^{— Dacă lucrai mai „bătrâneşte” şi cercetai cu lupa, nu cu priviri fugare, toate lucrurile lui Nisip, aflai singur.}

^{— Se poate! conveni Voinea. Arătă apoi cu un gest nestăpânit spre gazetar: Şi dânsul ce amestec are?}

^{— L-am chemat ca să-i încerc perspicacitatea, îi preciză Coman, şi-n acelaşi timp s-o verific pe-a mea.}

^{— Mai era nevoie? îi replică Voinea.}

^{— Era! îl încredinţă colonelul.}

^{Acesta scoase apoi trei etichete de cutii de icre negre, pe care le aşeză pe birou, în faţa căpitanului.}

^{— Ce-i cu astea? făcu Voinea nedumerit.}

^{— Te rog să le priveşti.}

^{— Le-am văzut! declară acesta grăbit.}

^{— Atent?}

^{— Atent!}

^{— E vreo deosebire între ele?}

^{Cornel Voinea îşi fixă ochii injectaţi de nesomn pe fiecare etichetă în parte.}

^{— Nu văd nicio deosebire, declară el în cele din urmă.}

^{— Regret, dar... el a sesizat, îl indică colonelul pe Cernica.}

^{— Ce anume? sări Voinea ca fript.}

^{— Una dintre etichete are o cifră în plus.}

^{Căpitanul se uită îndelung, cu ochi obosiţi, la fiecare etichetăîn parte. Cea din mijloc avea în­tr-adevăr un „şapte” în plus.}

^{—Ăsta era, deci, semnul! fu el nevoit să recu­noască.}

^{—Şi aceasta era calea pe care îşi trimiteau mi­crofilmele peste hotare, adăugă Coman. În cutiile cu icre negre care se exportau.}

^{— La mintea cocoşului! izbucni Voinea supărat, ca niciodată, pe sine.}

^{Colonelul scoase atunci din sertarul biroului cutia pe care o smulsese din mâinile lui Nisip şi-o întinse căpitanului. Acesta o preluă cu degetele aproape tremurânde şi-i cercetă eticheta.}

^{— Are un „şapte” în plus, constată Voinea bucuros.}

^{— Ridică-i capacul! îl îndemnă Coman.}

^{Căpitanul vârî unghia degetului gros în tăietură. Capacul se desprinse uşor. Iar din cutie se răstur­nară pe birou câteva suluri de microfilme.}

^{— Era „transportul cel mare”! ridică Voinea pri­virea la superiorul său.}

^{— Cam aşa ceva! rosti Coman satisfăcut. Date dintre cele mai importante despre „Efectul R”.}

^{Bucuros ca un copil, căpitanul cântărea în mâini micile suluri.}

^{— Astea valorează zeci de mii de dolari! con­stată el.}

^{—Şi unde urmau să fie depuse aceste sume? in­terveni, în sfârşit, în discuţie şi Anghel Cernica.}

^{— La o bancă din Occident! îi preciză Coman.}

^{— Theo Boniga spera, deci, s-o şteargă din ţară?}

^{— Evident!}

^{Gazetarul îşi reluă, cu un aer voit nemulţumit, cercetarea ceştii de cafea. Dar colonelul îl descusu cu un zâmbet şăgalnic:}

^{— Ce-ai vrea să mai ghiceşti în fundul ceştii?}

^{— Nimic! făcu gazetarul cu aceeaşi indiferenţă. Aştept să vă expuneţi ipoteza.}

^{— N-ai adunat suficiente date pentru viitorul dumitale roman? îşi manifestă colonelul nedumerirea.}

^{— Ar mai fi câteva lucruri de clarificat.}

^{— Anume?}

^{— Când şi mai ales cum i-a transmis Theo Boniga aceste microfilme lui Marcu Nisip? Fiindcă, după câte mi-aţi spus, pictorul a fost zi şi noapte în vizo­rul unei lunete cu raze infraroşii!}

^{— Tu ce părere ai? se adresă atunci Coman lui Cornel Voinea.}

^{Căpitanul se răsuci pe scaun şi rosti sigur pe sine:}

^{— Microfilmele nu puteau fi decât în cartuşele armei de vânătoare a lui Theo Boniga... Şi dacă vă amintiţi momentul în care Marcu Nisip l-a dezarmat pe pictor...}

^{— Aşa este! îl susţinu Coman bucuros. De altfel, inspectorul va confirma până la urmă acest lucru,}

^{— A doua întrebare, continuă Cernica impertur­babil.}

^{— S-auzim!}

^{— De ce aţi mizat pe mine?}

^{— Când? îi zâmbi colonelul îngăduitor.}

^{— Atunci când m-aţi ales să-i smulg mărturisirea lui Theo Boniga.}

^{— Mai întâi fiindcă erai civil... Faţă de oamenii legii şi-un muribund e refractar... Şi-apoi nu se putea ca pictorul să rămână insensibil la faptul că ai sărit atât în ajutorul lui, cât şi al fiului său. Mulţumit?}