„Că-ţi fac proces!" „De ce să te înjur?" „Păi fiindcă o să cheltuieşti degeaba şi o să mă înjuri pe mine

247

că te-am pus la cheltuială!" Se duce omul acasă. Mai vine el altă dată să-mi ceară să-i fac proces? Nu mai vine! De ce? Pentru că a băgat la cap că

mai bine să se fereaş£ă de^ojnnuJL^rimar şi de domnul Crâşmac şi şă ţi-ajnngă r.i| q\ )a_ prnr.e.s. Acum şase ani era unul al lui Ciucă, de acolo de la ei din Cotoceşti. Stătea toată iarna pe la ei prin curte, tăia lemne, vai de capul lui, avea o grămadă de copii. Vara muncea toată ziua pe câmp, cu muierea şi cu copiii (copiii şi muierea mai veneau acasă, dar el rămânea şi noaptea, dormea la vie, le păzea via aia cu struguri albi). Şi mă pomenesc într-o zi că vine la secţie. „Ce e, mă, Ciucă?" Aşa şi pe dincolo, s-a îmbolnăvit şi a zăcut în spital. Era alb la faţă. „Şi ce vreai de la mine? Vorbeşte şi tu mai tare, că nu se înţelege nimic", i-am spus eu (abia i se auzea glasul!). Hîr-mîr, abia am putut să pricep că domnului Năstase nu-i mai plăcea de el şi că

tocmise altă slugă. Dar nu era aia, că mai găsea el unde să muncească, dar zicea că avea la el cinci mii de lei. Am rămas trăsnit. „Cinci mii de lei?" „Am adunat şi noi, zice, să cumpărăm un pogon de pământ". Avea două fete mari şi zicea că una să ia pogonul de pământ, alteia să-i rămână casa, iar băieţii când s-or face mari, e mai lesne cu ei, că sunt băieţi, dar fetele e greu să se mărite fără nimic. M-am dus la Aristide şi l-am întrebat. „Habar n-am, zice, fi-meu, Tache, se ocupă cu chestiile astea, întreabă-l pe el". „I-am dat toţi banii, dă-l în mă-sa", mi-a răspuns Tache. Nici măcar n-a vrut să stea de vorbă. L-am chemat iar pe Ciucă: „Ai martori că ai muncit la el?" „Păi toată lumea ştie", zice. „Dar ai martori căjiuJisa_dat nimic?" „Păi el trebuie să aibă martori, nu eu", zice Ciucă. Hm! Avea şi el dreptate. M-am dus iar la Tache. „Ai chitanţă

că i-ai plătit cinci mii de lei?" „Care cinci mii de lei? zice Tache. L-am ţinut pe mâncare şi îmbrăcăminte." „Domnule Tache, îi spun, omul a venit la mine şi declară că a muncit la dumneavoastră cinci ani de zile, cu o mie de lei pe an, cu mâncare şi un rând de haine pe iarnă. El aşa zice." „Minte, dă-l în mă-sa."

„Are martori, zic, are să te dea în judecată." „Să mă dea, zice, şi eu am martori." Nu era de competenţa mea, aşa că nu i-am făcut eu procesul, i l-a făcut alde Dobrescu, avocatul. II ţii minte pe Ciucă? Era unul aşa, înalt şi slab, cu nasul mare, cam ameliţa de-un picior, îi scăpase odată securea în fluierul piciorului. Era pe primăvară. L-a apucat primăvara ailaltă şi procesul

tot nu l-a câştigat. Pe toamnă a căzut iar la pat şi a murit în spital.

Şeful de post se opri şi-şi udă gâtlejul uscat cu un pahar de vin. Se uită la Ţugurlan şi mormăi: - De ce nu beai?

Ţugurlan apucă paharul şi îl dădu pe gât. Se înnoptase de mult şi între timp muierea aprinsese lampa şi o pusese în firidă.

248

- Acum trei ani, pe toamnă, vine la mine al lui Baltac cu falca ruptă.

„Dom'şef, zice, dau declaraţie că aşa şi pe dincolo şi mă duc şi-l omor." „Pe cine, mă?" „Pe Tache al lui Aristide." „Ce ţi-a făcut?" O chestie cu nişte lemne... într-o noapte Tache a trimis doi inşi cu tunicile în cap, i-au spart lui alde Baltac geamul, au intrat peste el şi l-au bătut numai în fălci. „Nu da nici o declaraţie, îi spun, du-te în... mă-tii, omoară-l, fă ce vrei, dar dacă te dovedesc cu martori, puşcăria te mănâncă." S-a pus alde Baltac la pândă şi l-a prins; a stat şi a aşteptat câteva luni până a crezut Tache că nu mai e nimic şi într-o noapte Baltac şi cu frate-său, şi ei tot cu tunicile în cap, l-au prins şi l-au bătut tot aşa, în fălci... Dar mai rău! Prinde orbul scoate-i ochii!

Am anchetat cazul de faţă cu Tache şi cu tat-său, domnul primar: „Baltac, unde-ai fost în seara cutare, la ora cutare?" „în seara cutare, la ora cutare, zice Baltac, am fost la Pălămida să cumpăr nişte blană." „Blana mă-tii, zic, lasă că-ţi arăt eu ţie". „Am martori că am plecat / cu căruţa şi dacă vreţi uite şi hârtia de vânzare de la negustor cu data şi TV-ziua aiaj întrebaţi şi negustorul." (Dracu să-l ia pe Baltac, cum băgaseel / în cap sa se ferească! Chestia cu hârtia de laTnegusţor nici eu n-aşi fi putut ' . să-TlnvaTmai bine; nu ştiu cum o fi aranjat el cu iigguşţgniLăi.Qirn. jle-a I pândit el ca chiar în ziua aia să-i prindă pe Tache!) L-am dat afară şi 1|' i-am spus lui Aristidej.jJDjamnuIejmmar, vă spun etT["nu e ăsta!" Â scăpat I Baltac de puşcărie, căjlacăjvu_venea la mine^ ar fi^fost în stare să se ducă

orbeşte peste ăla şi s-o păţească! Ei şi acum, azi pe seară aşa, stăm eu în secţie şi-mi făceam rapoftuX"în*cepu şeful deodată cu alt glas, dând la o parte sticla goală şi turnând din cealaltă. „Ţîrrr! Domnule şef, vino imediat . la primărie că a sărit unul să-l omoare pe fi-meu!" „Cine dracu o fi nebunu ăla?

mă întreb eu. Unde domnule primar?" „La moară!" „Cine e?!" „Unul al lui Ţugurlan!" Al lui Ţugurlan! Cum să nu ştiu! Atunci, când cu chestia cu nunta, când l-ai bătut pe ăla la nuntă, crezi că n-am aflat?! Crezi^că n-a venit; ălaJajnine^^PăijdrjLaj^ţe^a^us să zici ce i-ai zis? i-am spus eu. N-am dreptul să-l, chsmJa.jie.etie fiindcă .ULte.-ai fegatde el şi nu el îe tine." Dar cu.muier^a^lui^ta^^GQj£lici1_când i-ai turnat laptele în cap? Jpă-l în judecată", i-am spus lui Stan Cotelici, dar el nu vrea să te dea pentriTatâta lucru, că ar fi râs lumea de el, ar fi j/ruj^şăj^gciiejne la „secţie şi să te bat. Te-am chemat? Nu te-am cEemat! Puteam să te chem?! Puteam!!! Puteam să-ţi trag, în mod legal, o bătaie a dracului, s-o ţii minte cât oi trăi?! Cum să nu pot, d-aia sunt şef! N-am făcut chestia asta! Eu nu fac chestii d-astea! Dar acum, frate Peline, ai pus-o de mămăligă! încheie şeful de post pe neaşteptate cu un glas dramatic. Ai crezut că-mi bat joc de tine când ţi-am spus acolo în faţa primăriei de ce n-ai venit să-mi spui

- Chiar dacă ştiam, tot nu veneam, răspunse Ţugurlan răguşit de tăcere.

249

mie!

Jandarmul se posomori şi nu mai spuse nimic timp de câteva minute.

Rămase nemişcat, cu mâna pe pahar, cu pleoapele peste ochi. S-ar fi părut că acest răspuns îi amintea de ceva şi că amintirea aceasta îl uimea, de altfel

ca şi răspunsul lui Ţugurlan. îşi ridică încet pleoapele şi se uită la omul din faţa sa cu privire străină, rece: nu mai înţelegea. Se posomori din nou şi turnă

vin, de astă dată numai în paharul său, atât de mult îl stăpânea neînţelegerea. Nu se lipise oare nimic din tot ceea ce spusese el de Ţugurlan? Se uită bănuitor la el şi îl întrebă:

- Unde e puşca?

- E la mine.

- Ad-o încoace!

Ţugurlan se ridică, se duse la paie şi aduse arma. Jandarmul o luă şi o puse alături, lângă el. Se făcuse târziu. Jandarmul se ridică, mai turnă un pahar, pe care îl bău din picioare, apoi spuse:

- Eu n-am să-ţi fac nimic, dar ai lui Aristide n-au să se uite la bani ca să

te bage în puşcărie. Bună-seara!

- Bună-seara, dom' şef! răspunse Ţugurlan, cu un glas curat şi ieşi \ după el să-l petreacă.

**■ Jandarmul nu-l minţise pe Ţugurlan, tot ceea ce spusese era adevărat. Dar nu-i spusese totul. După ce Ţugurlan fugise cu căruţa, Aristide intrase în primărie..-furios, şi chemase la telefon pe pretorul plăşii, cu care era prieten, şi căruia îi ceruse să intervină la legiunea de jandarmi să vină

cineva în comună unde şeful de post, ca un papă-lapte, a fost bătut şi dezarmat de oameni. Primarul avea de mult bănuiala că şeful de post îi ascundea unele lucruri, nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Tache acum trei ani, şi vroia să scape de el, să fie mutat din comună.

Şeful de post înţelesese că dacă vine şeful legiunii şi îl găseşte fără armă

o să fie sancţionat şi încercase să-I îmblânzească pe Aristide, dar Aristide se făcuse că nu înţelege şi atunci jandarmul plecase spre Ţugurlan, hotărât să

facă orice ca să pună mâna pe armă.

Când îl văzuse pe Ţugurlan în mijlocul bătăturii, înţelesese că acest om nu se sperie de el cu una, cu două, în primul rând era de mirare că nu fugise, şi că nu va izbuti decât cu vorbă bună să-i ia arma. Dacă Aristide n-ar fi chemat legiunea, l-ar fi iertat pe Ţugurlan, l-ar fi ţinut câteva zile.__

la arest, i-ar fi tras de astă dată o bătaie pentru că sărise asupra lui şi i-ar_ fi .dat drujnuLfărăjsă-i maiiacă acte. încât nu minţise nici când îi spusese

~ la sfârşit că el n-o să-i facă nimic, dar ştia că în aceeaşi seară va trebui să

se întoarcă şi să-l ridice şi acest lucru nu i-l spusese. ~~

Ţugurlan era încă la masă când auzi poarta bătăturii deschizându-se.

- Tot eu sunt, Ţugurlane, spuse şeful de post în şoapă (era acum însoţit de doi soldaţi). Ce faci, te-ai culcat?

- Nu, taman mâncasem.

250

T

Şeful de post intră în curte şi se aşeză pe prispă.

- Ţugurlane, Aristide a telefonat la legiune, îi spuse el. Când m-am dus la secţie şi am vorbit şi eu cu legiunea, dom' majur mi-a dat ordin să te trimit acolo cu escortă; aşa că îmbracă-te, ia-ţi ceva de mâncare, şi ceva bani dacă

ai, şi hai să mergem!

- Dom' şef, dar dumneata de ce n-ai raportat cum s-a întâmplat? Dumneata ştii că eu nu...

- Lasă vorba, Ţugurlane! Ţi-am spus adineauri că n-am ce să-ţi mai fac!

După ce că-mi sari în cap, mai vreai să te şi apăr.