,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— E curată sinucidere! izbucni Sergiu neputincios.}

^{— Ziceau că Theo lucra şi striga la ei ca un disperat, continuă Rolo. Şi nici nu-i de mirare! Dezlănţuirea asta oarbă a apelor poate aduce pe oricine îi pragul demenţei.}

^{— Când ai minutele numărate probabil că aşa gândeşti şi acţionezi: cu disperare demenţială! rosti grav, sentenţios, poetul. Dar Milica?}

^{— Ce poate face o fiinţă în situaţia ei? Ori fuge îngrozită, ori se resemnează în faţa sorţii... Şi Mi­lica se pare că a ales a doua cale... Stă în genunchi şi se roagă.}

^{— E fantastic! exclamă Sergiu cu o admiraţie nestăpânită. Meşterul ăsta a avut parte în viaţă numai de asemenea femei.}

^{— Poate nu întâmplător, observă biologul.}

^{— E un tip!}

^{— Un exemplar rar, recunoscu şi Rolo Miron.}

^{— Ca biolog ar fi trebuit să te pricepi la exem­plare rare! îi reproşă amical poetul.}

^{— Specia asta n-o cunoşteam, mărturisi sincer biologul.}

^{—Şi-acum ce facem? deveni Sergiu iarăşi îngri­jorat. Nu întreprindem nimic? Îi lăsăm aşa? În sta­rea asta ar putea să... Îşi alungă însă imediat din minte spectrul unui posibil dezastru, insistând: Să căutăm o barcă! O şalupă! Să facem ceva!}

^{— Trebuie să vină cu ultimul transport, încercă Rolo să-l potolească.}

^{— Când? insistă Sergiu. Nu vezi că se înserează? Dar biologul rămânea neclintit în convingerile sale. Adăugă doar pe un ton filozofal:}

^{— Un bătrân avea o vorbă: „N-are rost să te agiţi de două ori”... O să ne agităm, dacă va fi cazul, după sosirea transportului.}

^{— Cerule! mai exclamă tânărul Boniga.}

^{Dinspre larg nu venea însă niciun semn care să anunţe apropierea convoiului aşteptat. Sergiu îşi pierdu răbdarea. Îl lăsă pe biolog singur, la locul de veghe, iar el se aruncă pe-o bancă, lungindu-se cu faţa în sus şi cu mâinile sub cap. Închise apoi ochii şi încercă să-şi domolească furia gândurilor.}

^{O tuse seacă, bătrânească, îl determină însă pe Ser­giu Boniga să se răsucească spre digul care lega pon­tonul de sat. O mogâldeaţă gârbovăşchiopăta spriji­nită într-un baston. Era moş Nicanor, bunicul Milicăi.}

^{— Ce faci, taică? îl întâmpină Sergiu, ridicându-se pe jumătate pentru a-i face loc pe bancă.}

^{Bătrânul se opri şi încercă să-l recunoască pe tâ­năr. Iar când îşi aminti cine era, îl întrebă cu glas tânguitor:}

^{—Nu mai ştiţi nimic de...}

^{— Nimic, taică! îi răspunse Sergiu cu părere de rău.}

^{Dând cu ochii şi de Rolo Miron, moş Nicanor se interesăşi la acesta:}

^{— De ce-or fi întârziind atâta? Biologul ridică din umeri. Bătrânul se jelui mai departe: S-a stricat lu­mea de tot, domnilor!}

^{Un sunet prelung de sirenă anunţă în sfârşit apro­pierea unui vas. Însufleţit brusc, Sergiu sări de pe bancăşi se alătură lui Rolo. Biologul strângea spas­modic în mâini bara de fier a balustradei.}

^{— Or fi şi ei? stărui bătrânul pescar în întrebă­rile sale.}

^{— Trebuie! încercă Rolo să-l încurajeze.}

^{— Copil fără minte! îşi dojeni bătrânul nepoata.}

^{Chemarea sirenei adună satul la debarcader. Ve­neau mai cu seamă femei. Îşi aşteptau soţii ori fe­ciorii rânduiţi să vină cu ultimul transport. Mamele celor doi tineri pescari, ale lui Pavel şi Mitrofan, se iviră printre primele. Păvăloaia, înaltăşi uscată, ală­turi de Mitrofănoaia, scundăşi grasă, reprezentau o reeditare feminină a lui Patt şi Pattachon.}

^{Ceva mai târziu sosi, trăgându-şi sufletul, şi Paulina.}

^{— Blestematul ăsta al meu nu-şi mai găseşte as­tâmpăr! îl pârî ea pe Gheorghe biologului.}

^{Acesta însă n-o auzi. Nici Sergiu. Amândoi aveau ochi şi urechi doar pentru cuterul care despica greu învolburarea apelor, trăgând după el două bacuri supraîncărcate. De pe vas, ca şi de pe ponton, înce­pură să se audă curând glasuri bucuroase. Rolo şi Sergiu o căutau cu privirile pe Dana. O descoperiră la proră, dând indicaţii pentru acostare. Când sări de pe puntea vasului, Dana se trezi în braţele celor doi tineri.}

^{— Descărcaţi repede! strigă ea căpitanului vasu­lui Pornim numaidecât.}

^{— Unde? întrebă Rolo îngrijorat.}

^{— Îndărăt! răspunse Dana scurt.}

^{Sergiu Boniga o cercetă cu o privire întunecată:}

^{— Tot n-au venit?}

^{— Nu.}

^{Un vaiet prelung izbucni pe neaşteptate lângă ei. Era moş Nicanor, care pricepuse tâlcul scurtului dialog.}

^{— Măiculiţa ta, Doamne! se tânguia bătrânul, trăgându-se de pletele rare. Blestem pe capul meu!}

^{Moşneagul se chirci apoi într-un colţ, continuând să plângă, ferit de priviri nedorite.}