,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Suntem, maestre! recunoscu Rolo din stânga.}

^{Gazetarul încercă să găsească o cât de mică deose­bire între ei. Dar nu izbuti. Purtau amândoi bărbi negre, tunse la acelaşi frizer, aceeaşi îmbrăcăminte şi aceeaşi încălţăminte. Iar din vocea lor nu se putea distinge nici măcar o nuanţă mai aparte.}

^{— Fantastică asemănare! se minună iarăşi Cer­nica.}

^{— Ca între gemeni, glumi Rolo din dreapta.}

^{— Bravo! Aflaţi că mi-aţi făcut o mare bucurie cu această vizită.}

^{— Era şi-o obligaţie morală, observă Rolo din stânga.}

^{— Adevărul e că m-aţi dus un timp „de nas”, recunoscu Cernica. Şi nu numai pe mine.}

^{— Apropo, maestre! stărui Rolo din stânga. Am vrea săştim cum ne-aţi dibuit?}

^{Cernica le relată pe scurt descoperirea lui de la hotelul din Tulcea, apoi investigaţiile făcute la In­stitutul de biologie.}

^{— La arhivele Primăriei n-am mai apucat să ajung, le preciză Cernica în continuare, dar l-am rugat pe un coleg să mă ajute.}

^{— Dar acolo nu-i înregistrat decât Romulus Mi­ron, remarcă Rolo din dreapta.}

^{— E adevărat, recunoscu gazetarul. Însă bătrânele din cartier au nişte registre de stare civilă mult mai exacte... Şi ele ştiu că în familia Miron s-au născut doi băieţi gemeni, iar unul dintre ei a fost înfiat imediat după naştere, figurând la Primărie sub nu­mele, de Remus Hariton. Mint?}

^{— Nu, maestre! îi adeveri Rolo din stânga.}

^{—Şi acum, fir-aţi voi să fiţi, rosti Cernica pe un ton poruncitor, fixându-l pe fiecare cu o privire aspră, să-mi spuneţi numaidecât care-i biologul şi care-i ofiţerul de securitate?}

^{Gemenii schimbară iarăşi între ei câte o privire ghiduşă, după care Rolo din stânga declară:}

^{— Romulus Miron e în orice caz biolog...}

^{— Iar Remus Hariton, adăugă imediat Rolo din dreapta, e locotenent de securitate.}

^{— Mă pezevenghilor! se răsti Cernica la ei. Dacă vă zic ceva de „mamă”, o să vă supăraţi?}

^{— Vă lămurim, maestre, se grăbi să-l îmbuneze Rolo din stânga. Dar cu o condiţie.}

^{— Fără condiţii! hotărî Cernica.}

^{— Să respectăm totuşi regulile jocului, interveni şi Rolo din dreapta.}

^{— Bine, se învoi gazetarul. Ce vreţi săştiţi?}

^{— În virtutea cărui temei aţi mers atât de sigur... la Marcu Nisip? voi săştie Rolo din stânga.}

^{— Deci tu eşti ofiţerul de securitate! constată bucuros gazetarul.}

^{— Să zicem!}

^{— Dar a cui a fost ideea acestei substituiri? con­tinuă Cernica să-i descoase. A lui Cornel Voinea?}

^{— Nu! A mea! mărturisi Rolo din dreapta.}

^{Gazetarul îşi ieşi iarăşi din fire:}

^{— Iar vă jucaţi cu mine?}

^{— Pe cuvântul meu, maestre! îl încredinţă Rolo din stânga. A noastră a fost ideea.}

^{— M-aţi năucit de tot, încercă gazetarul să-şi păstreze stăpânirea de sine. Bun! Să zicem c-a fost ideea voastră... Şi, fie vorba între noi, n-aţi dovedit prea multă fantezie.}

^{— Oameni suntem! îi replică Rolo din dreapta.}

^{— Dar eu v-am întrebat totuşi ceva! stărui Rolo din stânga.}

^{— De ce l-am bănuit pe Marcu Nisip! îşi aminti Cernica.}

^{— Exact.}

^{— Am făcut mai întâi o operaţie aritmetică elementară: scăderea, îi comunică gazetarul lapidar.}

^{—Şi noi am lucrat prin excludere, mărturisi Rolo din stânga. Dar... degeaba! Mai trebuiau şi nişte dovezi concrete.}

^{— Vouă vă trebuiau, îi preciză Cernica. Mie, nu! Fiindcă voi, ca oameni ai legii, nu vă puteţi atinge de un om decât atunci când îi dovediţi vinovăţia. Pe când eu, ca persoană particulară, mi-am permis, ca să zic aşa, o... licenţă poliţienească.}

^{— Aţi avut însăşi ceva noroc în plus faţă de noi, observă Rolo din stânga.}

^{—Şi asta-i adevărat, recunoscu Cernica. Am ex­ploatat la maximum momentul psihologic de pe plajă. Doar atât!}