De ce i-ai adus aici?
El o privi neînţelegător.
— Afară-i furtună de nisip, mamă. Ascultă!
