se aşeză pe un scaun rotund şi alb şi începu să urmărească
intrigat fiece mişcare a doctorului. Medicul, după ce îi arătase omului scaunul, se aşezase la birou şi începuse să scrie pe o foaie. Scria repede şi mult, şi din când în când se oprea, ridica fruntea de pe foaie pentru câteva clipe, apoi, începea iar să scârţâie din peniţă. Acest lucru ţinu multă vreme şi când doctorul se ridică de la biroul lui, Vasile Boţoghină se ridică şi el.
Medicul însă nu mai arătă acum nici o grabă. El se aşeză pe un scăunel în faţa omului şi-i făcu semn să stea jos. începu să-i spună rar, apăsând pe cuvinte, cu un glas care uneori era străbătut de urme de neîncredere, alteori de ameninţare:
- Uite ce-ai să faci! Te duci acasă şi vinzi ceva: un cal, un bou, un pogon de pământ...
Se opri şi spuse după câteva clipe, ameninţându-l pe om cu reţeta:
- Ai să te duci la farmacie cu reţeta asta. O să-ţi trebuiască mulţi bani, pentru că ai să iai doctoriile astea dt trei ori. Dar nu e vorba numai de doctorii. N-ai voie nici să ridici un pai de jos. înţelegi? Nimic. Să nu faci nimic.
Şi în fiecare zi să mănânci ouă, să bei lapte mult şi să nu-ţi lipsească găina de la masă. Să vorbeşti cu sanitarul din sat să-ţi facă injecţiile şi să
182
te înveţe cum să iai doctoriile. Asta e o boală grea, dar voi nu vă
vindecaţi pentru că nu vreţi să cheltuiţi. Şi chiar dacă cheltuiţi, cât vă simţiţi niţel mai bine, gata, vă puneţi pe muncă să vă scoateţi pârleala pentru ce-aţi vândut. După o boală ca asta nu mai ai voie niciodată să munceşti prea mult... Doctorul se opri o clipă: Vrei să nu mori?
Boţoghină făcu ochii mari, înspăimântat şi răspunse repezit, dar nu îndată:
- Da, domnule doctor!
- Atunci să faci aşa cum ţi-am spus. începând de azi te întinzi cu burta la soare, mănânci bine, iai doctoriile astea şi după o lună de zile să treci iar pe la mine. Altfel să ştii că nu e glumă. Dacă ajungi să cazi la pat n-ai
. ce mai căuta la mine.
Medicul ieşi de după birou şi-şi puse mâna pe flanela cârpită a omului, care cât o simţi se şi ridică în picioare.
- Să nu-ţi pară lucru de glumă! că eu ştiu cum sunteţi voi: „Lasă că-mi trece", până începeţi să vă scuipaţi bojocii pe jos. Vă repeziţi pe urmă la doctor şi când vedeţi că nu vă mai poate face nimic, începeţi să înjuraţi că nu e bun doctorul.
- Domnule doctor, îl întrerupse Boţoghină, nedumerit mereu că medicul uitase ce-i spusese data trecută, păi eu am făcut rost de douăzeci de mii de lei, că mi-ai spus că mă bagi într-un spital unde o să mă fac sănătos într-o lună, două...
Medicul tresări.
- Douăzeci de mii? întrebă el neîncrezător.
- Păi aşa mi-aţi spus dumneavoastră!
- Ai la dumneata douăzeci de mii?! întrebă doctorul uimit, impresionat de privirea bolnavului, pe care abia acum i-o vedea. Era o privire lărgită,
strălucitoare de viaţă şi de speranţă, dar străbătută şi de umbre nedesluşite, umbre ale nopţilor de nelinişte şi spaimă.
- Păi am vândut din lot, domnule doctor! întări Boţoghină limpede şi uşurat, ca şi când ar fi fost de pe acum sănătos. Adăugă senin şi împăcat: Ce era să fac? Astă-primăvară au murit doi inşi la noi în sat, tot aşa au stat acasă şi...
- Uite ce e, Boţoghină, da, ştiu acuma... Aşa este, cu vreo douăzeci de mii de lei poţi să intri într-un tratament supravegheat, bine că ai vândut. Eu ţi-am spus data trecută să vinzi şi să faci rost de bani, aşa cum spun la fiecare.
Dumneata, bine că ai avut ce vinde... Uite ce-ai să faci: ...ia spune-mi, eşti cu căruţa?
- Cu căruţa, domnule doctor. Cu băiatul.
- Dă drumul căruţei acasă şi rămâi aici. Mâine o să te trimit la munte întrun sanatoriu...
183
XIV
A doua zi dimineaţa, Guica îşi luă ciorapul de gât şi porni spre casa fratelui ei să fie de faţă când Moromete şi cu toţi ai lui au să bage de seamă
că Paraschiv şi cu Nilă au fugit cu caii la Bucureşti. Se gândea încet, cu o bucurie care îi ungea inima, cum are să se întindă vestea numaidecât în sat că cei trei băieţi ai lui Moromete au fugit câteştrei de acasă cu caii şi cu oile şi că asta s-a întâmplat - şi Guica avea să aibă grijă să se afle întocmai aşa -
din pricina celor două fete ale lui Moromete, care vroiau ele să pună mâna pe averea fraţilor...
Plecarea aceasta se întâmplase cum nici ea, Guica, n-ar fi crezut că se putea mai bine; întâi Achim cu oile, acum două săptămâni; apoi seara trecută
cu amândoi caii, Paraschiv şi Nilă; astăzi era zi de sărbătoare, Sfinţii Petru şi Pavel; mâine toată lumea avea să iasă la secerat grâul. Mai întâi, Moromeţii, rămaşi, adică cele două fete, Tita şi Ilinca, Niculae şi mama lor Catrina, cu Moromete în cap, n-au să mai aibă ce mânca în timpul muncilor, nu mai aveau laptele; apoi, nu vor mai avea cu ce să se ducă la deal, o să
trebuiască să se ducă pe jos, cu secerile pe umăr; apoi, strânsul şi treieratul grâului, căratul lui pe arie şi celelalte munci: n-au să mai aibă cu ce le face, vor trebui să dea din colţ în colţ, să bată la porţile oamenilor după vite.
Acest dat din colţ în colţ îi săra inima Guichii. Şi mai ales dusul Moromeţilor la secerat pe jos. Şi încă: Niculae nu ştia să secere, Catrina Moromete trebuie să rămână acasă şi să facă de mâncare, să îngrijească de păsări, Moromete la fel, cu atâţia copii, se dezvăţase să muncească, stătea toată ziua pe mirişte, zicea că leagă snopii, fuma şi umbla încoace şi încolo; singurele care aveau să muncească rămâneau cele două fete.
„Na! Să vă săturaţi, gândi Guica, apropiindu-se de casa fratelui. Să
munciţi acum să vă iasă ochii din cap. Şi până să cumpăraţi voi cai şi oi, se întorc ăia cu buzunarele pline de bani! O să vedeţi voi atuncea ce-o să vă
facă ei, că v-aţi făcut stăpâne pe casa lor!"
Guica se apropie de podişca fratelui şi se opri pe ea, uitându-se în curte peste gard. Fata cea mare a lui Moromete, Tita, mătura bătătura cu un târn uriaş făcut din fire de rosmarin. Pe prispa casei stătea, într-o parte Moromete, iar în colţul dinspre drum Niculae şi cu sora lui mai mare, Ilinca. Niculae plângea încet, prelung, jelindu-se prosteşte şi spunând mereu unul şi acelaşi lucru:
