,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— A fost, totuşi, foarte mult! adăugă Rolo din dreapta cu vădită admiraţie.}

^{Tăcură cu toţii. Discuţia părea încheiată. Cernica se aştepta chiar ca gemenii să se ridice. Dar se în­şelă. Rolo din stânga tuşi sec, în pumn, apoi întrebă timid:}

^{— Dana a fost pe la dumneavoastră?}

^{— Aa! exclamă satisfăcut gazetarul. Te-ai tră­dat! Deci tu eşti... Remus Hariton... ofiţerul...}

^{— Eu! recunoscu în sfârşit acesta.}

^{—Şi ce vrei de la Dana?}

^{— N-am apucat să-mi iau rămas bun de la ea, îi mărturisi cu vădită părere de rău tânărul ofiţer.}

^{— Nu-i nimic, îl încurajă Cernica. O să mai ai ocazia... Doar o să te mai duci prin Deltă... Şi-apoi mai există, dacă nu mă înşel, un serviciu poştal!}

^{— La nevoie îi pot duce eu o scrisoare! interveni atunci adevăratul Rolo Miron.}

^{— Îţi continui deci lucrarea de doctorat? se inte­resă gazetarul.}

^{— Bineînţeles.}

^{— Despre călifari?}

^{— Nu numai despre ei, îi zâmbi stingherit tânărul biolog.}

^{— Am o rugăminte! rosti atunci Cernica grav.}

^{— Anume? întrebă biologul.}

^{— Să nu faceţi vreo glumă nepotrivită cu Dana, profitând de asemănarea perfectă dintre voi.}

^{— Nu-i niciun pericol, îl încredinţa Remus Hari­ton. Am încercat să facem substituirea aici, în Bucu­reşti, dar Dana nu s-a lăsat de loc înşelată.}

^{— Femeile au un instinct al lor, constată Cernica mai mult pentru sine. Şi tu ce ai de gând? se adresă el apoi tânărului ofiţer.}

^{— La ce vă referiţi?}

^{— La relaţiile tale cu Dana.}

^{Remus Hariton îşi lăsă privirea în pământ.}

^{— Încă nu ştiu, rosti el după o scurtă ezitare.}

^{— Într-o situaţie similară, continuă gazetarul pe acelaşi ton grav, eu n-am bătut în retragere.}

^{— L-am sfătuit acelaşi lucru, se amestecă în vorbă celălalt geamăn.}

^{Vădit stingherit, Remus Hariton căută mai întâi cu privirea în lături, apoi se destăinui cu sinceritate:}

^{— Uitaţi amândoi că trebuie să mai existe asenti­mentul şi mai ales... sentimentele Danei.}

^{— Asta e într-adevăr o problemă, conchise Cer­nica. Hai, să trăim! ciocni el apoi paharul cu cei doi Rolo.}

^{Aşezat la masa de lucru, în faţa colilor albe de hârtie, Anghel Cernica mai era încă sub stăpânirea impresiilor lăsate de scurta vizită a celor doi gemeni. Ca orice bărbat matur, se simţea măgulit: doi tineri veniseră să-i ceară sfatul. Şi nu un sfat oarecare, ci într-o problemă de importanţă primor­dială din viaţa lor.}

^{„Dacă aş fi în locul tontului ăsta de locotenent, m-aşţine scai de Dana, îşi zicea Cernica. O femeie ca asta nu se lasă din mâini.”}

^{Prin asociere îi veni în minte şi chipul Getei Parascan. Cât n-o dorise el pe această femeie! Şi o avea, în sfârşit, în casa lui. Dar, cu vreo doi ani în urmă, Anghel Cernica trăise aceleaşi stări de in­certitudine, de care avea parte tânărul locotenent de securitate. Dilema era similară.}

^{„Stranie coincidenţă!” constată el.}

^{Îşi aminti apoi de tonul grav pe care-l adoptase atunci când îl sfătuise pe Remus Hariton – alias Rolo Miron – să nu bată în retragere în privinţa Danei Voicilă. Fără să-şi dea seama – sau poate era deplin conştient – Cernica îşi stabilea în fapt şi propria-i atitudine faţă de viitoarea căsătorie cu Geta Parascan.}

^{„Gata, băiete! se încuraja el singur. S-a terminat cu burlăcia. E vremea să te înhami şi tu la căruţă.”}

^{Cu un oftat uşor, de mire tomnatic, Cernica îşi trase mai aproape colile de hârtie. Era cazul să se apuce iarăşi de treabă.}

^{Pentru un ochi neavizat, ceea ce aşternea gazetarul în clipele acelea pe hârtie putea părea un lucru mi­nor. Fiindcă nu întocmea altceva decât nişte simple fişe. Nişte schiţe sumare de personaje... Pentru viitorul său roman? Posibil.}

^{Pe prima filă îşi notase cu majuscule: „Titluri”... „Egreta violetă”, „La capătul pământului”... „Dana”. Al treilea titlu i se părea mai potrivit... Dar va mai reflecta... Trecu apoi la a două fişă. Sus, tot cu ma­juscule, caligrafiase: THEO BONIGA. Îl tenta să păstreze numele real al pictorului. Să scrie despre el o proză-verite... Ar fi fost ceva! Dar Theo Boniga reprezenta pentru Cernica un capitol încheiat... Nu însăşi creaţia pe care o lăsase: „Egreta violetă.” „Ce destin va avea oare acest tablou?” se întreba gazeta­rul. Luă apoi altă fişă: SERGIU BONIGA... Poetul suprarealist. Cum va evolua oare acest tânăr? După traumatismele psihice prin care trecuse, Cernica nă­dăjduia că Sergiu se va manifesta mai matur.}

^{A patra fişă: DANA VOICILĂ. O reeditare a Georgetei Parascan... Soţie idealăşi mamă exce­lentă... Inginer bun... conştiincioasă... Altfel n-o pu­tea concepe. Cernica mai consemnă: „Nimic deosebit în perspectivă”.}

^{A cincia fişă: REMUS HARITON, locotenent de securitate, „cu fantezie puţină. În viitor – evoluţie obişnuită”.}

^{A şasea fişă: MARCU NISIP... „Capitol încheiat? Încă nu! consemnă Cernica. Deocamdată nu s-a sta­bilit pe ce cale transmitea acesta în străinătate «marfa» furnizată de reţeaua lui Theo Boniga...}

^{Într-adevăr, inspectorul nu mărturisise nimic până atunci. Deşi, logic, el trebuia să fie asasinul marina­rului Spirea Ivancea... Şi tot el pusese la cale răpirea lui Sergiu Boniga... Dar Marcu Nisip se ţinea încă tare... Nu recunoştea decât un fapt: învinuit pe nedrept în dimineaţa aceea, pe plajă, de Anghel Cernica şi simţind duşmănia lui Rolo Miron, îl orbise furia... Iar ce-a făcut, se ştia... Dar asta era tot ce recunoştea şi numai pentru acest fapt aştepta să fie pedepsit.}