— Aşa ziceam.
— Să înţelegem că panserbørn-ii n-au avut nicio legătură cu asta?
Lyra nu ştia ce înseamnă cuvântul acela, dar cu siguranţă învăţaţii ştiau.
— Imposibil, spuse învăţatul Cassington ferm. Niciodată nu s-ar comporta aşa.
— Deci nu-l cunoşti pe Iofur Raknison, spuse profesorul Palmerian, care făcuse câteva expediţii în regiunile arctice. Nu m-ar surprinde deloc să aflu că a început să scalpeze oameni după moda tătară.
Lyra îl privi din nou pe unchiul ei, care îi urmărea pe învăţaţi cu un zâmbet sardonic, fără să spună nimic.
— Cine e Iofur Raknison? întrebă cineva.
— Regele din Svalbard, spuse profesorul Palmerian. Da, exact, un panserbørn. Un uzurpator; şi-a croit calea către tron prin şiretlicuri, sau aşa
am înţeles; o personalitate puternică, însă în niciun caz un prostănac, în ciuda afectărilor sale ridicole – a pus să se construiască un palat din marmură din import – şi a înfiinţat ceea ce el numeşte o universitate…
— Pentru cine? Pentru urşi? spuse altcineva, şi toată lumea râse.
Profesorul Palmerian continuă:
— Vă spun eu că Iofur Raknison ar fi capabil să-i facă aşa ceva lui Grumman. În acelaşi timp ar putea fi făcut să se comporte total diferit, dacă
e cazul.
— Şi tu, Trelawney, ştii cum să-l amăgeşti, nu? spuse Decanul zâmbind dispreţuitor.
— Într-adevăr, ştiu. Ai idee ce vrea el mai presus de orice? Mai presus de orice titlu onorific? Vrea un daimon! Găseşte-i un daimon şi va face orice pentru tine.
Învăţaţii începură să râdă din toată inima.
Lyra era copleşită de uimire: ceea ce spusese profesorul Palmerian nu avea niciun sens. În plus, era nerăbdătoare să afle mai multe despre scalpuri şi despre Luminile Nordului şi despre Praful acela misterios. Fu dezamăgită, căci Lordul Asriel îşi termină parada de relicve şi diapozitive, iar conversaţia se transformă în curând într-o ceartă colegială: să-i mai dea sau nu ceva bani să înceapă o nouă expediţie? Argumentele veneau din toate părţile şi Lyra simţi cum i se închid ochii. Adormi buştean într-o clipă, cu Pantalaimon înfăşurat după gât în poziţia lui favorită de somn, ca o hermină.
Se trezi brusc, când cineva o scutură de umeri.
— Taci, îi spuse unchiul. Uşa dulapului era deschisă şi îi vedea profilul în lumină. Au plecat cu toţii, dar mai sunt câţiva servitori în preajmă. Du-te la tine în dormitor şi ai grijă să nu spui nimic despre toate astea.
— Au votat să-ţi dea banii? spuse ea somnoros.
— Da.
— Ce e Praful? întrebă ea, chinuindu-se să rămână în picioare după ce stătuse atâta timp ghemuită.
— Nu te priveşte.
— Ba mă priveşte, spuse ea. Dacă voiai să spionez din dulap ar fi trebuit să-mi fi spus ce să spionez. Pot să văd capul omului?
Blăniţa albă de hermină a lui Pantalaimon se zbârli. Simţea cum o gâdilă
pe gât. Lordul Asriel râse.
— Nu fi nesuferită, spuse el şi începu să-şi împacheteze diapozitivele şi cutia cu mostre. L-ai văzut pe Stăpân?
— Da, înainte de a face orice altceva a început să-şi caute vinul.
— Bine. L-am mai domolit pentru moment. Fă ce-ţi spun şi du-te la culcare.
— Dar unde pleci?
— Înapoi în Nord. Plec în zece minute.
— Pot să vin şi eu?
Se opri şi se uită la ea, ca şi cum n-o mai văzuse înainte. Şi daimonul lui îşi întoarse ochii mari şi verzi, de leopard, către ea, şi, sub privirile concentrate ale amândurora, Lyra se înroşi. Dar le aruncă o privire supărată.
— Locul tău e aici, spuse unchiul în cele din urmă.
— De ce? De ce locul meu e aici? De ce nu mă luaţi cu voi în Nord? Vreau şi eu să văd Luminile Nordului şi urşii şi aisbergurile, totul. Vreau să ştiu ce e Praful. Şi oraşul acela din aer. E o altă lume?
— Nu vii cu noi, copilă. Ia-ţi gândul; vremurile sunt prea periculoase. Fă
ce-ţi spun şi du-te la culcare, şi dacă eşti fetiţă cuminte o să-ţi aduc un colţ
de morsă, cu inscripţii eschimoşe. Dacă mai comentezi, mă supăr.
Daimonul său scoase un mârâit sălbatic înfundat, care o făcu pe Lyra să-şi dea seama deodată cum ar fi să se trezească cu nişte dinţi muşcând-o de gât.
Lyra îşi strânse buzele şi se încruntă la unchiu-său. El scotea aerul din recipient şi nu o băga în seamă, ca şi cum ar fi uitat de ea. Fără niciun cuvânt, cu buzele ţuguiate şi ochii micşoraţi, fata şi daimonul său se duseră
