- Dă-mi grâu, că găsesc eu să-l schimb.
- Ai sac?
- Am acasă.
- Ia cu sac cu tot şi mi-l dai tu îndărăt.
Moromete se ridică în picioare. Ţugurlan apucă secerile şi porni spre poartă.
- Trec după ce mă întorc de la fierărie, spuse el şi se îndepărtă repede pe lângă garduri.
Iar spre seară, când plecă de la Moromete cu sacul în spinare, toată
lumea află ^i se miră şi nu înţelese nimic din această neobişnuită purtare a lui
Ţugurlan.
Acasă, el îl găsi apoi pe cumnatu-său Grigore Armearica^care îl căutase şi duminica trecută. MuiereaTTTntrebii pe Ţugurlan de Ia cine luase el un 174
sac cu grâu şi se îngrijoră: nu cumva s-a împrumutat iar la Tudor Bălosu sau Crâşmac?!
- Ei, ia spune, Grigore, ce s-a întâmplat? se adresă Ţugurlan cumnatului său după ce o linişti pe muierea lui spunându-i de la cine a împrumutat grâul.
Am vrut să trec eu pe la tine, dar n-am avut vreme, am lucrat zilele astea la gară, la siloz.
Ţugurlan avea de la moşie doar două pogoane pământ, deoarece nu-i convenea să dea maiorului jumătate de pe un număr mai mare de pogoane.
Alţii luau mai mult, Ion al lui Miai, de pildă, muncea vreo opt pogoane. Anul acesta Ţugurlan câştigase mai bine lucrând cu ziua la gară, unde se construia un siloz.
- Ascultă, cumnate, ce să fac eu cu ăştia ai lui Aristide? Alde Tache vrea să mă dea afară! spuse Grigore Armeanca după ce Ţugurlan se aşeză lângă
el pe prispă.
Ţugurlan nu zise nimic. Cumnatul său era de mult mecanic la moară şi dm asta trăia, n-avea nici el pământ. Numai că dându-i această veste Grigore Armeanca, deşi îngrijorat, avea pe de altă parte aerul că nu prea îi vine lui să
creadă că o să i se întâmple chiar aşa. Parcă ar fi vrut să-i spună Ţugurlan ce-o să i se întâmple.
- Ascultă, cumnate, te dă sau nu te dă afară? întrebă Ţugurlan uitân-du-se la el curios. Ţi-au spus ei că or să te dea afară?
- Nu mi-au spus ei, mi-a spus alde Isosică.
- Şi alde Isosică de unde ştie?
- I-a auzit vorbind.
Părea limpede, dar Grigore Armeanca ar fi vrut să nu fie adevărat.
- Uite de ce, explică el, dacă ei mă dau afară, eu pot să-i dau în judecată
şi să-i pun să-mi plătească locul. Eu pot să nu cer bani pentru loc, şi atunci ce-au să facă, au să mute moara de pe locul meu?
- Nu înţeleg! se miră Ţugurlan. Moara lui Aristide e aşezată pe locul tău?
- O parte.
- Păi atunci ce-ţi mai pasă! se miră din nou Ţugurlan. Dar tot nu înţeleg.
Moara lui Aristide e chiar pe locul tău?
- A vrut el s-o facă dincolo în vale, dar la mine e taman locul unde se întâlneşte şoseaua de la Tătărăşti cu drumul dinspre Ciolăneşti şi pe vremea când a făcut-o el mai avea Crâşmac moara aia cu piatră. Nu s-a mai dus nimeni din partea asta la moara lui Crâşmac, a ştiut el Aristide ce face!
- Păi acolo parcă e o măgură! se miră mai departe Ţugurlan.
- Păi partea aia de măgură e a mea şi Aristide credea că e a comunei; când i-am spus a zis că o să ne înţelegem noi, o să mă ia să lucrez la 175
l>
moară. Ei! Şi iese acuma fi-său, Tache, din şcoala de meserii şi vrea să
fie el mecanic! Asta e povestea!
- Păi, Tache ăla parcă vrusese Aristide să-l facă popă! _
- A rămas repetent! spuse Armeanca făcând un gest de lehamite.
- E limpede, spuse Tugurlan după câtva timp de tăcere. O să te dea afară!
Nu era însă deloc limpede, Grigore Armeanca nu-i spunea totul. Era o poveste pe cât de simplă pe atât de uluitoare pe care n-o ştia decât Grigore Armeanca. El vroia acum să se folosească de ea ca să nu fie dat afară, dar nu ştia dacă o să izbutească şi de aceea venise să se sfătuiască cu cumnatul său. Era_mrba iie_faptul că proprietarii furau de mult grâul şi, floarea-sQareliii^din_ceie-trei sate „care;. măcinaut la ei. Ideea o avusese Nastase, fratele cel mare al lui Aristide. care era coproprietar.
