^{— Mai bine scăpa el teafăr, făcu aceasta cu glasul înecat în lacrimi.}

^CAPITOLUL

^XXVIII

^{Cu ochii cârpiţi de somn, medicul comunal îşi făcu loc printre cei adunaţi la debarcader. Dana şi Cer­nica îi ieşiră în întâmpinare.}

^{— Ce s-a întâmplat? se interesă medicul.}

^{— O nenorocire! rosti ingineriţa grav, conducându-l la banca pe care zăcea Theo Boniga.}

^{— De când l-am scos din apă e în aceeaşi stare, îi explică Anghel Cernica.}

^{Medicul începu un consult meticulos.}

^{— Nu pare înecat, constată acesta.}

^{—Şi eu am avut aceeaşi impresie, susţinu Dana. De aceea nu i-am făcut niciun fel de respiraţie arti­ficială.}

^{— Aţi procedat înţelept, făcu medicul. Când s-a răsturnat barca a primit probabil o lovitură puter­nică la cap.}

^{— Are şanse să scape? se interesă Sergiu.}

^{Medicul ridică din umeri:}

^{— Medicina nu poate face decât rareori minuni... Şi acelea discutabile... Voi încerca totuşi să-l salvez... Dar trebuie internat de urgenţă într-un spital.}

^{Marcu Nisip se apropie atunci de Dana şi-o întrebă cu glasul scăzut:}

^{— Mai aveţi de dat vreo dispoziţie?}

^{Cu o privire în care i se citea limpede epuizarea, aceasta îi răspunse:}

^{— Pentru azi cred că ajunge. A fost o zi...}

^{— Ce să mai vorbim! făcu inspectorul. Ridică apoi ochii spre cer, adăugind: Bine că s-au mai po­tolit spurcatele astea de ploi. Se potolesc toate, o mai încurajă acesta pe Dana.}

^{— Du-te şi te odihneşte, bătrâne! îl sfătui ingineriţa.}

^{Din alt grup răzbătu atunci până la ei glasul ri­dicat al Paulinei. Discuta cu Milica.}

^{— Tu! Nu-mi arăţi şi mie „comoara” aia?}

^{— Degeaba te hlizeşti, veni prompt răspunsul fetei. Orice aţi face voi, tot a mea rămâne.}

^{— Stăpâneşte-o sănătoasă! îi ripostă Paulina cu dispreţ.}

^{— Acu’ vrei s-o vezi şi tu? se înverşună Milica. Na! Uită-te pânăţi-or plesni ochii din cap!}

^{Cu mişcări precipitate, fata scoase iarăşi tabloul din sac. Paulina continua s-o întărâte:}

^{— Te umfli în pene şi cotcodăceşti ca o găină care vede pe alta cum se ouă.}

^{Milica nu-i mai răspunse. N-o interesa decât reacţia potrivnicei sale la vederea tabloului. Atras de înfruntarea dintre cele două femei, se apropie şi An­ghel Cernica. O văzu pe Paulina contemplând „Egreta violetă” cu capul aplecat într-o parte.}

^{—Şi eu care nu dădeam nicio para chioară pe mâzgălelile lui, recunoscu aceasta cu sinceritate.}

^{Mucalit, Gheorghe îi replică:}

^{— „Se mai înşeală omul”, zicea şi ariciul după ce s-a cocoţat pe o perie.}

^{Paulina se mulţumi cu o privire aspră, trimisă bărbatului ei, căutând apoi ochii zâmbitori ai lui Cer­nica, căruia-i şi ceru părerea asupra tabloului:}

^{— Ce ziceţi?}

^{— Nu-ţi place? o întrebă acesta.}

^{— De loc! sună răspunsul sec al femeii.}

^{— De ce?}

^{— Nu face preţul care s-a dat. Şi Paulina se adresă imediat lui Gheorghe: Hai, bărbate, că avem acasă patru copii! Iar când trecu pe lângă Dana, îi strecură invitaţia: Vă aştept la masă! Pe toţi. Îl smuci apoi pe Gheorghe de braţ: Hai, odată, bărbate!}

^{Începuseră să plece şi ceilalţi. Spectacolul se ter­minase.}

^{Păvăloaia îşi apucă din nou feciorul de braţ. Dar acesta se desprinse din mâinile ei bătucite şi se ală­tură Milicăi.}

^{— Pavele! îl strigă atunci mama disperată.}

^{Dar acesta nu voia s-o audă. Femeia porni spre sat, bocind şi blestemând. La rândul ei, Mitrofănoaia îşi avertiză feciorul:}

^{— Să te prind că-mi faci şi tu una ca asta!}

^{— Ei, asta-i bună! îi răspunse nepăsător tânărul pescar, vârându-şi mâinile până în fundul buzunare­lor pantalonilor săi largi.}

^{Flăcăul o apucă, fluierând a pagubă, pe uliţă. Mi­trofănoaia scutură nemulţumită din capul ei mare, învelit în grăsime şi se grăbi să-şi prindă feciorul din urmă.}

^{Elicopterul îşi anunţă sosirea abia spre ziuă. Culcat pe targă, pe plaja dintre sat şi mare, Theo Boniga urma să fie transportat la spitalul din Tulcea. În jurul lui – un întreg alai: medicul, ingineriţa, ga­zetarul, biologul, inspectorul piscicol şi, fireşte, tâ­nărul poet.}

^{Pictorul nu-şi revenise de loc în simţiri, în ciuda strădaniilor de-o noapte ale medicului de circum­scripţie. Pulsul îi bătea slab. Dar bătea. Şi asta era important.}

^{— Mi-i teamă totuşi să nu-i cedeze inima, îi şopti medicul lui Cernica.}

^{— Aş încerca totuşi să-i vorbesc, stărui gazetarul.}

^{— Poftiţi! Dar nu cred să vă poată răspunde.}

^{Cernica se resemna. Ceilalţi discutau în şoaptă. Furtuna trecuse, cerul se înseninase şi apele erau în scădere. Doar marea mai vuia mânioasă.}