,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Ce anume? o privi el surprins.}

^{— Nu ştiu cum o să mă judeci, continuă Dana să i se destăinuie. Poate aspru! Dar acum e prea târziu... Nu mai pot face nimic... Îmi voi urma supusă desti­nul de femeie.}

^{— Nu înţeleg! întrebă biologul vădit descum­pănit.}

^{— Dar ce-i aşa greu de înţeles? se înveseli ingi­neriţa brusc, sugerând bărbatului din faţa ei, prin anumite mişcări, să-i privească mai atent mijlocul.}

^{— Isuse Hristoase! exclamă Rolo uluit. Cu cine?}

^{— Nu pune întrebări stupide, îi şopti Dana.}

^{— Un copil de la Theo Boniga? rosti Rolo năucit de-a binelea. Dar pe temeiul cărei logici? o im­ploră el.}

^{— Sunt o femeie sănătoasă, îi replică Dana fără sfială, care a trăit luni de zile cu un bărbat. Nu-i firesc?}

^{— Un copil de la el! repeta Rolo mecanic. Sfinte Sisoe! Îşi îndreptă apoi privirea dezorientată spre mijlocul Danei, rostind cu o tresărire de speranţă: Zici că e târziu?}

^{— Ce? întrebă ingineriţa nedumerită. Dar când zări direcţia privirilor biologului, rosti cu hotărâre: Nici nu mă gândesc! Chiar dacă aş putea, n-aş face-o. Nu mi-aş ierta-o niciodată! Copilul acesta va trăi!}

^{CAPITOLUL XXIX}

^{Geta Parascan deschise încet, cu sfioşenie, uşa de la biroul lui Cernica. Acesta o simţi şi ridică privirea de pe fila de manuscris}

^{— Ce e, scumpo?}

^{— Deranjez? se interesă femeia.}

^{— Tu nu mă deranjezi niciodată.}

^{Geta îi răspunse cu o privire în care se vădea din plin recunoştinţa.}

^{— Eşti atât de bun! îi mărturisi ea.}

^{— Dacă te mai aud o dată rostind cuvântul „bun”, mă supăr, o preveni el. Fiindcă nu vreau să fiu doar „bun”. Vreau...}

^{— Te rog! îl imploră ea. Sunt atât de necăjită...}

^{— Ce face băiatul? schimbă el vorba.}

^{— S-a culcat.}

^{—Şi tu?}

^{— Mă duc s-o văd pe mama! Cred că nu mai are mult.}

^{— Aş merge şi eu, dar...}

^—Ştiu.

^{— Ce ştii?}

^{— Am uitat să-ţi spun că, mai de dimineaţă, te-a căutat o duduie.}

^{— La telefon?}

^{— Nu... A fost aici.}

^{— N-a zis cum o cheamă?}

^{— Dana Voicilă.}

^{— Biata fată! făcu Anghel Cernica.}

^{— De ce-o compătimeşti?}

^{— Are o soartă asemănătoare, într-un fel, cu a ta. Aţi stat de vorbă?}

^{— Puţin.}

^{— Suficient ca să vă spuneţi mult, remarcă Anghel Cernica pe un ton blajin.}

^{— Eşti un ingrat, îi reproşă Geta pe neaşteptate.}

^{— De ce, scumpo?}

^{— Mie nu-mi spui niciodată nimic.}

^{— N-ai aflat destule de la Dana Voicilă?}