,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{—Şi ăsta nu-i decât începutul, îl preveni Dana Voicilă.}

^{Nemaiputând sta locului, ingineriţa se ridică.}

^{— Încotro? o iscodi Cernica.}

^{— Vreau să dau o raită pe la dane.}

^{— Ai ceva împotrivă dacă te însoţesc?}

^{— Nu.}

^{Se abătură mai întâi pe la sediul secţiei piscicole. Nu găsiră însă pe nimeni. Nici măcar îngrijitoarea care le pregătise cu zile în urmă gustosul chişman. Coborâră apoi spre malul apei. Braţul Dunării îi întâmpină cu aceeaşi măreţie calmă, odihnitoare, a marilor ape. Nu prevestea nimic rău. Doar din largul bălţilor răzbătea până la ei câte un răget ori zbieret răzleţ.}

^{— Animalele au şi început să presimtă primejdia, observă gazetarul.}

^{Dana nu-i răspunse. Păşea rar, cu capul aplecat. Cernica stărui:}

^{— Când vin apele mari nu inundăşi Insula?}

^{— Nu întotdeauna, îi răspunse ea. De obicei o izolează.}

^{—Şi el ce-o să facă? N-ar trebui să fie avertizat? insistă Cernica.}

^{— O să-l prevenim, adăugă Dana cu o nepăsare impusă.}

^{— Cum o mai duce Theo?}

^{— De unde vrei săştiu? îi răspunse Dana pe un ton destul de răstit.}

^{— Lucrează?}

^{— Aşa se zice.}

^{— Am întâlnit multe fiinţe în viaţa mea, continuă Cernica să i se destăinuiască. Dar niciuna nu mi s-a părut atât de... paradoxală. De aceea măşi întreb care-i adevăratul, autenticul. Theo Boniga? Artistul ori... canalia?}

^{— Eu am crezut în artist, îi mărturisi Dana. Şi-n sinea mea aş vrea să mai cred.}

^{— De ce?}

^{— Fiindcă aşa intuiesc...}

^{— De când?}

^{— Uneori am senzaţia că vrei să mă diseci, cum disecam şi eu, când eram studentă, broaştele în la­borator, îi replică ea agresiv.}

^{— Scuze! se grăbi Cernica s-o împace. Dar săştii că interesul meu pentru dumneata nu-i doar profe­sional!}

^{Dana Voicilă schiţă un surâs amar.}

^{— Să nu începi şi dumneata...}

^{— Fii pe pace! o linişti gazetarul. Nu m-am gândit încă să-ti fac curte.}

^{— „Încă”? îi atrase ea atenţia.}

^{— Bineînţeles. Fiindcă nu pun mâna-n foc nici chiar pentru mine. Stând mai mult în preajma dumitale, s-ar putea să mă tenteze să te privesc mai... „bărbăteşte”. Dar nu-i „încă” niciun pericol.}

^{— Nădăjduiesc!}

^{— Să revenim, deci, la subiect.}

^{— Ce vrei să mai ştii?}

^{— De când crezi în pictorul Theo Boniga?}

^{— Din momentul în care am început să-l cu­nosc.}

^{— Mai precis?}

^{— După câteva zile de la sosirea lui... Nu ştiu dacă trecuse o săptămână... Îmi luam ca de obicei micul dejun în grădiniţa Paulinei... Theo se trezise, tot ca de obicei, târziu. De când venise în sat, zicea el, dormea foarte bine... Şi eu eram bucuroasă că-i erau prielnice locurile de pe aici. Voiam să se simtă într-adevăr bine şi să creeze. Theo adusese din casă o mapă... O pusese pe masă... Înăuntru erau nişte schiţe... Eram tare curioasă săvăd ce era în stare... I-am cerut voie să mă uit în mapă.}

^{„Te rog!” m-a poftit el fără nicio rezervă.}

^{Cred că-i făcea chiar plăcere să-şi prezinte crea­ţia. Am început să răsfoiesc prin mapă... Erau nişte schiţe proaspete... Dar anevoie am putut descifra nişte vagi siluete de bărci, de pescari, ca şi nişte peisaje de pe aici.}

^{„Aţi lucrat ceva!” i-am remarcat hărnicia.}

^{Theo însă a clătinat capul nemulţumit. Nu era de aceeaşi părere. După socoteala lui lucrase prea puţin Dar eu voiam să-i fiu pe plac şi-am stăruit:}