,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{Bătrânul pescar se chirci la loc, în colţul lui, unde începu şi el să se căineze:}

^{— Milica mea! Sărăcuţa!}

^{Dar Păvăloaia nu-l iertă nici în clipa aceea:}

^{— Soiul rău nu piere.}

^{Bătrânul n-o luă în seamă. Nici Paulina. Fiecare asculta duduitul tot mai puternic al motorului cuterului. Începură să se zărească, în scurtă vreme, pe oglinda întunecată a fluviului, primele raze ale proiectorului.}

^{Mitrofan sări primul pe ponton. Păvăloaia îl prinse îngrijorată de braţ:}

^{—Şi băiatul meu?}

^{— E teafăr! îi răspunse cu nepăsare tânărul pescar.}

^{Strigă apoi către marinarul de pe puntea cuterului:}

^{— Parâma!}

^{Un colac zbură în clipa următoare spre el. Mitrofan îl prinse din zbor şi se grăbi să lege odgonul de pon­ton, în timp ce spre vas se îndreptau chemările Paulinei şi ale bătrânului pescar:}

^{— Gheorghe!}

^{— Milica!}

^{Dar un glas răstit, de femeie, le curmă vaietele. Era Dana, care sărise sprintenă de pe punte.}

^{— Daţi-vă la o parte! înlătură ea pe toţi din cale. Se întoarse apoi spre vas, indicând: Coborâţi-l cu grija!}

^{— Cine e? se agăţă Paulina cu disperare de bra­ţul Danei.}

^{— Stai liniştită! îi porunci aceasta cu asprime. Aţi trimis după doctor?}

^{Nu-i răspunse nimeni. Fiecare dorea să afle cu o clipă mai devreme cine era victima. Şi-n momentul când pe puntea vasului apărură patru bărbaţi zdra­veni, purtând pe o targă un trup inert, cei de pe ponton răsuflară ceva mai uşuraţi. Fiindcă brancardierii erau Rolo, Sergiu, Gheorghe şi Pavel, iar pe targă– Theo Boniga.}

^{Doar bătrânul pescar mai continuă să cerceteze neliniştit puntea vasului.}

^{—Şi Milica? o scutură el de mână pe Dana.}

^{—Ţi-am adus-o, îl linişti aceasta.}

^{— Teafără?}

^{— Mai teafără ca oricine.}

^{Bătrânul făcu o cruce mare, rostind solemn:}

^{— Slavăţie, Doamne!}

^{Dana trecu în faţa celor patru brancardieri, conducându-i spre banca de pe debarcader.}

^{— Încet! îi sfătuia ea.}

^{Aşezară trupul inert al lui Theo Boniga. Dana îl înveli apoi pe cel de pe targă cu o pătură. Alături de ea, Sergiu îşi privea tăcut tatăl. Tânărul era încercat de sentimente greu de definit. Simţea şi milăşi durere filialăşi consternare. Impresionat, la rându-i de nemişcarea chipului atât de mobil altădată al lui Theo Boniga, biologul căuta să-şi îndrepte privirea în altă parte. Dar nu reuşea. Ca să-şi alunge apăsarea ce-i împovăra sufletul, încercă un sfat:}

^{— N-ar fi bine să-l transportăm la dispensar?}

^{— Nu! se opuse Dana. Să vină medicul aici. Cu ştiu eu? Poate are o fractură de bază.}

^{În contrast cu gravitatea acelor clipe, răsună bucuria Păvăloaiei, care-şi ţinea feciorul de mijloc:}

^{— Eşti sănătos, băiatul mamei?}

^{Dar tânărul pescar socoti nepotrivită grija mamei sale şi-o respinse cu violenţă:}

^{— Lasă-mă acum!}

^{Şi odată scăpat din mâinile acesteia, Pavel sări înapoi, pe vas, coborând în cală.}

^{— Dar Milica? scânci iarăşi bătrânul pescar.}

^{— E în regulă, taică, interveni Gheorghe pentru a-l linişti.}

^{Paulina îşi privea bărbatul cu drag. Gheorghe scăpase nevătămat şi din această aventură nocturna. Pescarul era ud până la piele, dar mândru de isprava sa. Ca să-l încălzească, Paulina îi învelea spatele cu şalul ei.}

^{— Cum a fost? îl descusea ea.}

^{— Ce mai întrebi? făcu Gheorghe fălos.}