,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{„Mare ticălos eşti, bătrâne!” îşi zise Cernica, aşezând deoparte fişa lui Marcu Nisip.}

^{Luă apoi coala de hârtie care avea drept titlu: CORNEL VOINEA.}

^{„Acum e în focuri!” presupunea gazetarul.}

^{Ştia că Voinea îl ancheta de ore multe pe Marcu Nisip. Şi Cernica nu-l invidia pe tânărul căpitan. Pentru că munca acestuia nu se sfârşea cu moartea lui Theo Boniga şi arestarea lui Marcu Nisip. Dim­potrivă: Cornel Voinea mai trebuia să descopere, om cu om, întreaga reţea condusă de pictor. O reţea foarte bine organizată.}

^{Gazetarul sublinie cu o linie groasă numele căpita­nului de securitate. Auzi apoi soneria telefonului. Ridică imediat receptorul.}

^{— Alo?}

^{— Coman e la telefon, se auzi deosebit de clar în receptor glasul colonelului.}

^{— Respectele mele! îl salută Cernica bucuros.}

^{— Ce faci?}

^{— Mâzgăleam câte ceva pe hârtie.}

^{— Treabă urgentă sau poate suferi o amânare?}

^{— Dumneavoastră aveţi întotdeauna prioritate, îl măguli Cernica pe colonel.}

^{— Atunci poţi să-mi faci acum o vizită?}

^{— Cu plăcere!}

^{Cornel Voinea îl interoga pe Marcu Nisip de două­zeci de ore fără întrerupere. Amândoi – anchetator şi inculpat – erau la capătul puterilor. Dar când îi zăriră pe Coman şi pe Cernica intrând, cei doi adver­sari se înviorară pe loc.}

^{— Scoate-l! arătă colonelul spre inculpat.}

^{Voinea apăsă pe un buton. Doi subofiţeri se şi în­fiinţară în birou.}

^{— Unde-l ducem, tovarăşe căpitan? întrebă unul din subofiţeri.}

^{— În camera de alături... Aşteptaţi acolo ordinele mele.}

^{Subofiţerii îl conduseră pe Marcu Nisip afară.}

^{— Mai poţi? cercetă Coman chipul descompus de oboseală al căpitanului.}

^{— O să recunoască el faptele. Nu se poate altfel.}

^{— E catâr, deci! deduse Coman.}

^{— Mai rău, recunoscu Voinea. Îşi închipuie că singura noastră probă împotriva lui e atacul armat de pe plajă.}

^{— Fleacuri! rosti Coman grăbit}

^{În spatele lui se deschise tot atunci o uşă. Apăru un subofiţer care purta în braţe un coş de nuiele.}

^{— Înşiră-le pe birou! îi ordonă colonelul.}

^{Subofiţerul începu să rânduiască meticulos, pe masa de lucru, diferite cârlige mari, de carmace, corzi pescăreşti, o bucată de plasăşi trei cutii pline cu icre negre. După ce-şi sfârşi treaba, subofiţerul aşeză coşul de nuiele lângă birou, salutăşi ieşi.}

^{— Aduceţi inculpatul! ceru Coman în continuare.}

^{Marcu Nisip fu introdus imediat.}

^{— Ia loc! îl pofti colonelul.}

^{Marcu Nisip bolborosi un „mulţumesc” greu de desluşit şi se aşeză pe scaunul indicat. Încercă apoi să distingă lucrurile apărute pe birou.}

^{„Nicio reacţie!” îşi zise Cernica.}

^{Inspectorul stăruia asupra fiecărui obiect în parte, de parcă le făcea inventarul.}

^{— Domnule Nisip! i se adresă pe neaşteptate Coman. Vrem să facem cu dumneata o încercare.}

^{— Ce? întrebă inspectorul cu o expresie voit tâmpă.}

^{— Să presupunem că vrem să te lăsăm pe o insulă pustie, continuă colonelul.}

^{— Vă bateţi joc de mine! protestă inspectorul.}

^{— De loc! îl încredinţă Coman. Vorbesc foarte serios.}

^{— Aşa! conveni arestatul.}