— Păi, hai să plecăm, atunci.
— Pan, eşti un laş.
— Bineînţeles că sunt. Pot să te întreb, te rog, ce ai de gând să faci? Ai să
sari şi ai să-i smulgi paharul din mâna lui tremurătoare? Ce-ai avut în cap?
— N-am avut nimic în cap, şi o ştii foarte bine, se repezi ea la el, în şoaptă.
Dar, acum, că am văzut ce a făcut Stăpânul, nu am de ales. Tu trebuie să
ştii ce este aceea conştiinţă, nu-i aşa? Cum pot eu să mă duc să stau în Bibliotecă sau în altă parte şi să-mi frâng degetele, ştiind ce se va întâmpla? N-am de gând să fac asta, te asigur.
— Asta ai vrut tot timpul, spuse el după un moment. Ai vrut să te ascunzi aici şi să te uiţi. De ce nu mi-am dat seama mai înainte?
— Bine, aşa e, spuse ea. Toată lumea ştie că pun la cale ceva secret. Că au un ritual sau ceva de genul ăsta. Şi am vrut să ştiu despre ce e vorba.
— Nu e treaba noastră! Dacă ei vor să-şi ţină secretele, atunci noi să fim mai presus decât ei şi să-i lăsăm în pace cu secretele lor. Ascunsul şi spionatul sunt pentru copiii mici şi proşti.
— Eram sigură că asta o să spui. Acum nu mă mai bate la cap.
Stătură amândoi tăcuţi pentru o vreme, Lyra într-o poziţie incomodă, pe lemnul tare al dulapului, iar Pantalaimon, cu antenele sale de molie îndoite şi răsucite, pe una dintre robe. Lyra simţea că o mie de gânduri i se războiesc în cap şi nimic nu i-ar fi făcut o plăcere mai mare decât să i le împărtăşească daimonului, dar ţinea şi ea la mândria ei. Poate că ar trebui să încerce să şi le lămurească singură. Primul gând era de nelinişte şi teamă, dar nu pentru ea. Avusese necazuri destul de des, aşa că se obişnuise cu ele. De data aceasta era îngrijorată pentru Lordul Asriel şi pentru ce puteau să însemne toate acestea. El nu venea prea des la Colegiu şi faptul că acesta era un moment de tensiune politică însemna sigur că el nu venea aici doar să mănânce, să bea şi să fumeze, alături de câţiva prieteni vechi. Ştia că atât Lordul Asriel, cât şi Stăpânul erau membri ai Conciliului Cabinetului, corpul consultativ al Primului Ministru, deci putea fi ceva legat de aceasta; dar şedinţele Conciliului Cabinetului se ţineau la Palat, nu în Camera de Odihnă a Colegiului Jordan.
Şi apoi, mai erau şi zvonurile despre care tot şuşoteau toţi servitorii de câteva zile. Se spunea că tătarii invadaseră Muscovy şi se îndreptau spre nord, spre Sankt Petersburg, de unde puteau domina Marea Baltică şi poate chiar cuceri întreaga Europă de Vest. Iar Lordul Asriel fusese în Nordul îndepărtat: ultima dată când îl văzuse, se pregătea pentru o expediţie în Laponia…
— Pan, şopti ea.
— Da?
— Crezi că va fi război?
— Nu încă. Lordul Asriel n-ar veni aici să ia cina dacă ar fi să înceapă un război săptămâna viitoare sau aşa curând.
— La asta mă gândeam şi eu. Dar mai târziu?
— Şşşşt! Vine cineva.
Lyra se ridică în capul oaselor şi îşi lipi ochiul de crăpătura din uşă. Era Majordomul care venise să aranjeze lampa, aşa cum îi poruncise Stăpânul.
Camera Comună şi Biblioteca erau iluminate cu lumină anbarică, dar în Camera de Odihnă învăţaţii preferau lămpile vechi, cu naftalină. N-ar fi schimbat asta pentru nimic în lume cât timp trăia Stăpânul.
Majordomul tăie fitilul, puse încă un buştean pe foc şi apoi ascultă cu atenţie la uşa dinspre Sală, după care se servi cu o mână de iarbă din narghilea.
Abia apucă să pună la loc capacul când clanţa se mişcă, făcându-l să
tresară speriat. Lyra încercă să nu chicotească. Majordomul îndesă grăbit mâna de iarbă în buzunar şi se întoarse cu faţa spre noul venit.
— Lord Asriel! spuse el, iar Lyra simţi cum o străbate un fior rece de surpriză. Nu-l putea vedea din locul în care era, şi încercă din răsputeri să
îşi înăbuşe impulsul de a se mişca şi de a se uita.
— Bună seara, Wren, spuse Lordul Asriel. Lyra asculta întotdeauna vocea aceea aspră cu un amestec de plăcere şi teamă. Am ajuns prea târziu pentru cină. Voi aştepta aici.
Majordomul păru foarte stingherit. Musafirii intrau în Camera de Odihnă
numai la invitaţia Stăpânului, iar Lordul Asriel ştia acest lucru; dar Majordomul observă şi că Lordul Asriel se uita fix la umflătura din buzunarul lui, aşa că se hotărî să nu protesteze.
— Să îl anunţ pe Stăpân că aţi ajuns, Excelenţă?
— Nu văd nimic rău în asta. Ai putea să-mi aduci şi nişte cafea.
— Foarte bine, Excelenţă.
Majordomul făcu o plecăciune şi se grăbi să iasă, cu daimonul călcând ascultător lângă piciorul lui. Unchiul Lyrei se îndreptă spre foc, îşi întinse braţele deasupra capului şi căscă precum un leu. Purta haine de drum. Lyra îşi aminti, cum făcea întotdeauna când îl vedea, cât de tare o înspăimânta
acest om. Era clar că acum nu mai putea ieşi neobservată; va trebui să stea cuminte şi să spere că nu o va descoperi nimeni.
Daimonul Lordului Asriel, o femelă de leopard alb, stătea alături de el.
— Vei proiecta imaginile aici? spuse ea încet.
— Da. Va fi mai puţină agitaţie decât dacă ne-am muta în Sala de Lectură.
Vor dori să vadă şi specimenele; îl trimit pe hamal imediat. Este un moment dificil, Stelmaria.
— Ar trebui să te odihneşti.
Se întinse într-unul dintre fotolii, iar Lyra nu îi mai putu zări faţa.
