,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Ba da. Dar asta nu înseamnă că m-am şi bucu­rat.}

^{—Şi ce-ai fi vrut să fac pentru a te bucura?}

^{— Să nu te mai expui unor pericole...}

^{Geta nu mai putu continua. Ca să-şi stăpânească emoţia, îşi muşca pumnul.}

^{— Dana Voicilă a exagerat, căută Cernica s-o liniştească.}

^{— Ce vrei să spui? Că banditul acela n-a tras cu puşca în tine? Dacă te nimerea... Şi-apoi de ce te amesteci în treburile altora?}

^{— Probabil fiindcă nu pot face altfel, îi răspunse Cernica senin.}

^{— Nu există nişte organe speciale pentru trebu­rile astea? insistă Geta.}

^{— Or fi! rosti Cernica netulburat. Dar mai trebuie săştii că, într-o dimineaţă, un tânăr a venit la mine, la redacţie, ca să-mi ceară ajutor... Ai în­ţeles?}

^{— Nu prea.}

^{— De ce?}

^{— Pentru că de câte ori sări în ajutorul cuiva, tu nu mai scapi... Ai păţit-o şi cu mine.}

^{— Eşti insuportabilă! o dojeni Cernicaşăgalnic.}

^{— Să nu-ţi închipui că sunt geloasă! îl preveni Geta.}

^{— Unde nu dă Domnul! îşi dori Cernica.}

^{— Dana Voicilă a plecat, îl mai informă Geta pe picior de plecare.}

^{— Unde?}

^{— Acasă!}

^{— Păcat! făcu Cernica.}

^{— Mi-a făgăduit însă că, de câte ori va trece prin Bucureşti, va veni să te vadă.}

^{— Adică să „ne” vadă!... Cu „ne”!}

^{— Fie şi cu „ne”, conveni Geta. Te las! Am ple­cat la spital.}

^{— Cu bine, scumpo!}

^{Cernica o urmări pe Geta până când o auzi ieşind din casă.}

^{„Cum va fi căsnicia noastră? se întreba el. Voi putea oare suporta?”}

^{Geta Parascan era, după opinia lui, tipul de fe­meie menită a fi soţie şi mamă. O femeie care accepta sacrificiul fără a-l cântări în prealabil.}

^{„Dar şi-o soţie ca Geta te poate îngrădi”, con­tinua să cugete viitorul soţ. Era o constatare care începea să-i dea de gândit, ba chiar să-l enerveze. Încât ţârâitul prelung al soneriei de la intrare îl făcu să-şi iasă de-a binelea din fire:}

^{„Cine naiba o mai fi?” îşi zise el.}

^{Se ridică totuşi de la masa de lucru şi se duse la uşă. Dar înainte de-a deschide, întrebă aspru:}

^{— Pe cine căutaţi?}

^{— Maestrul Anghel Cernica e acasă? auzi el o voce care i se părea cunoscută.}

^{— Dar cine sunteţi?}

^{— Oameni buni! îi răspunseră de data asta, la unison, două glasuri bărbăteşti.}

^{Cernica răsuci iute yalele şi dădu uşa de perete, în prag, două prototipuri identice ale biologului Romulus Miron.}

^{— Fir-aţi voi să fiţi! exclamă bucuros gazetarul. V-am dibuit deci bine.}

^{— Ne-aţi dibuit, maestre! rosti unul din cei doi Rolo.}

^{— Poftiţi înăuntru, mânca-v-ar vârcolacii!}

^{Cei doi Rolo schimbară între ei câte o privire ghiduşă, apoi intrară.}

^{Cernica îi conduse până în camera lui de lucru, îi aşeză faţă-n faţă, apoi scoase din micul său bar, mascat de bibliotecă, o sticlă de gin şi trei pahare. Cei doi Rolo îl urmăreau cu priviri jucăuşe.}

^{— Care va să zică, sunteţi gemeni? îi întrebă gazda, întinzându-le câte un pahar.}