- Să dea cu ei în mă-sa şi în ta-său, dacă are aşa pumni, nu în oameni, spuse Ţugurlan liniştit. Unde e? Arătaţi-mi-l şi mie!

Fără să bage ei de seamă, venise în urmă şi sora lui Ţugurlan cu băiatul.

Când ajunseră printre căruţe, ea se apropie de fratele ei şi îl apucă de braţ.

- Stane! porunci ea.

- Nu, zise Ţugurlan, vreau să văd dacă e adevărat că e făină mai puţină.

- N-ai să poţi vedea!

238

- De ce?

- N-au să-ţi cântărească.

- Ba trebuie să cântărească, spuse Ţugurlan cu un glas înalt, făcându-i pe cei din jur să se înfioare. Ioane, hai încoace cu mine!

Mergeau printre căruţe cu paşi mari şi încordaţi. De câteva ori oamenii îl înconjurară, încercând să-l oprească, dar el le spuse că dacă sacii lui cântăresc atât cât trebuie n-o să fie nimic.

Auzi ce prostie! Vrea să cântărească făina când toată lumea ştie că fiii morarului „trăgeau" de mulţi ani. Chestia asta n-o mai discuta nimeni.

- Ce! strigă Ţugurlan uluit.

- Tu şi cuJon alJuJLMiâiJlU-Slisţi de„chestia-asta?-.râsF cineva.

- Las-o moartă, Ţugurlane!

- Cum?!

îl lăsară în pace. Ăsta parcă era căzut din cer, se mirau ei. Ăsta abia acum află cine erau ai lui Aristide. Ba mai rău: nu ştia nici ce putere aveau, că nimic bun nu ieşea dacă te ridicai împotriva lor. Dar dacă nu ştia aceste lucruri trebuie lăsat să le afle; nu te puteai numi un om întreg dacă nu ştiai cu cine trăieşti în sat.

Ţugurlan într-adevăr nu ştia acestejucrurj. Dacjnj>_-arJî^p_us_că_av£rea lui Aristide şi a fecioriîor~săi era de două ori .mai. mare dedtjnoşia maiorului ar fi rămas buimăcit. Şjji:aj ,fi,<*ezut.âLnicLun.caz_că_oamenîi care munceau cu ziua pe, pământurile lui AristideJrăiau,tot aţâţ de rău ca şi el. Faptul că

Aristide avea trei maşini de treierat, o moară cu valţuri şi o fabrică de ulei aici în sat şi gata să fie terminată în Tătărăşti altă moară şi presă de ulei, aceste lucruri le ştia, nu i se părea de mirare; cineva trebuia să aibă maşini de treierat; maşina de treierat şi moara cu valţuri, care îţi făcea făina albă de ţi-era milă să pui mâna pe ea, erau nişte minuni. Altceva era cu pământul; un om singur să aibă sute de pogoane de pământ, cum evea maiorul, în timp ce Ţugurlan să nu aibă nimic, asta nu mai era Q minune. Moara şi fabrica de ulei şi maşinile de treierat nu puteau fi împărţite. Dar moşia? Nu ştia că pe lângă moară şi maşini de treierat Aristide mai aveji cel puţin o sută de hectare de pământ şi mai mult de douăzeci de hectare de pădure şi vie...

încât faptul că Tache, feciorul lui Aristide, îl bătuse pe Ion al lui Miai pe nedrept i se părea lui Ţugurlan ceva de neiertat, tot atât de grav ca şi când ai descoperi că într-o familie tatăl îşi leagă copiii cu capul în jos. Există o putere şi un drept al tatălui asupra copiilor şi există şi o putere şi un drept al celui care are moară asupra celor care macină la ea, ai putere ca la urma urmei, dacă nu-ţi place de Ion al lui Miai, să-l goneşti de la moară şi să nu-i dai voie să macine, dar de unde dreptul să-l loveşti?

239

Ţugurlan era foarte liniştit, dar aceste gânduri îl stăpâneau cu atâta putere încât nu vedea cum ar mai putea să rămână liniştit şi bucuros cu el însuşi, cum se simţea în ultima vreme, dacă ar lăsa lucrurile aşa cum se petrecuseră. Bucuria de a fi liniştit şi împăcat n-ar mai avea nici o valoare.

IX

îl căuta pe feciorul lui Aristide cu nişte priviri negre, strălucitoare, cu chipul alb şi înţepenit. Tache se afla la marginea poienii cu căruţe, împreună

cu unchi-său Năstase. Venise un convoi dintr-un sat vecin şi u treceau pe listă pe aceştia care n-aveau moara lor în sat...

Ţugurlan îl zări şi, cu Ion al lui Miai după el, se îndreptă într-acolo. Se apropia cu paşi rari, cu fruntea sus, şi cei care îl văzură se înfiorară. Mulţi nu-l cunoşteau, şi întrebau cine era. De mult nu mai văzuseră un astfel de om şi faptul că ăsta, care arăta a fi unul stăpânit care ştia ce face, îndrăznea totuşi să nu se împace cu ceea ce de mult se stabilise în sat, îi făcură să uite ceea ce ştiau bine de ani de zile. Dacă el îndrăznea, însemna că el ştia ceva care ei nu ştiau şi înfriguraţi să afle acest ceva nou şi nebănuit care apăruse în mijlocul lor, lăsară căruţele fără pază şi începură să se apropie din toate părţile. Se apropiau însă cu grijă, mai mult la pândă decât hotărâţi la ceva. în orice caz, el avea dreptate, o ştiau % prea bine, şi dacă nu puteau face ceea ce făcea el, puteau totuşi să-l apere.

Tache §i Năstase se pomeniră fără veste cu Tugurlan lângă ei şi o clipă

se mirară. Tache era aşa cum spusese Armeanca, adică foarte gras şi avea o frizură înaltă şi deasă. Mirarea lui de o clipă scoase la iveală ceva care statura şi grosimea sa ascundeau şi anume faptul că era mult mai tânăr decât s-ar fi crezut. Altfel, cu ceafa mare, cu guşa care îi apărea sub bărbie, cu grosimea de butuc a trupului, ai fi zis că are cel puţin treizeci de ani. Nu numai ochii, dar şi gura şi nasul şi urechile i se ascundeau în grăsimea chipului. Braţele piereau şi ele de asemenea în umeri, parcă avea mâini numai de la coate în jos. Pe lângă el, Ion al lui Miai părea o creangă lipsită

de coajă şi frunze.

- De ce, întrebă Ţugurlan, l-ai bătut pe Ion al lui Miai?

Tache mai rămase o clipă cu ochii lui neclintiţi, nedumeriţi de apariţia lui Ţugurlan.

- Cine l-a bătut? întrebă Năstase.

- Dumneata l-ai bătut! afirmă Ţugurlan uitându-se la Tache. De ce? Ion al lui Miai ieşi în faţă cu chipul lui parcă strâmbat de lovituri, în realitate de umilinţa aceea pe care o îndurase şi de care vroia să scape, 240

şi atunci Tache îşi aduse aminte. Văzându-l, deodată, fără nici un fel de semn de furie, se repezi în el şi îl lovi iar cu pumnul cu atâta putere, încât Ion al lui Miai se prăbuşi.

- ...Pe mă-ta să te... iar ai venit, dumnezăul... sughiţă apoi Tache cu un glas straniu, neaşteptat de subţire pentru gâtul şi pumnii lui înfricoşători. Iar ai venit, fir-ai al dracului, mă faci pe mine hoţ, dumnezăul... M-a făcut hoţ, strigă el mai departe cu glasul acela, adresându-se unchiului său.

- De ce te-a făcut hoţ? întrebă Ţugurlan liniştit, fără măcar să-i arunce lui Ion al lui Miai o privire, ca şi când ceea ce făcuse Tache, noile lovituri pe care i le dăduse prietenului său, nu prezenta pentru el nici un interes. De ce te-a făcut hoţ? repetă el, de astă dată apropiindu-se mai mult de Tache, venind chiar lângă pieptul lui.

Aştepta răspuns. Se făcuse linişte.

- Ce?! guiţă Tache.

- De ce te-a făcut hoţ?

- Şi tu ce vreai? Şi tot aşa pe neaşteptate, îşi făcu vănt şi-şi repezi pumnul în capul lui Ţugurlan.

Acesta se feri, se trase înapoi şi vru să repete întrebarea, dar Tache, înfuriat că lovitura nu-i izbutise, îşi făcu vânt din nou, năpustindu-se ca orbul înainte.

Oamenii ţâşniră în lături, lăsându-i lui Ţugurlan loc să se retragă.

Ţugurlan se dădea îndărăt, repede, ferindu-se. Privirea sa strălucitoare nu-l slăbea însă pe fiul morarului şi se lărgea din ce în ce mai mult, fascinată

parcă de ceea ce vedea. Tache devenise parcă un vierme monstruos, din faţa căruia ori trebuia să se dea mai repede îndărăt, ori să-l omoare cu scârbă, cu groază şi cu mânie. Şi nu putu să se dea mai repede şi se opri şi îl lovi în faţă, o dată, de două ori, una după alta. în aceeaşi clipă sângele ţâşni din nasul şi gura lui Tache, şi acesta, buimăcit, nevenindu-i parcă să creadă, se uită zăpăcit în jur. Mugi şi se repezi iar înainte, dar de astă dată lovitura care o primi îl trimise de-a-ndaratelea şi îl culcă în cele din urmă la picioarele celor din jur. De acolo însă oamenii nu-l mai lăsară să se repeadă, nu mai putură îndura să-l vadă cu sângele acela cleios curgându-i din nas şi îl împinseră la margine şi umplură cu trupurile lor golul dintre ei şi Ţugurlan.

Tache se zvârcolea însă mereu să se repeadă, dar oamenii îl ţineau uitându-se la el cu dispreţ.

Năstase fusese luat fără veste, n-avea în clipa aceea pe nimeni de-ai lui care să-i sară în ajutor, încât văzându-l pe nepotu-său trântit la pământ, nu îndrăzni să sară să-l răzbune, se smulse de lângă căruţă şi o luă spre şosea cu paşi repezi. Cineva băgă de seamă şi strigă:

- Fugi, Ţugurlane!

241

Se îngrămădiră toţi pe el şi-l îndemnară să urce în căruţă şi să fugă cât mai repede. Năstase avea să se întoarcă cu ai lui de prin Cotoceşti şi au să-l taie.

- Cum adică! strigă Ţugurlan. Ei sunt hoţi şi sar cu pumnii pe mine şi pe ăsta şi tot ei să mă taie? De ce să fug? Să cântărească sacii, să fiţi martori, am să-l dau în judecată! Adică cum...