alta, o serie de operațiuni militare victorioase până când și-a extinscontrolul asupra celei mai mari părți a Africii de Nord, iar orașul Cairo aajuns să tremure la picioarele sale.
Arta câștigării războaielor, James Mrazek, 1968
Atunci când vrei să te lupți cu noi, nu te lăsăm și nu ne poți găsi. Darcând vrem noi să ne luptăm cu tine, ne asigurăm că nu vei putea fugi, telovim direct […] și te zdrobim. […] Dacă inamicul înaintează, noi neretragem; dacă inamicul se oprește, îl hărțuim; când obosește, îl atacăm;dacă se retrage, îl urmărim.
Mao Tse-tung, 1893 – 1976
CHEILE PUTERII
Omul se deosebește de celelalte specii prin faptul că este un creator de forme. Nemanifestându-și în mod direct emoțiile decât rareori, el le dă expresie prin limbaj sau prin ritualuri acceptabile din punct de vedere social. În absența formei, nu ne putem
comunica emoția.
Dar formele pe care le creăm se schimbă tot timpul – în modă, stil și toate aspectele comportamentului omenesc dictat de stările de spirit ale momentului. Le modificăm neîncetat pe cele moștenite de la generațiile anterioare și aceste modificări constituie un semn de vitalitate. Într-adevăr, lucrurile care nu se schimbă, formele care se rigidizează ajung să ne pară moarte și le înlăturăm. Tinerii ne arată
cel mai limpede acest lucru: nu se simt în largul lor cu rigorile pe care societatea li le impune și, cum nu și-au conturat încă
personalitatea, își joacă propriile lor roluri, încercând o întreagă
diversitate de măști și de „poze”, adică străduindu-se să se exprime.
Această vitalitate pune în mișcare forma și creează perpetua schimbare caracteristică vieții.
Oamenii puternici sunt adesea aceia care în tinerețe au dat dovadă de o imensă creativitate și au realizat ceva original exprimându-se într-o formă originală. Societatea le-a conferit putere tocmai pentru că are nevoie de nou și îl recompensează. Din păcate, mai târziu, aceiași oameni cândva novatori devin conservatori și acaparatori. Încetează să viseze la a crea lucruri noi.
Personalitatea le este deja formată, automatismul comportamental fixat, iar rigiditatea îi expune la pericol. Oricine le poate ghici pasul următor. Inspiră nu atât respect, cât plictiseală: Ieși la pensie! le spunem, lasă pe altcineva mai tânăr să urce pe scenă și să ne distreze! Atunci când devin prizonierii trecutului, cei puternici încep să pară ridicoli – sunt ca un fruct răscopt, care așteaptă să
cadă din copac.
Puterea nu supraviețuiește decât dacă își menține flexibilitatea.
A fi inform nu înseamnă a fi amorf. Toate au o formă, acest lucru este inevitabil. Informitatea puterii seamănă cel mai bine cu aceea a apei sau a mercurului, care au proprietatea de a lua forma recipientului ce le conține. Fiind în permanenta schimbare rămân veșnic imprevizibile.
Oamenii puternici creează tot timpul forme. Însăși puterea lor izvorăște din rapiditatea cu care se transformă. Informitatea lor se află în mintea adversarilor – aceștia sunt cei neînstare să le descifreze planurile și să găsească un punct vulnerabil pe care să-l lovească. Iată ipostaza cea mai importantă a puterii: aspectul insesizabil, evanescent și iute asemenea zeului Mercur, care putea lua ce formă dorea și profita de această calitate ca să facă adevărate
ravagii în Olimp.
Creațiile umane evoluează către abstracțiune, dinspre material spre mental. Această evoluție s-a exprimat deja în artele plastice, care au inventat în secolul nostru abstracționismul și conceptualismul, dar și în politică, unde violența manifestă tinde să
se diminueze, iar lucrurile devin mai complicate, indirecte și cerebrale. Doctrinele militare și strategia au urmat și ele aceeași traiectorie, în ceea ce privește acest din urmă domeniu, totul a început cu modalitatea de a manevra armata pe câmpul de luptă, plasând-o în formațiuni ordonate. În confruntarea terestră, strategia este relativ bidimensională și determinată de topografie. Însă toate marile puteri au sfârșit prin a se orienta spre mare, în vederea extinderii comerțului și a colonizării altor teritorii. Pentru a-și apăra traseele comerciale maritime, au fost obligate să învețe și cum să
desfășoare o bătălie navală. Strategia navală presupune o extraordinară creativitate, și o tot atât de formidabilă capacitate de abstractizare, întrucât totul se află într-o permanentă schimbare.
Marii amirali s-au remarcat întotdeauna prin aptitudinea lor de a se adapta la (literalmente) fluiditatea „terenului” lor de luptă și de a-și deruta inamicul prin transpunerea în formă a unui asemenea raționament greu de anticipat. Aici intervine o a treia dimensiune –
cea mentală.
BLINDAREA CARACTERULUI
În vederea realizării inhibiției instinctuale impuse de societateacontemporană și pentru a face față stagnării energetice rezultate dinprocesul inhibitiv, eul trebuie să sufere o schimbare. Eul, adică acea parte aindividului expusă pericolului, devine rigid, după cum spunem noi atuncicând este supus în mod continuu aceluiași conflict sau altuia similar, careopune necesitatea, imaginii generatoare de teamă a lumii exterioare. Înacest proces, eul dobândește un mod de reacție cronic, care funcționează
automat, adică ceea ce numim „caracterul”. Este ca și cum personalitateaafectivă se blindează, ca și cum armura pe care şi-o creează ar fi menită să
abată și să diminueze atât șocurile loviturilor venite din partea lumiiexterioare, cât și tumultul necesităților lăuntrice. Un asemenea blindajdesensibilizează individul la neplăcere, însă îi și limitează motricitatealibidinală și agresivă, reducându-i astfel capacitatea de a se realiza și de ase bucura. Spunem atunci că eul a devenit mai puțin flexibil, mai rigid și
că, astfel, capacitatea de reglare a echilibrului energetic depinde dedimensiunea blindajului.
Wilhelm Reich, 1897–1957
Ca să ne reîntoarcem la confruntarea terestră, războiul de tip
„gherilă” demonstrează și el evoluția către abstractizare. T. E.
Lawrence a fost, poate, primul strateg contemporan care să
teoretizeze acest gen de confruntare militară și să-și aplice teoria în practică. Și Mao a fost influențat de ideile sale, pe care le considera un uluitor echivalent occidental al chinezescului wei-chi. Materialul uman cu care lucra colonelul Lawrence îl reprezentau arabii angajați în luptă pentru teritorii împotriva turcilor. Lawrence dorea să-și determine oamenii să se „dizolve” în vastitatea deșertului, amestecându-se cu acesta, evitând mereu să devină o țintă sau să se grupeze într-un singur loc, în număr prea mare. Întrucât se străduiau să învingă această armată evanescentă, turcii și-au răsfirat prea tare unitățile și au pierdut mult timp și multă energie mutându-se din loc în loc. Dispuneau de superioritate în ceea ce privește armamentul, dar arabii erau cei care dețineau inițiativa și se jucau de-a pisica și șoarecele, nepermițându-le dușmanilor lor să-i atace și distrugându-le moralul. „Cele mai multe războaie au fost războaie de contact. […] Al nostru ar trebui să fie un război de la depărtare”, scria Lawrence. „Aveam să-l dominăm pe inamic prin amenințarea tăcută a unui vast deșert necunoscut, nedezvăluindu-ne pozițiile decât în momentul când atacăm.”
Aceasta
este
forma
supremă
a
strategiei.
