,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Or fi având motive, îi răspunse acesta cu o ne­păsare impusă.}

^{Apariţia poetului îl nemulţumi pe Anghel Cernica.}

^{Îi reproşă de altfel biologului, îndată după ce acesta coborî de pe vas:}

^{— De ce l-ai adus?}

^{— Ce voiai să fac? se dezvinovăţi Rolo Miron. M-am pomenit cu el azi-dimineaţă la Muzeu. A fugit din spital.}

^{— E o imprudenţă, mai adăugă Cernica posomo­rât.}

^{Rolo Miron ridică din umeri. Sergiu însă nu lua seama la reproşurile ce i se aduceau. Dimpotrivă. Manifesta o bună dispoziţie contaminantă. Cu faţa toată numai zâmbet, o mânca pe Dana Voicilă din ochi. Precaută, ingineriţa căuta să-l ţină pe tânăr la distanţă. Dar strădaniile ei erau zadarnice. Sergiu se rotea în jurul ei ca un cocoş.}

^{— Dacă aşa arată un om intoxicat cu narcotice, mă las şi eu răpită, îi aruncă Dana în glumă lui Anghel Cernica.}

^{— Săştii că merită! o încredinţă Sergiu Boniga. Am trăit numai în vis! Într-o lume superbă, în care erai numai tu şi, bineînţeles, eu!}

^{— Ar fi trebuit totuşi să mai rămână la spital, constată Anghel Cernica. Mai e încă sub influenţa drogurilor.}

^{— Unde nu dă Domnul să mă simt toată viaţa aşa! continuă Sergiu s-o privească tandru pe Dana Voicilă.}

^{CAPITOLUL XXIII}

^{Dunărea, începea să devină ameninţătoare. Era mai tulbure ca de obicei şi-n vădită creştere. Îşi anunţa iminenta dezlănţuire.}

^{Un cuter remorca două bacuri încărcate cu vite strânse de prin bălţi. Sergiu Boniga şi Rolo Miron aşteptau sosirea convoiului. Tânărul poet nu-şi mai găsea astâmpăr. Se trezise devreme şi se gătise cu mult dichis pentru întâlnirea cu Dana Voicilă de la micul dejun. Dar ingineriţa plecase cu noaptea-n cap, însoţită de Anghel Cernica.}

^{— Unde s-au dus? o întrebase Sergiu, vădit de­zamăgit, pe Paulina.}

^{— Unde au treabă, îi răspunsese gazda morocă­noasă.}

^{Venise după aceea la masăşi Rolo Miron. Dar nici biologul nu ştia nimic de soarta ingineriţei şi a ga­zetarului şi nici nu se arătase prea interesat de acest fapt.}

^{Neconsolatul poet înghiţise cu noduri obişnuitele bucăţi de morun prăjit şi-i ceruse apoi lui Rolo să-l însoţească.}

^{— Încotro? se interesase biologul fără chef.}

^{— La cherhana.}

^{— Numai noi mai lipsim acolo, îi replicase Rolo Miron cu sarcasm.}

^{Îl urmase totuşi docil, până în micul port pescă­resc.}

^{Convoiul intră în danăşi acostă. Sergiu Boniga se şi înfiinţă în faţa căpitanului.}

^{— Tovarăşa inginer e la cherhana?}

^{— Era, îi răspunse căpitanul sec.}

^{— Vă întoarceţi? insistă Sergiu.}

^{— Ce naiba să facem? se tângui căpitanul. De as’ noapte n-am stat o clipă.}

^{Fără să mai ceară încuviinţarea, Sergiu Boniga sări pe puntea cuterului. Biologul îl urma mai mult de nevoie.}

^{...Pluteau în tăcere pe braţul lat al Dunării. Cu­terul lupta din greu împotriva curentului tot mai puternic. Deasupra vasului apăru la un moment dat o egretă. Biologul o urmări până ce aceasta dispăru în orizont. Sergiu îi întrebă:}

^{— Ce fac păsările acum?}

^{— Nu vezi? îi răspunse Rolo Miron. Caută adă­post.}

^{Cuterul părăsi albia Dunării şi se angajă pe un canal mai liniştit. Valurile iscate de trecerea vasului izbeau în maluri, săltând şi culcând salteaua groasă de stuf. Poetul urmărea joaca dintre apăşi plaur cu sentimentul că asista pentru ultima oară.}

^{Cuterul acostă la cherhana. Sergiu sări primul pe chei, căutând cu înfrigurare silueta Danei Voicilă. Dar ingineriţa era de negăsit. Poetul se îndreptă zo­rit spre hală, urmat pas cu pas de biolog. Străbătu şi hala aproape în fugă. Însă Dana nu era nici acolo. Îl găsi în schimb pe Marcu Nisip, care-i zâmbi înţe­legător.}

^{— Nu-i! îl linişti acesta pe grăbitul tânăr.}

^{— Dar unde-i?}

^{— Cine ştie...}

^{Sergiu Boniga privi descumpănit la forfota din jur. Cherhanaua fierbea. Se descărcau în mare grabă bărcile sosite din larg, se încărcau pescadoarele tri­mise de la Tulcea, se strângeau unelte, lăzi, bu­toaie, cărora li se căutau alt adăpost, mai sigur. Şi pretutindeni, de la un capăt la altul al cherhanalei, răsuna vocea puternică, de bas profund, a lui Marcu Nisip. Ingineriţa îi încredinţase, temporar, operaţiu­nea de evacuare a cherhanalei.}

^{— Bătrâne! îl opri şi Rolo Miron pe inspector. Unde-i Dana?}

^{Marcu Nisip îi aruncă o privire scurtă, mânioasă. Dar biologul continua să-i stea în cale. Ca să scape de el, inspectorul îi strecură printre dinţi:}

^{— Caut-o în Insulă!}