El apucă de cămaşă copilul uneia din femei, i-o ridică spre bărbie, dezvelindu-i burta şi după ce se uită o clipă spuse:
- Fă-i o baie cu flori de muşeţel!
180
Apoi se adresă unei alte femei, spunându-i să se ducă la sanitar, să-i dea nişte prafuri, dar femeia cu copilul cu pete pe trup îi acoperi glasul:
- Domnule doctor, i-am făcut de trei ori, aşa cum mi-ai spus...
Un om care stătuse până atunci la o parte se apropie şi el de doctor, îl apucă de braţ şi spuse şoptit, cu un glas insinuant:
- Domnule doctor!...
Dar doctorul nu-l luă în seamă. Boţoghină se vârâse şi el printre ceilalţi şi se uita drept în ochii medicului, crezând că acesta are şă-şi aducă aminte de el şi are să-l cheme înăuntru. Doctorul deschise uşa fără să ia în seamă
glasurile numeroase care îl chemau şi pieri înăuntru cu bolnavul care era la rând.
- Ce să-i faci, zise un ţăran tânăr, posomorându-se şi căutând abătut un loc pe bancă. Un singur doctor la atâtea sate! De fier să fii şi tot nu pridideşti!
Cineva vru să răspundă, dar în clipa aceea un copil din braţele unei femei începu să ţipe. Femeia ieşi repede afară. Un om oftă greu şi se sculă
de pe bancă. O dată cu el se mai sculară încă vreo câţiva. După o jumătate de ceas, coridorul se goli mai mult de jumătate. Abia pornind prin curtea spitalului, oamenii şi femeile puteau fi văzuţi că sunt într-adevăr bolnavi. Un ţăran înalt ca o prăjină mergea încet, abia păşind, ţinut de două rude de amândouă braţele: sudoarea îi năvălea des pe frunte şi gemea încet, cu gura deschisă, cu privirile rătăcite; un altul însă, era singur, şi cât se sculase de pe bancă, începuse să se clatine ca beat, mergea orbecăind, ţinându-se de ziduri. Ieşi cu greu şi se aşeză pe iarbă aproape căzând pe brânci, în patru labe, ca şi când ar fi fost împuşcat.
- Omule, de ce nu intri acolo peste el? zise un muncitor, apropiindu-se de cel căzut şi ajutându-i să se întindă mai bine. Noi putem să mai aşteptăm, dar dumneata de nu intri peste el?
Omul vru să bâlbâie ceva, dar tot atunci curtea spitalului fu străbătută de un glas sfâşietor ca de cuţit. Privirile se întoarseră spre drum. Pe poarta spitalului se văzură intrând căţiva oameni care duceau o femeie pe o cergă.
O dăduseră jos din căruţă şi femeia ţipase crunt. Ajunşi în faţa scărilor, oamenii lăsară cerga cu femeia pe iarbă şi unul dintre ei se şterse pe frunte de sudoare şi intră în coridor. După câteva clipe,' doctorul ieşi afară şi întrebă
scurt, din capul scărilor, spre oamenii care stăteau alături lângă bolnavă:
- Când a născut?
- Ieri dimineaţă, domnule doctor! răspunse unul din ţărani, luându-şi pălăria de pe cap.
- Copilul trăieşte?
- Trăieşte, domnule doctor!
Medicul se apropie şi privi câteva clipe în jos spre bolnavă. Femeia stătea cu ochii închişi şi părea moartă; la soare, chipul ei arăta albastru, 181
livid. Doctorul se aplecă şi-i prinse încheietura mâinii între degete. Cât îi prinse însă încheietura, îi şi dădu drumul şi se răsti la oameni fără milă:
- A{i omorât-o! Aţi adus-o în căruţă şi i-aţi mâncat zilele!
Unul dintre cei trei oameni care aduseseră bolnava, la auzul acestor cuvinte tăioase, nu se putu nici el stăpâni:
- Am adus-o în căruţă? N-oi fi vrând s-o aducem cu aeroplanul!
- Haide, lasă vorba! porunci doctorul ca un militar. Băgaţi-o înăuntru.
Abia spre seară îi veni lui Vasile Boţoghină rândul la consultaţie. El intră în cabinetul doctorului şi spuse:
- Nu mă mai cunoaşteţi?! Am venit acum vreo două săptămâni...
Doctorul se apropie de el şi-l întrebă grăbit:
- Da! Ce ţi-am spus că ai?
Boţoghină vru să răspundă, dar doctorul întrebă iar, cu aceeaşi grabă
reţinută:
- Cum ţe cheamă?
Omul îşi spuse numele şi comuna iar doctorul îi întoarse spatele şi începu să răsfoiască un registru gros. Răsfoind, întrebă din nou:
- Când spui că ai fost aici?
- Acum zece-cin'şpe zile! răspunse Boţoghină nedumerit că doctorul nu-şi aduce deloc aminte de el.
- Vasile Boţoghină, din Siliştea-Gumeşti, zise doctorul cu un glas rece.
Păi asta e a treia oară când te consult! Ai fost la raze?
- Da, răspunse Boţoghină vinovat şi-i întinse doctorului sulul negru al radiografiei, pe care acesta îl desfăşură la lumină şi îl cercetă multă vreme.
- Stai jos. De ce nu stai jos? se adresă el bolnavului la sfârşit. Boţoghină
