^{— S-a culcat.}

^{—Şi tu?}

^{— Mă duc s-o văd pe mama! Cred că nu mai are mult.}

^{— Aş merge şi eu, dar...}

^—Ştiu.

^{— Ce ştii?}

^{— Am uitat să-ţi spun că, mai de dimineaţă, te-a căutat o duduie.}

^{— La telefon?}

^{— Nu... A fost aici.}

^{— N-a zis cum o cheamă?}

^{— Dana Voicilă.}

^{— Biata fată! făcu Anghel Cernica.}

^{— De ce-o compătimeşti?}

^{— Are o soartă asemănătoare, într-un fel, cu a ta. Aţi stat de vorbă?}

^{— Puţin.}

^{— Suficient ca să vă spuneţi mult, remarcă Anghel Cernica pe un ton blajin.}

^{— Eşti un ingrat, îi reproşă Geta pe neaşteptate.}

^{— De ce, scumpo?}

^{— Mie nu-mi spui niciodată nimic.}

^{— N-ai aflat destule de la Dana Voicilă?}

^{— Ba da. Dar asta nu înseamnă că m-am şi bucu­rat.}

^{—Şi ce-ai fi vrut să fac pentru a te bucura?}

^{— Să nu te mai expui unor pericole...}

^{Geta nu mai putu continua. Ca să-şi stăpânească emoţia, îşi muşca pumnul.}

^{— Dana Voicilă a exagerat, căută Cernica s-o liniştească.}

^{— Ce vrei să spui? Că banditul acela n-a tras cu puşca în tine? Dacă te nimerea... Şi-apoi de ce te amesteci în treburile altora?}

^{— Probabil fiindcă nu pot face altfel, îi răspunse Cernica senin.}

^{— Nu există nişte organe speciale pentru trebu­rile astea? insistă Geta.}

^{— Or fi! rosti Cernica netulburat. Dar mai trebuie săştii că, într-o dimineaţă, un tânăr a venit la mine, la redacţie, ca să-mi ceară ajutor... Ai în­ţeles?}

^{— Nu prea.}

^{— De ce?}

^{— Pentru că de câte ori sări în ajutorul cuiva, tu nu mai scapi... Ai păţit-o şi cu mine.}

^{— Eşti insuportabilă! o dojeni Cernicaşăgalnic.}

^{— Să nu-ţi închipui că sunt geloasă! îl preveni Geta.}

^{— Unde nu dă Domnul! îşi dori Cernica.}

^{— Dana Voicilă a plecat, îl mai informă Geta pe picior de plecare.}

^{— Unde?}

^{— Acasă!}

^{— Păcat! făcu Cernica.}

^{— Mi-a făgăduit însă că, de câte ori va trece prin Bucureşti, va veni să te vadă.}

^{— Adică să „ne” vadă!... Cu „ne”!}

^{— Fie şi cu „ne”, conveni Geta. Te las! Am ple­cat la spital.}

^{— Cu bine, scumpo!}

^{Cernica o urmări pe Geta până când o auzi ieşind din casă.}

^{„Cum va fi căsnicia noastră? se întreba el. Voi putea oare suporta?”}

^{Geta Parascan era, după opinia lui, tipul de fe­meie menită a fi soţie şi mamă. O femeie care accepta sacrificiul fără a-l cântări în prealabil.}

^{„Dar şi-o soţie ca Geta te poate îngrădi”, con­tinua să cugete viitorul soţ. Era o constatare care începea să-i dea de gândit, ba chiar să-l enerveze. Încât ţârâitul prelung al soneriei de la intrare îl făcu să-şi iasă de-a binelea din fire:}

^{„Cine naiba o mai fi?” îşi zise el.}

^{Se ridică totuşi de la masa de lucru şi se duse la uşă. Dar înainte de-a deschide, întrebă aspru:}

^{— Pe cine căutaţi?}