1937 Reia activitatea la Viaţa românească.
G. Călinescu
1 octombrie. Numit conferenţiar provizoriu de critică şi estetică literară la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, ca succesor al lui Octav Botez. Apare culegerea de versuri Poesii (Editura Cultura Naţională) cuprinzând 11 piese.
1938 Apare Viaţa lui Ion Creangă (Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă, colecţia
“Scriitori români contemporani”). “Ca şi în cazul lui Eminescu, am încercat a face portretul lui Creangă interpretând documentele. ă...îJudecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică într-un portret totalitar, deoarece opera se află, întrucât îl priveşte pe Creangă, strâns legată de existenţa lui” (Postfaţă, ediţia 1964, p. 384). Mai apar: Enigma Otiliei (al doilea roman al său), ediţia I a Poeziilor lui Mihai Eminescu, întocmită şi comen-tată de G. Călinescu, ediţia a III-a, revăzută şi cu aparat critic, a Vieţii lui Mihai Eminescu.
septembrie. Călătoreşte în Franţa şi Italia.
1939 Jurnalul literar, foaie săptămânală de critică şi informaţie literară; director, G.
Călinescu, secretar de redacţie, G. Ivaşcu, corector, Al. Piru. Printre colaboratori se numără Adrian Marino. “G. Călinescu simţea nevoia să reediteze gestul critic al lui Maiorescu, opus unei întregi epoci de confuzie literară, în care scop se pun şi bazele asociaţiei “Noua Junime”, având ca organ Jurnalul în locul Convorbirilor” (Adrian Marino, La “Jurnalul literar”, în Viaţa românească, XVIII, nr. 6, iunie 1965, p. 190). Renunţă la colaborarea de la Adevărul literar şi artistic. Apar volumele Principii de estetică
(cuprinzând cursul de estetică ţinut la Universitatea din Iaşi), Liviu Rebreanu, T. Arghezi, în colecţia “Scriitori de ieri şi de azi” a Jurnalului literar.
1940 27 noiembrie. Asasinarea lui N. Iorga: “În legătură cu aceasta, după în veci infama lui asasinare, vorbind ca profesor studenţilor de la Iaşi, printre care se afla un grup de tineri cu fierberea puberală derivată în efervescenţa legionară, şi care au vrut să pro-testeze împotriva elogiului ce se aducea marei victime, G. Călinescu făcea netemător de consecinţe, un gest de energie, însoţit de repetarea elogiului, impunând tăcere zgomotoşilor delincvenţi” (Vladimir
1941 Istoria literaturii române de la origini până în prezent. “N-am făcut decât jumătate de pas, dar acest mic spaţiu înseamnă parcursul de la istoria literară de pură erudiţie la întâia istorie a literaturii române în înţelesul propriu” (Prefaţă, p. 5).
1942 10 ianuarie. Obţine definitivatul în postul de conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi.
1943 Debutează în dramaturgie cu piesa parabolă Şun sau calea neturburată (mit mongol). Ediţia a II-a din Poeziile lui Mihai Eminescu.
1944 Universitatea din Iaşi îşi suspendă cursurile. O bombă a căzut pe camera de lucru a lui G. Călinescu, arzându-i şi împrăştiindu-i biblioteca. Fundează ziarul Tribuna poporului.
Publică la Vremea, Ecoul, România liberă.
30 noiembrie. Numit profesor titular la Catedra de Istorie a Literaturii Române Moderne de la Universitatea din Iaşi.
Istoria literaturii romane. Compendiu.
1945 1 octombrie. Şef al Catedrei de Literatură Română Modernă de la Facultatea de Filozofie şi Litere din Bucureşti. Inaugurează cursul cu prelegerea Sensul clasicismului.
Suplineşte Catedra de Limbă şi Literatură Italiană. Publică la Re-vista Fundaţiilor. La ziarul Naţiunea organizează pagina literară săptămânală.
30 noiembrie. Director al revistei Lumea.
1945-1946 “Cronica mizantropului”, semnată Aristarc, apare număr de număr în săptămânalul Lumea.
1946 Ales deputat în Marea Adunare Naţională. Impresii asupra literaturii spaniole. Ediţia a II-a (revăzută) a romanului Enigma Otiliei şi a Istoriei literaturii române. Compendiu.
G. Călinescu
octombrie-noiembrie. Călătorie în U. R. S. S., după care publică fragmente care vor constitui volumul Kiev-Moscova-Leningrad. Director la Naţiunea, care apare până în 1949.
1947 Seria a II-a a Jurnalului literar, buletin al Catedrei de Istorie a Literaturii Române Moderne, continuând “în general” vechiul program, cu “excluderea caracterului popularizant”. Manualele de limba română pentru cl. I şi a II-a ale gimnaziilor unice, pentru clasele a III-a şi a IV-a ale liceelor de băieţi şi fete.
1 aprilie. Simpozion la “Dalles” despre “criza literaturii române”, pe care o combate împreună cu D. I. Suchianu şi Marcel Breazu.
30 aprilie—5 mai. Conferenţiază în calitate de deputat de Botoşani în diferite puncte ale judeţului, precum şi la Fălticeni, Suceava, Sibiu.
1948 29 mai. Membru activ al Academiei, în locul lui Sextil Puşcariu. Ocupă locul de academician alături de alţi critici: Perpessicius, Tudor Vianu.
1949 martie. Numit director al Institutului de Istorie Literară şi Folclor (devenit Institutul de Istorie şi Teorie Literară). Nuvelele Iubita lui Bălcescu, Catina, damnatul, Noi vrem pământ (Colecţia “Contemporanul”).
1952 Redactor responsabil al revistei Studii de istorie literară şi folclor ( în 1964, Revista de istorie şi teorie literară).
1953 Opera lui Ion Creangă, ediţie îngrijită, prefaţată şi cu un glosar de G. Călinescu.
Bietul Ioanide, roman a cărui redactare a terminat-o în 1949. Ediţia a II-a a piesei Şun.
septembrie-octombrie. Călătorie în R. P. Chineză. Scurtă călătorie în U.R.S.S.
1954 Iniţiază Istoria literaturii române, în monografii, cu studiul N. Filimon, sub egida Institutului de Istorie Literară şi Folclor al Academiei.
1955 Volumul Am fost în China nouă.
9 decembrie. Iniţiază la Contemporanul rubrica “Cronica optimistului”; numele lui apare săptămânal până la data de 12 martie 1965.
1956 Volumul Studii şi conferinţe. Ediţia a III-a, cu modificări, a romanului Enigma Otiliei.
Organizează cel dintâi spectacol de teatru, cu colaboratorii Institutului, punând în scenă
Franţuzitele, de C. Facca. Experienţa se va repeta anual, piesele fiind scrise de astă dată
de G. Călinescu, având ca tematică mici întâmplări din viaţa Institutului.
