- Bagă de seamă, Teodorescule! Să-i... dumnezeul mă-sii dacă n-am să
te fac eu pe tine să tremuri şi să mă ocoleşti zece kilometri când ai să mă
vezi! Bagă de seamă! Vrei să te pui cu mine şi să mă muşti de c..., dar eu îţi spun că am c... tare şi ai să-ţi rupi dinţii în el.
Parohul Petre Provinceanu interveni cu glasul lui bisericesc:
- Ascultă, Florică, nu striga aşa că te-aud copiii de afară.
- Lasă-mă, părinte, că am ajuns cu toţii o adunătură de nebuni, nu de învăţători, continuă să strige directorul. Nu te uiţi la el cum stă şi se uită la mine ca un...
în clipa aceea soţia învăţătorului Teodorescu sări în sus şi începu şi ea să strige cu glas subţire, piţigăiat şi care se vedea că tot timpul se încărcase de revoltă:
- Păi să-ţi fie ruşine, domnule director, cu înjurăturile şi mitocăniile
dumitale. Am să te dau în judecată, toată lumea e martoră! Da, am să te dau în judecată şi n-am să te las până nu înfunzi puşcăria! Mocane! Ai venit aicea în iţari şi te-ai ghiftuit şi acum urli şi strigi la el parcă ar fi ordonanţa ta! Mă
mir că nu-ţi crapă obrazul de-atâta neruşinare.
Glasul învăţătoarei clocotea de atâta revoltă şi ură, încât directorul rămase încremenit şi prostit în faţa ei. Ea îşi îndreptă privirea spre cei doi învăţători Bădilă şi Enăchescu, şi li se adresă palidă, tremurând de indignare:
- Să vă fie ruşine că staţi şi vă uitaţi la un astfel de spectacol. Ruşine!
Huo!
Adevărul era că soţia lui Teodorescu nu se putea împăca cu gândul că
„mocanul" luase locul de director bărbatului ei. După prima izbucnire, Toderici îşi reveni din surpriză. El rânji cu grosolănie şi spuse:
- Măsoară-ţi cuvintele, madam, să nu ţi le măsor eu!
193
Nu apucă să termine. Soţia învăţătorului Teodorescu apucă strâns călimara mare şi grea de pe masa cancelariei şi o repezi drept în capul directorului. Acesta se feri şi călimara plesni în ţăndări în portretul regelui Carol al II-lea de pe peretele opus. Geamul portretului se sfărâmă cu zgomot şi trăsăturile „primului învăţător" fură boroşcoite de cerneală şi de lovitură.
Portretul începu să se clatine în sfoara şi cuiul de care era agăţat, fără să
cadă însă, şi se clătina încet la dreapta şi la stânga ca şi când şi-ar fi mustrat părinteşte corpul său didactic din cancelaria şcolii, învăţătoarea, văzând că
dăduse greş, apucă în mână un scaun şi se repezi spre Toderici; se făcu o învălmăşeală mută şi încleştată; Toderici îi smulse scaunul cu uşurinţă; femeia apucă altul; soţul ei sări şi se repezi spre director; parohul Petre Provinceanu îi ţinu calea; în cele din urmă învăţătoarea, aprinsă la faţă, izbucni în plâns şi îşi apucă soţul de braţ; îşi pierduse firea.
- Haide d-aici! Ţi-am spus de la început să nu vii astăzi la serbare! T?
Teodorescu îşi desprinse braţul, deschise uşa cancelariei şi o împinse uşor afară.
Rămaşi singuri, cei şase bărbaţi se priviră unul pe altul în tăcere şi pe nesimţite corpul didactic se împărţi în două tabere. Singur parohul Andrei Bălan nu se amestecă; el porni spre uşă şi ieşi afară fără să scoată vreun cuvânt.
- Domnule director, începu tânărul Bădilă, bagă de seamă că se aude!
Şcoala asta nu e casa noastră particulară.
Toderici trase un scaun şi se aşeză oftând agresiv. El răspunse cu un glas care căuta să-l atragă pe tânăr de partea sa şi să-l izoleze pe fostul director.
- Lasă-mă în pace, dragă Aurele, asta e curată bătaie de joc... Vezi ce-a făcut cu cerneala? Cum dracu să nu înjuri... dumnezeul mă-sii, când te scoate din sărite? Eu ştiu că nu învaţă bine, dar dă-l în mă-sa, n-o să fac din el un savant. Şi pentru asta trebuie lăsat repetent? Dă-o dracului, Teodorescule, că întreci măsura!
- De ce întrec măsura? întrebă Teodorescu aşezându-se şi el pe scaun.
Eu nu pot să trec clasa un elev care îşi bate joc de carte. Pentru că băiatul tău nu e prost şi ar putea să înveţe şi ţi-am spus de atâtea ori să-l ţii din scurt. El ştie că tat-său e învăţător şi director şi în loc să înveţe îmi terorizează clasa ca o bestie.
- Lasă, măi Teodorescule, zise parohul Petre Provinceanu/plimbându-se
agale pe lângă biroul cancelariei. Ce dracu, parcă ai fi venit acum de pe băncile şcolii normale.
- Ca un Apostol de Cezar Petrescu, completă Enăchescu vrând să fie ironic. Domnule Teodorescu, continuă el, de fapt numai dumneata eşti 194
de vină, pentru că n-ai ştiut să sădeşti în el dorinţa de carte! Asta e! S-o ştii de la mine, nu te supăra.
- Lăsaţi-l, dragă, că eu nu mă supăr, zise directorul ridicându-se de pe scaun. Să-mi lase copilul repetent. Bine! Lasă-l repetent, Teodorescule! pe cuvântul meu de onoare! Şi ce-o mai fi pe urmă om mai vedea.
- Domnule Enăchescu! strigă fostul director furios. îmi spui mie că n-am ştiut să sădesc în el dorinţa de învăţătură? Ai uitat că până mai anul trecut veneai aproape în fiecare zi la mine să te învăţ cum să predai o lecţie? Acum ţi s-a îngroşat obrazul şi faci ironii.
- Teodorescule, linişteşte-te, dragă, murmură cu blândeţe parohul Petre Provinceanu. Ce-o să creadă lumea despre noi dacă ai să-l laşi pe băiatul lui Florică repetent? „Ia uită-te, o să zică, mama lor de învăţători, că proşti copii mai au". Gândeşte-te şi tu, ce dracu!
Teodorescu vru să răspundă, dar fu întrerupt de revenirea în cancelarie a celor care ieşiseră: parohul Andrei Bălan şi învăţătoarele Lily şi soţia lui Teodorescu.
- Haide că s-a strâns lumea şi aşteaptă, e curtea plină, spuse parohul Andrei Bălan lăsând uşa deschisă.
XVII
