,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{Biologul, sincer afectat, se adresă Danei:}

^{— Nu înţeleg, totuşi...}

^{— Ce-i de neînţeles? îl apostrofă aceasta sever.}

^{Rolo izbucni:}

^{— În asemenea situaţii laşi dracului şi orgo­liu şi...}

^{— Aici nu-i vorba de orgoliu, îl întrerupse Dana enervată.}

^{— Are dreptate, o susţinu şi Sergiu. Fiindcă meş­terul, adăugă el, pe lângă atâtea păcate, are şi-o mare calitate: nu ştie ce-i calea întoarsă.}

^{Rolo nu se lăsă însă convins. Se adresă din nou Danei:}

^{— Presupui deci...}

^{— Nu-i presupunere, ci certitudine, îi preciza ingineriţa, îndreptându-şi atenţia asupra forfotei de pe ponton. Hei! Grăbiţi debarcarea! strigă ea apoi spre cei de pe vas.}

^{Căpitanul cuterului sări atunci de pe punte şi se agăţă, vânjos, de balustrada debarcaderului.}

^{— Îmi permit să vă mai atrag o dată atenţia că se înnoptează, făcu el către şefa secţiei piscicole. Punem în pericol vasul şi echipajul.}

^{—Ţi-i frică? îl înfruntă Dana.}

^{— Sunt marinar, rosti acesta ofensat.}

^{— Un motiv în plus ca să nu te mai codeşti, îi replică Dana sec. E vorba de două vieţi.}

^{— Să luăm cel puţin nişte oameni de nădejde, o sfătui căpitanul cu glasul reţinut.}

^{— Dacă eşti dumneata la cârmă, n-am nicio teamă, îl măguli ingineriţa.}

^{Căpitanul se uită totuşi mohorât la scurgerea vi­jelioasă a apelor care se izbeau de vas şi de debar­cader.}

^{— Fiecare cu steaua lui, mai adăugă acesta, sărind înapoi pe punte.}

^{Agăţată cu desperare de braţul bărbatului ei, Paulina se străduia în acele momente să-l reţinu locului pe Gheorghe. Dar acesta, încălzit de câteva pahare tari, îşi impunea voinţa.}

^{— Înţelege, femeie, că fără mine nu poate pleca vasul. Şi ca să fie mai convingător, se adresă Danei: Nu-i aşa, domnişoară inginer?}

^{Dana nu-l contrazise. Îl ştia bine pe Gheorghe. Când era cu chef, pescarul nu trebuia înfruntat.}

^{— Nici nu mă gândesc să plec fără dumneata, făcu aceasta, pe un ton împăciuitor, către bărbatul Paulinei.}

^{— Vezi! se făli Gheorghe către nevastă.}

^{— Dar şi Paulina te roagă aşa de frumos, con­tinuă Dana să-l sfătuiască pe pescar. Nu-i păcat s-o superi? Ascult-o măcar o dată.}

^{— Mofturi de minere, se burzului Gheorghe. Si-apoi cum vine asta, domnişoară inginer? Eu, ditamai zdrahonul de bărbat, să stau aici şi să măţin de fusta nevestei, iar dumneata, femeie, să por­neşti în larg... Nu m-ar scuipa oricine între ochi? Drept între ochi să mă scuipe!}

^{— Eu n-aş fi împotrivă, se dezvinovăţi Paulina, dacă ar fi mai limpede la cap.}

^{— Eu? izbucni Gheorghe revoltat. Eu nu sunt lim­pede? N-ai fost în viaţa ta luminată la cap cum sunt eu acum.}

^{Căpitanul vasului, nerăbdător să pornească, încercă s-o liniştească:}

^{— După ce ieşim în larg, se limpezeşte de-a binelea!}

^{— Drept grăit-a căpitanul! aprobă Gheorghe, să­rind sprinten peste parapet.}

^{Cu spaima în suflet, Paulina îi strigă din urmă:}

^{— Să ai grijă, Gheorghe! Te aşteaptă acasă patru suflete.}

^{—Şi-un junghi de muiere! o completă bărbatul cu un râs gros, bărbătesc.}

^{Replica lui spontană descreţi toate frunţile. Re­semnată, Paulina se lipi de Dana:}

^{— E singurul nostru sprijin, îi aminti ea ingine­riţei. Să nu facă vreo prostie.}

^{— Dacă nu se ţine bine pe picioare, îl culcăm în cală, o linişti Dana. Întâlnind apoi privirea lui Marcu Nisip, ingineriţa i se adresă: Vezi ce mai e de făcut pe aici, bătrâne.}

^{— Mergeţi şi întoarceţi-vă sănătoşi, o încuraja inspectorul. Aveţi toată încrederea!}

^{— Gata? se auzi glasul nerăbdător al căpitanului, îmbarcarea!}

^{— Sufleţelule! se ţinea Paulina scai de Dana. În mata mi-i nădejdea.}