Descresc ca nopţile spre vară.
Şi-n sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Şi scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc...
Trei credincioşi desculţi se-nclină
Proptindu-şi frunţile-n covor ―
Şi parcă-s trei bolnavi ce mor...
Trei credincioşi desculţi se-nclină,
Şi-n simfonia de lumină
Ce-şi plimbă petele pe geamuri ―
Când verzi, când purpure, când blonde ―
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri...
Şi-n templul liniştii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toţi Muezinii parcă dorm...
Şi-n templul liniştii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate ―
Din sfeşnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!...
NOCTURNĂ
În noaptea-aceea luna părea un cap de mort
Tăiat de ghilotină şi aruncat în Mare ―
Un cap purtat de valuri şi-n marşuri funerare
Rostogolit spre farul ce scânteia în port.
În noapte-aceea luna părea un ghem de sfoară
Scăpat din mâna dreaptă a celui care-n viaţă
Te leagă, te dezleagă, te iartă şi te-nvaţă
Cum poţi ieşi din iarnă, intrând în primăvară.
Şi-n noaptea-aceea luna părea un chihlimbar
Desprins din cingătoarea lui Crist, care murise
Ca să-nvieze iarăşi din somnul fără vise,
Sanctificându-şi crucea rămasă pe Calvar!...
PE DUNĂRE
...emportant vers tes havres
