Felul în care rostise cuvântul îl făcu pe Anakin să se simtă ruşinat şi mânios în acelaşi timp. O privi sfidător:
— Sunt o persoană!
— Iartă-mă, spuse ea repede, părând tulburată şi stânjenită. Cred că n-am înţeles toate lucrurile. Este o planetă necunoscută pentru mine.
Anakin o cercetă atent o clipă, gândindu-se la alte lucruri, şi dorind să i le spună pe toate.
— Şi tu eşti o fată necunoscută pentru mine, se trezi rostind şi sări de pe tejghea. Numele meu este Anakin Skywalker.
— Padme Naberrie, zise fata trecându-şi mâna prin păr.
Făptura ciudată care o însoţise pe Padme ajunsese în partea din faţă a prăvăliei şi se aplecase peste un droid mic, cu nas proeminent. Curioasă, îi apăsă nasul cu un deget. Instantaneu, braţele metalice ale droidului porniră să se mişte în toate părţile. Servomotoarele bâzâiră şi ţiuiră, după care droidul tresări şi începu să înainteze, însoţitorul ciudat al fetei porni după el, gemând înspăimântat, prinzându-l şi încercând să-l oprească, dar droidul îşi continua marşul prin prăvălie, dărâmând toate obiectele cu care intra în contact.
— Apasă-l pe nas! Strigă Anakin, care nu se putu abţinu să nu izbucnească în râs.
Făptura se conformă şi lovi cu disperare nasul droidului. Maşinăria se opri imediat, braţele şi picioarele se retraseră în orificiile lor, servomotoarele amuţiră şi droidul rămase nemişcat. Anakin şi Padme râdeau amândoi acum, iar râsetele lor sporiră când văzură expresia de pe chipul prelung al nefericitei făpturi.
Anakin se uită la Padme şi fata îi întoarse privirea. Râsetele lor se stinseră treptat. Fata ridică din nou mâna spre păr, dar nu-şi feri ochii.
— Am să mă-nsor cu tine, vorbi brusc băiatul.
După un moment de tăcere, ea începu să râdă din nou, cu un sunet melodios care nu-l deranja deloc pe Anakin. Însoţitorul ei dădu ochii peste cap.
— Vorbesc serios, insistă Anakin.
— Chiar că eşti ciudat, spuse Padme şi râsul i se stinse. De ce spui asta?
El şovăi.
— Probabil pentru că aşa cred...
Zâmbetul ei era strălucitor.
— Ei bine, mi-e teamă că nu mă pot căsători cu tine...
Făcu o pauză, încercând să-şi amintească numele lui.
— Anakin.
— Anakin, încuviinţă fata din cap. Eşti doar un băieţel.
Privirea lui o fixă insistent.
— Dar nu voi fi mereu, zise el încet.
* * *
În curtea-depozit, Watto studia ecranul memoriei portabile pe care o ţinea într-o mână şi căuta înregistrările din inventar. Cu braţele încrucişate în poncho, Qui-Gon aştepta răbdător, alături de R2-D2.
— Aha, l-am găsit! Un generator de hiperpropulsie T14!
Aripile toydarianului fâlfâiră nebuneşte, planând în
faţa maestrului Jedi; bătu în ecran cu un deget noduros:
— Ai noroc. Sunt singurul din Mos Espa care are aşa ceva. Dar ai putea la fel de bine să-ţi cumperi o navă nouă – ar fi mai ieftin. Apropo de asta, cum vei plăti, fermierule?
Qui-Gon se gândi.
— Am 20 000 de datari republicani...
— Credite republicane? Explodă dezgustat Watto. Creditele republicane nu-s recunoscute aici! N-ai altceva mai bun, de valoare?
Maestrul Jedi clătină din cap.
— Nu am nimic altceva. Ridică o mână şi o trecu prin faţa toydarianului: Dar creditele sunt foarte bune.
— Nu, nu sunt! Ripostă Watto, bâzâind furios.
Qui-Gon se încruntă şi trecu din nou mâna prin faţa creaturii albastre, aducând toată forţa puterii sale Jedi de convingere.
— Creditele sunt bune, repetă el.
— Ba nu sunt! Pufni Watto. Ce crezi că faci, de-ţi tot fluturi mâna aia? Te-oi credea vreun Jedi cumva? Ha! Eu sunt toydarian! Şmecheriile minţii nu ţin la mine, numai banii! N-ai bani, n-ai piese, nu facem nici un târg! Şi nimeni nu mai are un generator de hiperpropulsie T-14, pot să te asigur de asta!
Umilit, Qui-Gon reveni spre dugheană, urmat de R2D2. Toydarianul strigă după el să se întoarcă atunci când va avea ceva de valoare şi-l ocărî în continuare pentru că încercase să-i bage pe gât credite republicane. Maestrul Jedi reintră în prăvălie, exact în momentul în care Jar Jar scotea o piesă dintr-o stivă uriaşă, năruind cu zgomot întregul aranjament. Eforturile lui de a repara accidentul nu reuşiră decât să dărâme alt raft.
Băiatul şi camerista erau adânciţi în discuţie şi nu-i acordau nici o atenţie gunganului.