,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Voiai să spui şi „legale”? schiţă Theo un zâm­bet dispreţuitor.}

^{— Într-adevăr! Şi legale! sublinie Dana. Oamenii cinstiţi nu fug de legalitate.}

^{— Dana! o conjură Theo Boniga. Tu eşti o femeie inteligentă.}

^{— Nu întotdeauna, îi mărturisi ea sincer. Dar am totuşi tăria să suport cu demnitate, fără să mă vaiet, consecinţele propriilor mele prostii.}

^{— De acord! Însă eu te rog frumos, stărui Theo, să nu mai asmuţi gloata împotriva mea şi-a acestei biete fiinţe... Fiindcă n-am să mă mai pot stăpâni mult! Şi-am să comit un gest regretabil! Poate chiar fatal!}

^{— Pentru cine? îl înfruntă Dana.}

^{— Chiar şi pentru tine, o avertiză Theo. Pentru ca tu nu eşti străină de întreaga urzeală ce se ţese în jurul meu... Tu eşti cea care i-ai asmuţit pe cei doi netrebnici împotriva Milicăi... Şi tot tu ai ridicat satul...}

^{— Ameninţările tale nu mă sperie! îi reteză Dana vorba. Şi, zău, nu ştiu la ce-ţi foloseşte! Izbuteşti, cel mult, să înrăutăţeşti atmosfera careşi aşa-i des­tul ele încărcată... Fii om cuminte!}

^{— O auzi? îl îmboldi Milica pe Theo. Mai vrei şi altă dovadă? Ce mai aştepţi?}

^{Şi cu un salt neaşteptat, laboranta smulse arma de vânătoare din cui şi-o îndreptă ameninţător spre ingineriţă. Aceasta înlemni. Descumpănit, Theo Boniga privea când la arma din mâinile Milicăi, când la chipul pământiu al Danei.}

^{— Lasă arma jos! rosti el în cele din urmă cu o voce tremurată.}

^{— N-o las! îl înfruntă Milica. Dacă tu eşti un papă lapte, o treanţă cu care jigodia asta îşi şterge pantofii când vrea şi cum vrea, cu mine nu-i merge!}

^{Dana auzi apoi ţăcănitul piedicii de la armă. Theo se aruncă în aceeaşi clipă asupra Milicăi. O bubuitură puternică zgudui căsuţa, risipindu-se apoi în văzduhul din jur.}

^{Din răchitişul în care stăteau la pândă Cernica, Rolo şi Sergiu se auzi un strigăt prelung, disperat.}

^{Era glasul tânărului poet.}

^{...Pe fereastra micului atelier de pictură ieşiră câţiva vălătuci de fum subţire. Şi înainte ca Rolo Miron să-şi dea seama, Sergiu Boniga îi şi smulse arma de vânătoare din mâini, slobozind întreaga încărcătura asupra căsuţei tatălui său.}

^{Cu aceeaşi iuţeală, însă, Cernica îl placă pe tânăr ca la rugbi. Era şi timpul. Prin fereastra atelierului porni în direcţia răchitişului o ploaie de alice.}

^{— Te ia mama dracului! îl ameninţă Cernica pe Sergiu. Ai căpiat!}

^{— Dana! scânci tânărul poet.}

^{— Las-o acum pe Dana! O să vedem ce-i cu ea!}

^{În spatele lor se auzi tot atunci o înjurătură. Rolo Miron îşi pipăia necăjit braţul în care-i pătrunseseră câteva alice.}

^{— Ascultă, puştiule! mârâi apoi acesta către Sergiu. Arma asta e înregistrată pe numele meu... Şi dacă mai pui mâna pe ea, îţi trag o chelfăneală sora cu moartea!}

^{Sergiu însă nu-l mai auzea... Plângea în pumni. Era şi durere şi descărcare nervoasă.}

^{Din căsuţă nu mai venea niciun zgomot.}

^{— N-ar trebui totuşi să vedem ce s-a întâmplat acolo? îl consultă Cernica pe Rolo Miron.}

^{Biologul îşi reîncărcă arma, rostind mai mult pentru sine:}

^{— Voi încerca să mă strecor până acolo. Şi adă­uga, arătând spre Sergiu: Dar ai grijă de el... Rău am făcut luându-l cu mine.}

^{— Se mai întâmplă, îl calmă Cernica.}

^{Rolo Miron se desprinse cu grijă din loc şi în­cepu să se târască în coate şi-n genunchi, folosindu-se, pentru acoperire, de fiecare adâncitură, ridicătură de nisip ori pâlc de stuf.}

^{Sergiu îşi mai veni în fire.}

^{— Simt că înnebunesc! scânci acesta.}

^{— Du-te şi bagă-ţi capul în apă! făcu gazetarul sarcastic.}

^{— Nu pricep totuşi cum puteţi fi atât de calmi? Atât de...}

^{— Nesimţitori, vrei să spui, îl completă Cernica.}

^{— Acolo s-a petrecut o nenorocire, se tângui Sergiu, iar voi...}

^{Dar glasul îi fu acoperit de o chemare puternică:}

^{— Hei! Voi! Deştepţilor de colo! răzbătu prin fereastra deschisă glasul lui Theo Boniga.}

^{Cernica nu întârzie să-i răspundă:}

^{— Ce doreşti?}

^{— Dacă nu vă luaţi chiar acum tălpăşiţa, vă fac ciur.}