Parcă era o promisiune în glasul tatălui! în orice caz, îl făcuse să

înţeleagă că în familie nu există numai Paraschiv, Nilă şi Achim şi banca şi fonciirea, la care el, tatăl, să se gândească. Trebuie să se gândească de aici înainte şi la Niculae.

IV

în ziua când Boţoghină îi dăduse fiului său secerea în mână, băiatul, care

avea atunci zece ani, se uitase la tatăl său nedumerit:

- Şi de cai cine o să aibă grijă? întrebase închipuindu-şi că problema cailor e fără soluţie.

- De cai o să aibă grijă Irina, răspunse tatăl cu simplitate. Vatică făcuse ochii mari:

- Irina?! Păi are s-o calce pe picioare, tată.

Boţoghină îl apucase atunci pe fiu de umeri şi îl silise să stea jos cu umerii drepţi.

- Ia stai aşa! Ţin-te bine. Ţine grumazul încordat! Şi spinarea. Apoi îi apucase în palme rotunzimea umerilor încă plăpânzi şi se lăsase greu pe gâtul fiului. Ambiţios Vatică rămăsese drept, simţind că e vorba să-i fie încercată puterea. Boţoghină începuse să râdă:

- Ia te uită ce măgar! Ar fi în stare să mă ducă în ciuş. De anul trecut ar fi trebuit să te pun la secere. Eşti bun de secere!

Irina avea atunci şapte ani şi Vatică a fost foarte mirat când a văzut cu câtă grijă se feresc caii să n-o calce pe sora lui pe picioare. Uneori Vatică

încremenea când Irina se aşeza ca un nod între ei şi începea să-i împiedice la picioare. Caii stăteau liniştiţi până ce fetiţa se ridica de lângă ei, apoi ridicau picioarele din faţă, împiedicate, şi săreau un pas mai încolo, sforăiau şi începeau să pască. Vatică striga de departe cu secerea în mână: 218

- Mă, păzea, mă! Păzea, mă, Irino, că dacă te loveşte unul o dată, vai j de pielea ta, vai de tine! îţi plâng de milă, Irino, înţelegi tu?

' Nu se întâmpla însă nimic. Copitele cailor călcau aproape de tot de

picioarele mici ale fetiţei, fără ca s-o atingă vreodată.

în acest an, după serbarea şcolară, când Irina se întoarse acasă, Vatică

stătea în mijlocul prispei şi dregea hamurile întocmai ca un om mare. Când o văzu pe sora lui, îşi ridică privirea şi spuse scurt:

- Hai mai repede, mă premianto! Ia să te văz mâine la secere, tot premiantă eşti?

- Da, păi dar, a plecat tata şi ai rămas tu să comanzi, răspunse Irina strâmbându-şi buzele spre fratele ei.

Vatică nu răspunse nimic. îşi plecă fruntea grav în curele şi continuă să

înfigă sula. Anghelina ieşi în prag, se uită la fată, care rămăsese în soare cu coroana în mână, şi după un timp o întrebă:

- Ai venit?

Şi glasul i se păru fetiţei aspru. îşi ridică privirea spre mama ei şi răspunse:

- Am venit!

Femeia îşi înmuie atunci glasul şi întrebă blând:

- Ai luat premiu?

- Am luat.

- întâi?

Fetiţa răspunse că da, a luat premiul întâi la fete. Atunci femeia se uită la coroana ei şi la cărţile de sub braţ. întinse mâna:

- Alea ce sunt?

Irina răspunse că sunt cărţi. Atunci femeia, după ce tăcu un timp, îşi înmuie şi mai mult glasul şi şopti:

- Bine! Treceţi la masă că se răceşte mămăliga!

în tindă, înainte să se aşeze la masă, Vatică se apropie de sora lui, care

stătea jos pe prag, îşi puse mâinile pe umerii ei şi se lăsă cu toată |; greutatea lui de paisprezece ani. Fetiţa se înmuie şi ţipă: 3 - Vatică! Stai la-n loc!

| - Ţin-te dreaptă, nu te moleşi! spuse el apăsând mai încet. Apoi hotărî:

î Eşti bună de secere, ce să mai vorbim!

A doua zi au ieşit la câmp. Lotul lor, prin vânzare, se înjumătăţise. Deşi nu era deloc frig şi nici măcar răcoare, Irina tremura din tot trupul. Se dădu jos din căruţă şi în timp ce deshăma caii, Vatică strigă la ea:

- Haide, Irino, pune mâna pe secere şi dă-i drumul!

219

Glasul aspru şi neînduplecat al fratelui, un glas necunoscut, parcă al unui om străin, o sperie; dârdâia; se uita la mama ei, aşteptând să audă de la ea un cuvânt bun, dar femeia tăcea posomorâtă şi nici n-o vedea.

Vatică luă repede o secere şi începu să taie cu iuţeală grâu amestecat cu iarbă. încarcă braţul şi dădu cailor să mănânce în spatele căruţei. Femeia se pregătea şi ea de muncă. Irina îl urmărea pe fratele ei cu nişte priviri rugătoare, fierbinţi. Vatică luă din cutia căruţei o secere şi se uită spre sora lui cu asprime. O chemă:

- Treci încoace, ce-ai rămas înţepenită lângă cai?

Se pare că micul flăcău pricepu ceva în legătură cu privirea neclintită şi umedă a sorei lui pentru că se apropie de ea şl apucând-o de braţ îi spuse frăţeşte, mai înduplecat:

- Hai să te învăţ, nu te speria aşa! Ia uită-te la ea cum tremură, ca proasta! Mă, ce moale eşti!

îi dădu drumul de braţ şi-i puse secera în mână. Irina o apucă de coadă

şi rămase cu ea în aer, neştiind ce mişcare să facă. în acest timp, mereu posomorâtă, mama lor începuse să secere în tăcere. Vatică se apropie de grâu şi, înainte să se aplece la rădăcina spicelor, întoarse capul şi spuse cu mândrie:

- Uită-te la mâinile mele, Irino!

Fetiţa se apropie şi se uită. Vatică se aplecă, prinse un pâlc de spice sub încovoierea secerii, îl apucă cu cealaltă mână şi trase; paiele se rupseră

toate deodată, ca tăiate de brici, si mănunchiul de spice se ridică în aer foşnind. în clipa următoare mişcarea se rep%tă, apoi iar şi încă de patru-cinci ori până ce mănunchiul se îngroşă. în acest timp paşii secerătorului înaintau în golul făcut, călcând uşor peste miriştea rămasă.