1925 Publică în limba italiană, însoţite de studii, rapoartele misionarilor catolici din ţările române în secolele XVII şi XVIII, Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia dei secoli XVII e XVIII, Roma, Libr. de Scienze e lettere, 1925.

1926 Publică în Universul literar (XLII, nr. 51, 10 decembrie 1926, p. 2), condus de Perpessicius, o poezie de dragoste, Nova mihi apparuit Beatrix. Acesta este socotit de el, în Istoria literaturii, adevăratul debut poetic, deşi versurile le priveşte ca “improvizate”, reprezentând “un material prea sărac pentru caracterizare” (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ed. Fundaţiei, 1941, p. 838). Ia parte la şedinţele cenaclului “Sburătorul”. Ascultându-l vorbind, la prima vizită, E. Lovinescu s-a exprimat:

“Domnul Călinescu este mintea cea mai ascuţită a generaţiei de astăzi. Am credinţa că mă

va continua în critica literară“ (I. Valerian, Cu George Călinescu. Prin anii tinereţii, în Gazeta literară, nr. 40 (673). 30 septembrie 1965, p. 3.) De la 1 septembrie figurează pe lista corpului didactic al Liceului “Gh. Şincai”, unde rămâne până în 1935, exceptând perioada 1928— 1929, când e profesor la Timişoara. Era coleg cu E. Lovinescu, N.

N. Condeescu, I. M. Raşcu, Al. Graur.

G. Călinescu

1927 Iniţiază, la 15 ianuarie, în revista Viaţa Literară a lui I. Valerian, rubrica de literatură

străină. După câteva asemenea medalioane, va publica până în 1933 articole şi note cu subiecte din literatura română, la rubrica “Opere şi autori”, susţinută mai înainte de Pompiliu Constantinescu. În Sburătorul începe prin a da scurte fişe critice despre scriitori români, la rubrica “Aspectele vieţii literare”. La Sinteza, revistă condusă de G. Nichita, G.

Călinescu redactează pagina de critică literară, scriind de cele mai multe ori singur

cronica, recenziile, miscellanea. Memorabilă, polemica lui G. Călinescu cu E. Lovinescu. Începe colaborarea la Gândirea, rubrica “Idei, oameni, fapte”, colaborare care se sfârşeşte brusc în noiembrie 1929.

1928 Colaborare sporadică la Universul literar. Funcţionează ca profesor la Liceul “C.

Diaconovici-Loga” din Timişoara. 4 mai. Se căsătoreşte cu Elisabeta (Alice-Vera) Trifu, devenită “incomparabila Vera”, căreia îi va dedica seria de Opere.

1930 Publică la Roma

Altre notizie sui missionari cattolici nei paesi romeni, care ca şi Alcuni missionari... sunt extrase din Diplomatarium Italicum, condus de V. Pârvan (Iorgu Iordan, G. Călinescu şi Universitatea din Iaşi, în Revista de istorie şi teorie literară, tom.

XIV, nr. 3—4, 1965, p. 509).

noiembrie-decembrie. Conduce revista Capricorn, care are în vedere “ridicarea criticii profesionale”, prefigurând în cele două numere apărute Jurnalul literar. Colaborează la Vremea.

1931 Publică la Viaţa românească fragmente din Viaţa lui Eminescu, pe care o scrie în satul Rod, de lingă Sibiu. Contribuie la apariţia revistei Hermes şi colaborează la o revistă, cu apariţie efemeră, Licăriri, tot cu profil didactic.

1932 Publică la Adevărul literar şi artistic şi la România literară (revista condusă de L.

Rebreanu), fragmente din Viaţa lui Mihai Eminescu şi capitole din romanul Cartea nunţii.

Apare la Editura Cultura Naţională volumul Viaţa lui Mihai Eminescu, strălucit debut al autorului în istoria literară.

1933 Inaugurează la Adevărul literar fi artistic, la 12 februarie, Cronica mizantropului; mai publică o cronică sportivă (sub pseudonimul Sportiv); sub semnul probabilităţii stau cronicile semnate Dandy (o cronică a modei) şi Ovidius (cronică balneară) (Marcel Duţă, Cronica mizantropului, în Revista de istorie şi teorie literară, tom. XIV, nr. 3—4, 1965, p.

701— 711). Apare primul său roman Cartea nunţii. La propunerea lui G. Ibrăileanu este numit codirector al revistei Viaţa românească, împreună cu M. Ralea. G. Călinescu răspunde de partea literară, artistică şi redacţională, responsabilitatea pentru ţinuta ideologică şi politică revenindu-i lui M. Ralea. Apare ediţia a doua, revăzută, a Vieţii lui Mihai Eminescu.

1934 Întrerupe temporar activitatea la Viaţa românească. G. Călinescu a studiat la Biblioteca Academiei manuscrisele Eminescu.

1935 Apar volumele II şi III din Opera lui Mihai Eminescu. Cultura, Descrierea operei (Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă), colecţia “Scriitori români contemporani”.

1936 Apar volumele IV şi V din Opera lui Mihai Eminescu: Cadrul psi-hic, Cadrul fizic, Tehnica, Analize, Eminescu în spaţiu şi timp

(Editura Fundaţiilor pentru Literatură şi Artă). “Cei mai dedaţi cu emoţiile reci ale criticii ne vor lăuda mai puţin pentru munca umilă şi onestă şi vor ghici intenţia noastră de a nu face uz de talent, de a nu înăbuşi opera eminesciană în propria noastră sentimentalitate şi în stilistică. Am dorit a face ceea ce Sainte-Beuve numea fiziologia operei, istoria ei naturală

(Pens й es), adică acea disecţie înceată şi fără zgomot, care prin exactitatea şi curăţenia ei înrâureşte mai adânc asupra spiritului” (Postfaţă, vol. V, p. 375), Premiul Academiei “C.

Hamangiu”.

23 noiembrie. Îşi susţine doctoratul la Iaşi cu teza Analiza literară a unui manuscris eminescian: “Avatarii faraonului Tl а”. Candidatul propune comisiei de examinare (I.

Marinescu, M. Ralea, Octav Botez, O. Tafrali, Iorgu Iordan) ca teză complementară volumele l—II din Opera lui Mihai Eminescu. Colaborează la Revista Fundaţiilor.

1937 Reia activitatea la Viaţa românească.

G. Călinescu

1 octombrie. Numit conferenţiar provizoriu de critică şi estetică literară la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, ca succesor al lui Octav Botez. Apare culegerea de versuri Poesii (Editura Cultura Naţională) cuprinzând 11 piese.

1938 Apare Viaţa lui Ion Creangă (Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, colecţia

“Scriitori români contemporani”). “Ca şi în cazul lui Eminescu, am încercat a face portretul lui Creangă interpretând documentele. ă...îJudecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un portret totalitar, deoarece opera se află, întrucât îl priveşte pe Creangă, strâns legată de existenţa lui” (Postfaţă, ediţia 1964, p. 384). Mai apar: Enigma Otiliei (al doilea roman al său), ediţia I a Poeziilor lui Mihai Eminescu, întocmită şi comen-tată de G. Călinescu, ediţia a III-a, revăzută şi cu aparat critic, a Vieţii lui Mihai Eminescu.

septembrie. Călătoreşte în Franţa şi Italia.

1939 Jurnalul literar, foaie săptămânală de critică şi informaţie literară; director, G.

Călinescu, secretar de redacţie, G. Ivaşcu, corector, Al. Piru. Printre colaboratori se numără Adrian Marino. “G. Călinescu simţea nevoia să reediteze gestul critic al lui Maiorescu, opus unei întregi epoci de confuzie literară, în care scop se pun şi bazele asociaţiei “Noua Junime”, având ca organ Jurnalul în locul Convorbirilor” (Adrian Marino, La “Jurnalul literar”, în Viaţa românească, XVIII, nr. 6, iunie 1965, p. 190). Renunţă la colaborarea de la Adevărul literar şi artistic. Apar volumele Principii de estetică

(cuprinzând cursul de estetică ţinut la Universitatea din Iaşi), Liviu Rebreanu, T. Arghezi, în colecţia “Scriitori de ieri şi de azi” a Jurnalului literar.

1940 27 noiembrie. Asasinarea lui N. Iorga: “În legătură cu aceasta, după în veci infama lui asasinare, vorbind ca profesor studenţilor de la Iaşi, printre care se afla un grup de tineri cu fierberea puberală derivată în efervescenţa legionară, şi care au vrut să pro-testeze împotriva elogiului ce se aducea marei victime, G. Călinescu făcea netemător de consecinţe, un gest de energie, însoţit de repetarea elogiului, impunând tăcere zgomotoşilor delincvenţi” (Vladimir

1941 Istoria literaturii române de la origini până în prezent. “N-am făcut decât jumătate de pas, dar acest mic spaţiu înseamnă parcursul de la istoria literară de pură erudiţie la întâia istorie a literaturii române în înţelesul propriu” (Prefaţă, p. 5).

1942 10 ianuarie. Obţine definitivatul în postul de conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi.

1943 Debutează în dramaturgie cu piesa parabolă Şun sau calea neturburată (mit mongol). Ediţia a II-a din Poeziile lui Mihai Eminescu.

1944 Universitatea din Iaşi îşi suspendă cursurile. O bombă a căzut pe camera de lucru a lui G. Călinescu, arzându-i şi împrăştiindu-i biblioteca. Fundează ziarul Tribuna poporului.

Publică la Vremea, Ecoul, România liberă.

30 noiembrie. Numit profesor titular la Catedra de Istorie a Literaturii Române Moderne de la Universitatea din Iaşi.

Istoria literaturii romane. Compendiu.

1945 1 octombrie. Şef al Catedrei de Literatură Română Modernă de la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti. Inaugurează cursul cu prelegerea Sensul clasicismului.

Suplineşte Catedra de Limbă şi Literatură Italiană. Publică la Re-vista Fundaţiilor. La ziarul Naţiunea organizează pagina literară săptămânală.

30 noiembrie. Director al revistei Lumea.