din ei, că avea ceafa groasă; ălălalt nu-ş' ce era, că era mai spălatei, aşa ca agentul ăsta al nostru de la C.A.M. La început n-am prea înţeles, că nu ştiam despre ce e vorba. Eu am cerut o ţuică şi m-am făcut că nu-i aud; şi pe urmă
am început să prinz ceva. De fapt mâncau amândoi c.t, spuneau că o să vie legionarii la putere, că ţărăniştii nu sunt contra lor... Ei! au mâncat ei la c.t aşa cam vreo jumătate de ceas şi o dată îl auz pe ăla mai spălatu că dacă vin legionarii la putere, atunci e bine, s-a terminat cu partidele. Ălălalt, ăla borţosu, zice că nu se poate. Dacă e vorba aşa, atunci regele ce face fără
partide? „S-a zis cu partidele, zice ălălalt. Ori aşa, ori aşa, partidele nu mai sunt în stare să guverneze: e limpede că partidele n-au să mai fie; au dus ţara la râpă şi trebuie oprită să nu se rostogolească. Numai legionarii pot s-o oprească." Aşa spunea ăla, trebuie să fi fost legionar... pe mă-sa, că avea pe sub haină o flanea verde.
- Şi ăla grasu ce spunea? întrebă Moromete cu interes.
- Dracu să-l ia, că n-am înţeles ce politică făcea. Ba spunea de legionari, că nu se poate, ba spunea de Maniu şi de rege. Spunea că Maniu şi cu regele, numai ei pot să mai facă un guvern care nu ştiu ce mânca el c.t că
ţara românească este aşa şi pe dincolo. Eu ce mi-am spus? Dă-i în mă-sa, ăştia sunt legionari amândoi. Asta vream eu să-ţi spun ţie, că nu e de glumă
cu legionarii ăştia, dar tu eşti capiu, nu înţelegi...
- Fugi, mă, d-aici! Dă-i în mă-sa de legionari! zise Moromete senin, mergând agale, cu mâinile la spate.
197
Ajunseră apoi la centru, la Aristide, şi intrară în cârciumă. Cocoşilă făcu într-adevăr cinste, şi după aceea, fiindcă în cârciumă nu prea găsiră
cunoscuţi, ieşiră şi se îndreptară spre şcoală.
Când intrară înăuntru, curtea şcolii era înţesată de oameni şi serbarea gata să înceapă. In faţa băncilor dinaintea scenei se aşezaseră un rând de scaune. Tocmai atunci pe aceste scaune începuseră să se aşeze fruntaşii comunei: notarul Istrătescu cu soţia lui, o femeie grasă, îmbrăcată cu o fustă
uriaşă de catifea subţire; agentul C.A.M. cu soţia, o cucoană îmbrăcată în costum naţional şi cu o umbreluţă de soare pe care o ţinea deasupra capului cu un aer de mare doamnă; alături de ea se aşezase Aristide Rădulescu, fără
soţie; apoi veneau la rând perceptorul cu soţia, agentul fiscal, Jupuitul, singur, cu pălăria lui de paie şi cu obrajii lui care păreau jupuiţi; şi în sfârşit inginerul agronom Ionescu cu toată familia, un student şi două eleve de liceu abia veniţi în vacanţă. în spatele acestora, în primele bănci, se aşezaseră
Crâşmac, Tudor Bălosu şi administratorul moşiei Marica, Cristescu.
Scena din faţa şcolii ocupa intrarea în întregime. învăţătorii şi învăţătoarele, cu un grup de elevi, premianţii, stăteau în dosul scenei, pe coridor, fiecare clasă cu învăţătorul ei.
Moromete şi Cocoşilă se amestecaseră şi ei printre oameni şi, nemaiavând loc pe bănci, se aşezară jos pe pământ. După câtva timp, serbarea începu. Directorul şcolii o deschise cu o cuvântare. Când apăru pe scenă, în uniformă, se făcu în toată curtea o tăcere deplină.
- Domnilor! începu el cu glas tare, proptindu'-şi pumnii pe catedra de pe scenă şi rezemându-se în ei. Domnilor, repetă el nepoliticos, uitând că în faţa sa, pe scaune, se aflau şi doamne, serbarea şcolară din anul ăsta se serbează cu bucurie pentru părinţii care şi-au trimis copiii la şcoală şi fără
bucurie pentru ăia care nu şi i-au trimis. Şi vă spun, domnilor, că din situaţia încheiată pe şcoală iese că oamenii nu-şi dau copiii la şcoală. Ştiţi şi
dumneavoastră că cine are carte, are parte. Păi, să vă spun eu, d-aia n-aveţi parte fiindcă n-aveţi carte. Şi pentru mine, domnilor, să vă spun drept, că eu aşa am obiceiul să vorbesc, pentru mine, zic, după părerea mea, e cel mai prost ăla care nu-şi dă copilul la şcoală! Eu am aicea înscrişi patru sute cincizeci de elevi şi din ăştia patru sute cincizeci şi ceva, nu zic să fi venit toţi, că n-ai unde să ţii atâta mulţime de copii, şi la urma-urmii unii din ei sunt aşa de proşti că n-au ce căuta la şcoală; nu zic patru sute cincizeci, dar zic jumătate, ca să batem şi noi recordul pe toată România, fiindcă noi, domnilor, ăştia din Siliştea-Gumeşti suntem mai breji ca alţii din alte sate, şi am fi zis atunci că stăm bine, adică uite, fir-ar al dracului, ce spun ăia că suntem o ţară
fără ştiinţă de carte? Păi foarte mulţumesc, dă-mi şi mie ici, României, nişte colonii, să trăiesc bine,
198
si să vezi cum învăţ carte. Aşa că dacă veneau două-trei sute aş fi zis că
degeaba se laudă Franţa şi Anglia că la ei oamenii sunt bătuţi în cap de atâta carte; uită-te aici în România, uitaţi-vă, domnilor engleji şi franţuzi, sunteţi mai proşti ca noi, sunteţi proşti de daţi în găuri, noi avem cu ce trăi fără colonii şi învăţăm carte, avem daravelile noastre şi nu ne ducem la mama dracului cu vapoare şi cu submarine? Deşi am putea să ne ducem că avem ieşire la mare, dracu ştie de ce n-avem şi noi corăbii şi vapoare măcar ca grecii, dacă
nu ca englejii. Numai dracu ştie cine ne opreşte să le fabricăm, că de fabricat am avea cu ce. Avem lemn, avem fier! Numai pe dracu în noi, care să ne înghioldească, n-avem! Suntem prea cuminţi, domnilor, suntem plini de cumsecădenie. Şi când nu suntem o nimerim prost ca Ieremia cu oiştea în gard. Măcar dacă am învăţa mai multă carte, să-i tăiem pe toţi prin ştiinţă de carte! îi tăiem noi, dar nu cine ştie ce, se apucă unul ca Iorga şi învaţă prea multe, în timp ce altul nu ştie să se iscălească, asta e paradoxal, domnilor.
De-aia ziceam adineauri că e cel mai prost ăla care nu-şi dă copiii la şcoală!
Zice că n-o să-l facă popă şi nu-l trimite şi... Ia dă-mi, Enăchescule, situaţia aia, spuse directorul întorcându-se spre fundul scenei şi părăsind brusc incursiunile sale istorice şi geografice, care îi lăsau ca de obicei cu gura căscată pe părinţii adunaţi. Apoi continuă cu situaţia în mână: Pe clasa întâia au fost înscrişi o sută cincisprezece. Au frecventat regulat, câţi credeţi?
Optzeci şi şapte, anunţă Toderici tare. Şi din ăştia au rămas repetenţi patru.
Asta e cu clasa întâia, dar aici stăm bine, fiindcă pe clasa întâia tot mai vin ei!
Şi stăm bine şi cu clasa a doua. Dar ce se întâmplă după aia, nici dracu nu mai poate să mai înţeleagă. Să vedeţi: clasa a treia înscrişi şaptezeci. Au frecventat cincizeci. Din cincizeci ce să scoţi? Mai poţi să laşi vreunul repetent? Cu clasa a patra...
Directorul întinse mâna înapoi:
- Dă-mi te rog catalogul şi situaţia clasei, domnule Teodorescu...
Teodorescu îi întinse catalogul şi situaţia şi timp de un minut asistenţa aşteptă ca directorul să continue. Toderici cercetă catalogul încordat şi când ajunse la sfârşitul lui, văzu că în dreptul partidei fiului său era scris absolvent. Ridică fruntea şi continuă:
- La clasa a patra situaţia e ceva mai bună pentru că domnul învăţător Teodorescu a fost mai aspru decât mine şi v-a trimis amenzi încă de la începutul anului. Că aşa e omul nostru, nu vrea să înţeleagă dacă nu-i trimiţi amenda pe cap. Eu am vrut să nu mă înjure oamenii, şi ca rezultat mi-au venit, mari şi laţi, douăzeci şi cinci copii la clasa mea. Dar de la anul încolo, uite, vă spun verde, să nu ziceţi că sunt al dracului: care nu $i-o trimite
copilul la şcoală, o să-l amendez şi o să-l usture, pardon de expresie, ştiţi dumneavoastră unde. Clasa a patra au fost înscrişi cincizeci şi şapte, au frecventat patruzeci şi opt, dintre care trei repetenţi. Şi dacă
199
trecem la cursul complimentar, aici nu se mai poate discuta. Eu cam atâta am avut de spus. Acuma doamna Lily are să vă spună cum stă situaţia clasei întâia la fete...
Toderici se întoarse cu spatele spre asistenţă şi chemă:
- Unde eşti, doamnă Lily? Pofteşte, te rog, pe scenă!
După care directorul părăsi catedra şi coborî printre păturile scenei jos lângă fostul director Teodorescu.^El îl apucă pe colegul său de braţ, îl trase printre copii înăuntrul şcolii şi/rămaseră singuri, într-una din clase. Toderici îşi îndoi mâinile spre spate şi se miră:
