^{— Nimic, taică! îi răspunse Sergiu cu părere de rău.}

^{Dând cu ochii şi de Rolo Miron, moş Nicanor se interesăşi la acesta:}

^{— De ce-or fi întârziind atâta? Biologul ridică din umeri. Bătrânul se jelui mai departe: S-a stricat lu­mea de tot, domnilor!}

^{Un sunet prelung de sirenă anunţă în sfârşit apro­pierea unui vas. Însufleţit brusc, Sergiu sări de pe bancăşi se alătură lui Rolo. Biologul strângea spas­modic în mâini bara de fier a balustradei.}

^{— Or fi şi ei? stărui bătrânul pescar în întrebă­rile sale.}

^{— Trebuie! încercă Rolo să-l încurajeze.}

^{— Copil fără minte! îşi dojeni bătrânul nepoata.}

^{Chemarea sirenei adună satul la debarcader. Ve­neau mai cu seamă femei. Îşi aşteptau soţii ori fe­ciorii rânduiţi să vină cu ultimul transport. Mamele celor doi tineri pescari, ale lui Pavel şi Mitrofan, se iviră printre primele. Păvăloaia, înaltăşi uscată, ală­turi de Mitrofănoaia, scundăşi grasă, reprezentau o reeditare feminină a lui Patt şi Pattachon.}

^{Ceva mai târziu sosi, trăgându-şi sufletul, şi Paulina.}

^{— Blestematul ăsta al meu nu-şi mai găseşte as­tâmpăr! îl pârî ea pe Gheorghe biologului.}

^{Acesta însă n-o auzi. Nici Sergiu. Amândoi aveau ochi şi urechi doar pentru cuterul care despica greu învolburarea apelor, trăgând după el două bacuri supraîncărcate. De pe vas, ca şi de pe ponton, înce­pură să se audă curând glasuri bucuroase. Rolo şi Sergiu o căutau cu privirile pe Dana. O descoperiră la proră, dând indicaţii pentru acostare. Când sări de pe puntea vasului, Dana se trezi în braţele celor doi tineri.}

^{— Descărcaţi repede! strigă ea căpitanului vasu­lui Pornim numaidecât.}

^{— Unde? întrebă Rolo îngrijorat.}

^{— Îndărăt! răspunse Dana scurt.}

^{Sergiu Boniga o cercetă cu o privire întunecată:}

^{— Tot n-au venit?}

^{— Nu.}

^{Un vaiet prelung izbucni pe neaşteptate lângă ei. Era moş Nicanor, care pricepuse tâlcul scurtului dialog.}

^{— Măiculiţa ta, Doamne! se tânguia bătrânul, trăgându-se de pletele rare. Blestem pe capul meu!}

^{Moşneagul se chirci apoi într-un colţ, continuând să plângă, ferit de priviri nedorite.}

^{Biologul, sincer afectat, se adresă Danei:}

^{— Nu înţeleg, totuşi...}

^{— Ce-i de neînţeles? îl apostrofă aceasta sever.}

^{Rolo izbucni:}

^{— În asemenea situaţii laşi dracului şi orgo­liu şi...}

^{— Aici nu-i vorba de orgoliu, îl întrerupse Dana enervată.}

^{— Are dreptate, o susţinu şi Sergiu. Fiindcă meş­terul, adăugă el, pe lângă atâtea păcate, are şi-o mare calitate: nu ştie ce-i calea întoarsă.}

^{Rolo nu se lăsă însă convins. Se adresă din nou Danei:}

^{— Presupui deci...}

^{— Nu-i presupunere, ci certitudine, îi preciza ingineriţa, îndreptându-şi atenţia asupra forfotei de pe ponton. Hei! Grăbiţi debarcarea! strigă ea apoi spre cei de pe vas.}

^{Căpitanul cuterului sări atunci de pe punte şi se agăţă, vânjos, de balustrada debarcaderului.}

^{— Îmi permit să vă mai atrag o dată atenţia că se înnoptează, făcu el către şefa secţiei piscicole. Punem în pericol vasul şi echipajul.}

^{—Ţi-i frică? îl înfruntă Dana.}

^{— Sunt marinar, rosti acesta ofensat.}

^{— Un motiv în plus ca să nu te mai codeşti, îi replică Dana sec. E vorba de două vieţi.}

^{— Să luăm cel puţin nişte oameni de nădejde, o sfătui căpitanul cu glasul reţinut.}

^{— Dacă eşti dumneata la cârmă, n-am nicio teamă, îl măguli ingineriţa.}

^{Căpitanul se uită totuşi mohorât la scurgerea vi­jelioasă a apelor care se izbeau de vas şi de debar­cader.}

^{— Fiecare cu steaua lui, mai adăugă acesta, sărind înapoi pe punte.}

^{Agăţată cu desperare de braţul bărbatului ei, Paulina se străduia în acele momente să-l reţinu locului pe Gheorghe. Dar acesta, încălzit de câteva pahare tari, îşi impunea voinţa.}

^{— Înţelege, femeie, că fără mine nu poate pleca vasul. Şi ca să fie mai convingător, se adresă Danei: Nu-i aşa, domnişoară inginer?}

^{Dana nu-l contrazise. Îl ştia bine pe Gheorghe. Când era cu chef, pescarul nu trebuia înfruntat.}

^{— Nici nu mă gândesc să plec fără dumneata, făcu aceasta, pe un ton împăciuitor, către bărbatul Paulinei.}

^{— Vezi! se făli Gheorghe către nevastă.}

^{— Dar şi Paulina te roagă aşa de frumos, con­tinuă Dana să-l sfătuiască pe pescar. Nu-i păcat s-o superi? Ascult-o măcar o dată.}

^{— Mofturi de minere, se burzului Gheorghe. Si-apoi cum vine asta, domnişoară inginer? Eu, ditamai zdrahonul de bărbat, să stau aici şi să măţin de fusta nevestei, iar dumneata, femeie, să por­neşti în larg... Nu m-ar scuipa oricine între ochi? Drept între ochi să mă scuipe!}

^{— Eu n-aş fi împotrivă, se dezvinovăţi Paulina, dacă ar fi mai limpede la cap.}

^{— Eu? izbucni Gheorghe revoltat. Eu nu sunt lim­pede? N-ai fost în viaţa ta luminată la cap cum sunt eu acum.}

^{Căpitanul vasului, nerăbdător să pornească, încercă s-o liniştească:}

^{— După ce ieşim în larg, se limpezeşte de-a binelea!}