sublocotenentului "cazuri" şi să-i explice că intenţia lui... Hurducările se înteţeau şi Apostol era nenorocit că vor sosi în Făget înainte de a fi avut vreme să se lămurească deplin, să înţeleagă şi sublocotenentul cum stau lucrurile, ca şi cum ar fi fost în faţa unui judecător de care atârna soarta lui.
3
Cam în acelaşi loc unde aseară stătuse de vorbă cu pretorul şi cu primarul, Apostol Bologa, între patru soldaţi cu baioneta la armă, aştepta acuma întoarcerea sublocotenentului care intrase să anunţe sosirea prizonierului. În fundul ogrăzii aceleaşi două automobile şi parcul de motociclete, lângă hambarul cu arestaţii, parcă aceeaşi santinelă, în coridor şi înaintea uşii din stânga, aceeaşi îngrămădire de soldaţi... Şi pomii înfloriţi în spatele acaretelor, şi fântâna cu cumpănă în mijlocul curţii... Numai soarele lumina mai vesel, şi oamenii, din ogradă, din ferestre şi chiar din uliţă, se opriseră în loc, uitându-se la ofiţerul între baionete, cu hainele murdare şi rupte, cu faţa tăbăcită de osteneală şi de emoţii...
Apostol simţea toate privirile ca nişte săgeţi drept în inimă şi iar începu să bolborosească: "Dumnezeu... Dumnezeu..." ca o apărare împotriva ruşinii grele ce-i moleşea întreaga fiinţă. Avea privirile ţintite spre vârfurile prunilor înfloriţi ce se înălţau deasupra coperişurilor din fundul ogrăzii şi astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ieşind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezând ochilor, îngrozit.
― Ce s-a întâmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câţiva paşi, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... şi iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire!
― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcând privirea spre Vidor cu o pâlpâire de bucurie.
În aceeaşi clipă însă îşi aminti că hârtia pe care i-a arătatei Varga, azi-noapte, era harta cu poziţiile şi se întrebă, în gând, ce-a vrut să zică Varga când i-a arătat-o şi de ce i-a arătat tocmai harta cu poziţiile?
― Înapoi! Nu-i voie! bufni un soldat, morocănos, către groparul care încerca să se mai apropie şi care se retrase îndată ca muşcat de şarpe.
Printre soldaţii grămădiţi la uşă, apăru sublocotenentul, făcând semn escortei să înainteze cu prizonierul...
Într-o odaie plină cu mese de scris de toate felurile, pretorul aştepta nerăbdător. Fusese înştiinţat chiar în cursul nopţii şi pregătise tot pentru accelerarea lucrărilor. În sfârşit, avea un "caz excepţional"! îşi freca mâinile şi umbla de ici-colo, lovindu-se de colţurile meselor. Pe faţă îi juca mulţumire şi emoţie. La o parte, lângă un birou, şedea plutonierul cu faţa cenuşie, frământând între degete un toc cu peniţa nouă.
Când intră Bologa, pretorul se opri în dosul unei mese, ascultă
grav raportul sublocotenentului, luă pachetul cu "obiectele"
prizonierului şi iscăli ceremonios o dovadă de primire. De îndată ce plecă însă sublocotenentul, faţa pretorului îşi recăpătă expresia de satisfacţie, încât Apostol zâmbi înseninat şi cu o încredere frăţească.
― Ei, domnule, zise pretorul cu un glas blajin, întocmai ca ieri când a sosit Bologa cu automobilul, să procedăm repede şi sistematic, să nu pierdem vremea! Nu-i aşa?... Scrie, plutonier!
Dumneata, poftim, ia loc... colea, mai aproape!
În vreme ce pretorul dicta plutonierului introducerea obişnuită, Apostol Bologa se aşeză pe un scaun, între cele două mese de scris, liniştit şi stăpânit numai de un simţământ supărător de ruşine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de două ori, dând din cap foarte mulţumit, desfăcu pacheţelul şi examină cu mare atenţie fiecare lucruşor, zâmbind uneori ca omul care-şi vede confirmate presupunerile, crescând astfel în propria-i preţuire.
― Iar acuma te rog să răspunzi, scurt, milităreşte, la întrebările ce ţi le voi pune! murmură pretorul, fără să-l privească şi continuând cercetarea "pieselor de convingere".
Apostol, cuprins deodată de o dorinţă violentă de a-şi descărca inima, răspundea grăbit, de-abia stăpânindu-şi limba, încercând la fiecare întrebare să explice pretorului îndemnurile tainice, adânc sufleteşti. Pretorul însă îl întrerupea mereu cu întrebări noi, uimitoare, adăugând că pe el îl interesează numai faptele precise, clare, nu explicaţiile. Vorbind, Apostol se încălzi şi i se aprinse faţa, iar în ochi i se ivi o strălucire stranie. În cele din urmă întreruperile îl enervară, încât se sculă şi zise cu glas ascuţit:
― Domnule căpitan, eu nu vreau să ascund nimic, nici o umbră, nici un amănunt care ar putea contribui la limpezirea... situaţiei!
Dimpotrivă, vreau să-mi deschid inima ca în faţa unui duhovnic, domnule căpitan, să se înţeleagă cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc...
― Nu uita că eu sunt numai judecătorul care doreşte să afle adevărul şi nicidecum duhovnic! răspunse pretorul cu un surâs rece şi puţin batjocoritor. Deocamdată avem un punct câştigat: încercarea de dezertare, mărturisită, nu-i aşa?
Bologa, mirat de surâsul lui, tăcu.
― Vasăzică, mărturisită şi recunoscută, urmă pretorul.
Motivele?... Hm... Sper că vom descoperi şi motivele, încetul cu încetul... D-ta te rog să-mi dai lucruri concrete, nu... echilibre sufleteşti! În orice caz, numirea în juriul unei Curţi Marţiale, recunoaşte şi d-ta, nu poate fi un motiv de dezertare la inamic, nu-i aşa? Dacă conştiinţa d-tale nu găsea nici o vină acuzaţilor, rămânea liberă să facă opinie separată... A împărţi dreptate sau a pedepsi pe cei vinovaţi nu-i o crimă, ci o datorie pentru orice om! în privinţa aceasta d-ta, om cu studii înalte, care mâine-poimâine aveai să joci un rol de seamă în societate, tocmai d-ta trebuia să...
― Uneori e mai îngrozitor să judeci pe alţii decât să fii judecat!
zise Apostol, parcă i s-ar fi aprins lumină mare în suflet.
― Da, fireşte, când cineva... Despre aceasta mai târziu! făcu pretorul, frecându-şi iar mâinile. Apoi, luând harta desfăşurată şi punându-i-o sub ochi, adăugă triumfător şi mândru: Dar aceasta cum se potriveşte cu povestea echilibrului sufletesc?... Eşti bun să-mi explici?
Apostol păli. Într-o secundă îi trecu prin creieri cum a minţit aseară că a uitat ceva şi cum a luat harta numai ca să-şi acopere minciuna faţă de Ilona... Şi totuşi, când a pus-o în buzunar, a simţit că trebuie s-o ia, negreşit îi trebuia.
― Asta e schiţa oficială, de la serviciul meu, îngână dânsul, uitându-se pe hartă şi căutând, instinctiv, drumul pe unde a vrut să
treacă dincolo şi locul unde s-a întâlnit cu Varga.
― Ştiu... sunt şi eu militar, zise pretorul cu dispreţ. Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale? Şi tocmai când încercai să dezertezi la inamic?
― Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, încurcat, roşind brusc şi apoi oprindu-se ruşinat că iar era să mintă.
― Să-ţi spun eu cum, reluă pretorul, privindu-l lung, cercetător.
Fiindcă n-ai vrut să mergi cu mâna goală! Nu-i aşa?
Bologa nu răspunse şi nici nu se uită în ochii pretorului care, după o mică pauză, continuă, îndoind harta şi aruncând-o pe birou.
― Şi acuma să-ţi explic tot eu şi motivele cele adevărate pe care d-ta cauţi să le acoperi cu basmele echilibrelor sufleteşti!
Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" şi interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei şapte spânzuraţi împreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizaţii de spioni şi trădători, cuibăriţi în inima diviziei din pricina indolenţei generalului care nu l-a ascultat pe dânsul. Fireşte că asemenea grupare criminală nu putea lucra atât de tainic fără o conducere deosebit de iscusită. Cei prinşi nu-şi mărturiseau nici în faţa ştreangului vinovăţia, o dovadă minunată de soliditate a organizaţiei. Ambiţia lui secretă a fost, de la început, să pună gheara pe şeful bandei.
Aceasta poate că i-ar dobândi şi o decoraţie, în afară de creşterea prestigiului înaintea tuturor. În sfârşit, Bologa! Pretorul se miră
numai cum de nu s-a gândit la el mai de mult şi nu l-a supravegheat. Bologa, român, pe frontul românesc... era la mintea
omului!... Dacă n-ar fi venit întâmplarea în ajutorul justiţiei, criminalul şi-ar fi putut continua opera nesupărat de nimeni: ofiţer cu decoraţii, erou... cine să-l bănuiască? Numirea lui în juriul Curţii i-a încurcat toate iţele. Cum să condamne el, şeful bandei, tocmai pe complicii săi? Ar fi riscat ca vreunul din acuzaţi, văzându-l în juriu, să
